Annie Lennox s-a căsătorit a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi declarase că nu se va mai recăsători niciodată, Annie Lennox s-a răzgândit FOTO Getty Images
Deşi declarase că nu se va mai recăsători niciodată, Annie Lennox s-a răzgândit FOTO Getty Images

Cântăreaţa britanică Annie Lennox (57 de ani) s-a căsătorit pentru a treia oară, în cadrul unei ceremonii private care a avut loc sâmbătă, pe un iaht ancorat pe fluviul Tamisa. Artista declarase anterior în public că nu se va recăsători niciodată.

Annie Lennox s-a căsătorit cu Mitch Besser, un medic ginecolog şi filantrop sud-african, potrivit Mediafax. Purtătoarea de cuvânt a cântăreţei a confirmat informaţia şi a spus că Annie Lennox şi Mitch Besser „s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private, la care au fost prezenţi doar prietenii apropiaţi şi membrii celor două familii“. Printre invitaţi s-a numărat şi actorul Colin Firth, premiat cu un Oscar.

Annie Lennox l-a cunoscut pe Mitch Besser în 2009, cu ocazia unui dineu de caritate, organizat în beneficiul fundaţiei înfiinţate de artistă, Mothers2Mothers Aids Charity. La acea vreme, Mitch Besser era căsătorit, dar a divorţat ulterior.

La ceremonie au fost prezente şi cele două fiice ale cântăreţei, Lola şi Tali, care provin din cel de-al doilea mariaj al artistei britanice. Annie Lennox a divorţat de tatăl lor, producătorul muzical Uri Fruchtmann, în 2000, după o căsnicie care a durat 12 ani. Artista a fost căsătorită în perioada 1984 - 1985 cu germanul Radha Raman, un adept al mişcării Hare Krishna.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite