Bill Gates spune că regretă timpul petrecut cu Jeffrey Epstein, miliardarul găsit mort în celulă: „A fost o greşeală uriaşă să-i ofer credibilitate”

Bill Gates spune că regretă timpul petrecut cu Jeffrey Epstein, miliardarul găsit mort în celulă: „A fost o greşeală uriaşă să-i ofer credibilitate”

Gates a refuzat să comenteze ce a scris publicaţia Wall Street Journal, potrivit căreia relaţia sa socială cu Epstein a avut un rol cu divorţul său de Melinda Gates. Foto: EPA-EFE

Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, regretă întâlnirile avute cu Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de carne vie, găsit mort în celulă în aşteptarea procesului, în 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

„A fost o greşeală uriaşă să petrec timp cu el, să-i ofer credibilitate. Am avut câteva cine cu el, ştiţi, sperând că ceea ce spunea, despre obţinerea unor miliarde în scopuri filantropice prin intermediul relaţiilor sale, s-ar putea întâmpla. Când a început să pară că asta nu se va întâmpla, relaţia s-a încheia ", a spus Bill Gates într-un interviu acordat CNN.

În iulie 2019, procurorii americani l-au acuzat pe Jeffrey Epstein că a operat o reţea de trafic de carne vie şi a abuzat zeci de tinere minore. Miliardarul american evitase în trecut astfel de acuzaţii. În 2008, el a încheiat un acord cu procurorii americani. Atunci, Epstein a pledat vinovat la două acuzaţii de prostituţie şi a petrecut 13 luni în închisoare. Totodată, el a fost înregistrat ca agresor sexual şi a plătit daune victimelor identificate de FBI.

În august 2019, Epstein a fost găsit mort într-o celulă. Potrivit autorităţilor, cauza morţii a fost sinuciderea prin spânzurare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările