Asul din mâneca ducilor de Sussex: cum vor să-i forţeze Meghan şi Harry mâna reginei în negocierile privind viitorul lor

Asul din mâneca ducilor de Sussex: cum vor să-i forţeze Meghan şi Harry mâna reginei în negocierile privind viitorul lor

Meghan, Harry şi regina se vor întâlni la masa negocierilor FOTO Guliver/Getty Images

În cazul în care negocierile cu familia regală britanică nu merg bine, Meghan şi Harry au de gând să ofere un interviu compromiţător pentru imaginea monarhiei, susţine jurnalistul Tom Bradby, prieten apropiat al ducilor de Sussex.

Ştiri pe aceeaşi temă

Familia regală britanică stă pe un butoi cu pulbere după ce prinţul Harry şi ducesa Meghan au anunţat că renunţă la statutul de membri seniori pentru a putea fi independenţi din punct de vedere financiar, dar şi pentru a avea libertatea de a-şi dezvolta propriile proiecte.

Regina Elisabeta a convocat o şedinţă de urgenţă cu fiul său, prinţul Charles, şi cu nepoţii William şi Harry, discuţie la care va participa, prin telefon, şi Meghan, aflată în prezent în Canada. Întâlnirea, care va avea loc pe 13 ianuarie, are ca scop stabilirea de comun acord a unui plan prin care ambele părţi să iasă pozitiv din această poveste.

Se pare însă că ducii de Sussex au şi un as în mânecă pentru a-i forţa mâna reginei în cazul în care aceasta nu este de acord cu anumite condiţii sau le va impune lucruri pe care nu doresc să le facă. Tom Bradby, jurnalist şi confident al cuplului regal, a avertizat că Harry şi Meghan sunt dispuşi să ofere un interviu necenzurat despre familia regală britanică.

Bradby este jurnalistul pentru care ducii de Sussex au recunoscut în premieră că nu sunt fericiţi cu viaţa dictată de monarhie, Meghan mărturisind că are dificultăţi în a-şi gestiona noul rol, iar Harry admiţând că relaţia cu fratele său s-a răcit.

Bradby a precizat că seniorii familiei regale britanice au tot interesul să-i păstreze pe cei doi de partea lor, în caz contrar riscând să declanşeze o criză de imagine majoră.

„Am o idee despre ce ar putea fi difuzat în cadrul unui interviu fără restricţii şi nu cred că ar fi deloc drăguţ“, a scris jurnalistul într-un text publicat de „The Times“. El a mai subliniat că Harry şi Meghan îi consideră pe unii membri ai familiei regale, cu excepţia reginei şi a ducelui de Edinburgh, „geloşi şi, uneori, chiar neprietenoşi“. De asemenea, angajaţii palatului se tem că fosta actriţă ar putea eticheta brandul regal drept rasist şi sexist prin prisma experienţelor avute.

  

Jurnalistul mai spune că rodarea relaţiilor a început chiar după căsătoria prinţului Harry cu Meghan, din mai 2018. „S-au spus şi s-au făcut lucruri cu adevărat dăunătoare. Atmosfera a devenit tensionată şi apăsătoare, însă au existat şi câteva încercări semnificative de a vindeca rănile“, notează Bradby.

El susţine că prinţul William a încercat să discute cu ducii de Sussex, însă pentru moment lucrurile par să fi ajuns prea departe pentru a mai putea fi reparate. De asemenea, Bradby susţine că informaţiile potrivit cărora familia regală a fost luată prin surprindere de hotărârea ducilor de Sussex sunt total false, însă confirmă că regina a fost, într-adevăr, înfuriată de faptul că prinţul Harry nu a amânat anunţul. 

La masa negocierilor ce vor avea loc pe 13 ianuarie se vor stabili, printre altele, următoarele aspecte: 

  • Dacă Harry şi Meghan îşi vor păstra titlurile regale;

  • Volumul îndatoririlor regale pe care cuplul le va susţine în continuare atât în Marea Britanie, cât şi în străinătate;

  • Dacă Harry şi Meghan vor mai primi bani de la regină şi de la prinţul Charles după ce au renunţat la indemnizaţia de la bugetul de stat;

  • Reguli de respectat în viitoarele lor contracte comerciale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: