Atentat terorist în Franţa. Hollywoodul condamnă „actul josnic de terorism“: „Războiul religios ne bate la uşă“

Atentat terorist în Franţa. Hollywoodul condamnă „actul josnic de terorism“: „Războiul religios ne bate la uşă“

Atentat terorist în Franţa. Francezii au organizat mitinguri de solidaritate  cu victimele atacului terorist FOTO AP

Atentat terorist în Franţa. Hollywood-ul, prin vocile unor nume sonore precum actriţa Meryl Streep, magnatul media Donald Trump şi comedianta Tina Fey, condamnă „actul josnic de terorism“ din 7 ianuarie care a vizat sediul ziarului de satiră francez „Charlie Hebdo“ şi în urma căruia 12 oameni au fost ucişi şi alţi 11 au fost răniţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Franţa este în stare de şoc după ce opt jurnalişti, doi poliţişti şi alte două persoane au fost ucise, în dimineaţa zilei de miercuri, când doi bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt sediul publicaţiei satirice „Charlie Hebdo“. Pentru mulţi, tragedia a fost mai mult decât un atac asupra vieţii umane. A fost un atac la libertatea de exprimare, care i-a înfuriat pe toţi cei care trăiesc din artă, scrie uk.eonline.com.
 
Astfel, Sindicatul Actorilor Americani a prezentat condoleanţe familiilor victimelor din atentatul comis la Paris, precizând că susţine comunitatea franceză şi că libertatea de exprimare este un drept universal al omului. „Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cetăţenii francezi afectaţi de acest act josnic de terorism. Jurnaliştii ştiu că profesia lor implică riscuri, dar aceste crime ruşinoase au fost deosebit de şocante pentru că acei jurnalişti nu lucrau în zone de război, ci în birourile lor, în mijlocul unei naţiuni democrate. Dreptul la libera exprimare nu este doar asigurat de Constituţia Statelor Unite ale Americii, credem că este un drept universal al omului şi ne opunem tuturor celor care încearcă să-l suprimeze. Astăzi, Sindicatul Actorilor Americani este alături de poporul francez şi de comunitatea jurnaliştilor din toată lumea. Inimile noastre sunt alături de voi“, se arată în declaraţia sindicatului american, citată de uk.eonline.com.
 
Întrebată despre atacul terorist din Franţa, actriţa de comedie Tina Fey, care va găzdui anul acesta gala premiilor Globul de Aur, a declarat: „Evident, este un lucru teribil, tragic şi supărător. Te face să-ţi aminteşti cât de importantă este libertatea de exprimare şi că trebuie să fie apărată. Toţi trebuie să fim fermi în ceea ce priveşte dreptul la libera exprimare.“ „Groaznic, groaznic. Îngrozitor de trist. Dar antidotul pentru acest lucru este să trăim cu bucurie, toleranţă şi atenţie“, a declarat şi actriţa americană Meryl Streep. 
 

Atentat terorist în Franţa. Presa liberă, cea mai puternică armă împotriva tiraniei

De asemenea, în reţelele sociale, folosind hastag-ul „JeSuisCharlie“, un număr mare de perosnalităţi şi-au exprimat solidaritatea faţă de jurnaliştii care şi-au pierdut viaţa. Vă prezentăm în continuare o parte dintre reacţiile vedetelor hollywoodiene.
 
„Inima mi-e sfâşiată de durere pentru vieţile pierdute şi din cauza atacului la libera exprimare“, a scris pe Twitter actriţa americană Julianne Moore, de patru ori nominalizată la premiile Oscar şi recompensată cu două premii Globul de Aur.
 
Pe de altă parte, magnatul media Donald Trump a ironizat organizaţiile media care nu au publicat caricaturile realizate de „Charlie Hebdo“: „Apropae niciun ziar nu a publicat caricaturile. Mă întreb de ce? Presa este, de obicei, atât de curajoasă!“
 
Actriţa americană Kerry Washington a afirmat că toate rugăciunile ei se îndreaptă către Paris, în timp ce actorul Mark Ruffalo a scris: „O extraordinară pierdere. O presă liberă este cea mai puternică armă a noastră împotriva tiraniei din ţara noastră şi din străinătate.“
 

Cântăreaţa americană Bette Midler, cunoscută sub numele de scenă The Divine Miss M: „Nu există cuvinte. De câte ori am rostit această frază în ultimii ani? Războiul religios bate la uşile caselor noastre.“

La rândul lui, actorul franco-american Gilles Marini a postat o serie de mesaje prin care denunţă atacul terorist şi face apel la guvernele din întreaga lume să se unească pentru a opri „paraziţii“. „Ruşine pentru ceea ce s-a întâmplat în Franţa. Guvernele din întreaga lume trebuie să oprească aceşti paraziţi. Pentru toţi fanaticii, extremiştii care cred că Dumnezeu i-a îndemnat să facă acest lucru: greşiţi şi sunteţi manipulaţi. Inima mea este alături de toate victimile. Sunt sfâşiat de durere. Mai bine de 30 de ani în care am ingnorat adevăratele probleme.“
 

Atentat terorist în Franţa. Filmul evenimentelor

Sediul ziarului satiric „Charlie Hebdo“ din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate, în urma căruia 12 oameni au murit, dintre care 10 sunt jurnalişti, alţi doi fiind poliţişti. La Paris a fost declarată alertă teroristă. Săptămânalul satiric a fost în mai multe rânduri ameninţat, după ce în paginile sale au fost publicate caricaturi ale profetului Mahomed. 

Teroriştii erau bine informaţi, pentru că atentatul de la Paris a avut loc în timpul şedinţei săptămânale a redacţiei, organizată miercurea, din cauza aceasta au şi fost ucişi directorul şi unii dintre cei mai buni caricaturişti ai publicaţiei, scrie „Le Point“. Cu puţin timp înainte, revista publicase pe Facebook o caricatură a liderului Statului Islamic, „califul“ Al- Baghdadi. 

Printre victimele atentatului terorist se numără şi patru caricaturişti celebri: Stéphane Charbonnier, alias caricaturistul Charb (47 de ani), Jean Cabut zis Cabu (76 de ani), Georges Wolinski (80 de ani) şi Bernard Verlahac zis Tignous (47 de ani). 

Cei trei suspecti au fost identificaţi de servicile speciale franceze încă de ieri noapte: atacatorii sunt doi fraţi, Chérif şi Saïd Kouachi, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani, şi şoferul, Mourad Hamyd (18 ani), care s-a predat poliţiei în noaptea de miercuri. Joi, 8 ianuarie, suspecţii au fost localizaţi într-o localitate din nordul Franţei, unde s-au baricadat într-o casă, care a fost înconjurată de forţele de ordine franceze. 


Pentru mai multe detalii despre atentatul terorist din Franţa mai puteţi citi: 

Autorii atentatului terorist în Franţa, încercuiţi de poliţişti. Cei doi s-ar putea ascunde într-o pădure Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a anunţat joi arestarea preventivă a şapte persoane în ancheta privind atentatul terorist din Franţa, asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, relatează AFP. Potrivit Le Figaro, cei doi terorişti urmăriţi ar putea fi în pădurea de lângă Villers-Cotterets. Aceştia sunt înconjuraţi de poliţie.

Atentat terorist în Franţa: un „11 septembrie“ al presei din Paris. Atacatorii au fost identificaţi: unul dintre aceştia s-a predat poliţiei Atentatul terorist de la Paris poate fi descris drept un „11 septembrie” al presei din Franţa. Ţara este în stare de şoc după ce opt jurnalişti, doi poliţişti şi alte două persoane au fost ucise de trei bărbaţi care au luat cu asalt, miercuri, sediul publicaţiei satirice „Charlie Hebdo“.

Atentat terorist în Paris, Franţa. Masacru în redacţia Charlie Hebdo. 12 oameni au murit Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime, relatează cotidianul francez 20 Minutes în ediţia electronică.  12 persoane au fost ucise, dintre care 10 sunt jurnalişti, alţi doi fiind poliţişti. La Paris a fost declarată alertă teroristă.

Atentat terorist în Franţa. Popa’s, prieten cu victimele: „Caricaturiştii începători au ca teme sexul şi miştoul faţă de religie. Wolinski şi Cabu au căzut de fraieri“ Atentat terorist în Franţa. Ştefan Popa Popa’s, unul dintre cei mai importanţi caricaturişti din lume, a pierdut patru prieteni în atentatul terorist de miercuri de la Paris, care a vizat redacţia publicaţiei de satiră „Charlie Hebdo“. Artistul român subliniază că şi în această lume, a caricaturii, autorii trebuie să aibă o limită proprie a bunului-simţ şi că toţi începătorii se avântă să realizeze caricaturi cu teme sexuale şi religioase.

Atentat terorist la Paris, Franţa: De ce interzice Islamul imaginile cu profetul Mohamed Atentatul terorist de la Paris, comis miercuri în sediul revistei Charlie Hebdo, care a publicat mai multe caricaturi cu profetul Mohamed, readuce în discuţie motivele pentru care Islamul interzice imaginile cu întemeietorul religiei islamice. Potrivit Islamului, portretizarea profetului Mohamed poate duce la idolatrizarea unui om în locul lui Allah.

Atentat terorist în Franţa. Autorii au fost identificaţi. Hamyd Mourad, cel mai tânar dintre atacatori, s-a predat poliţiei Ziarele „Le Point” şi „Le Figaro” au publicat informaţii despre doi dintre suspecţii atentatului de la Paris, în care 12 persoane au fost ucise, în redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo.

Atentat terorist în Franţa. Cine sunt cei patru caricaturişti de la „Charlie Hebdo” ucişi în atacul de la Paris În atentatul terorist din Franţa, patru caricaturişti ai revistei satirice „Charlie Hebdo” se numără printre cei 12 morţi. „Charlie Hebdo” este o publicaţie cunoscută în toată lumea după publicarea unor controversate caricaturi ale profetului Mahomed, un simbol religios în lumea musulmană. Nu se ştie cu siguranţă pretextul acestui atentat terorist, dar acele caricaturi par să fi fost principalul motiv.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările