Angelina Jolie, prima apariţie publică după operaţia de extirpare a ovarelor

Angelina Jolie, prima apariţie publică după operaţia de extirpare a ovarelor

Angelina Jolie, alături de două dintre fiicele sale, Zahara (stânga) şi Shiloh FOTO Getty Images

Angelina Jolie, în vârstă de 39 de ani, a apărut pentru prima dată în public de când a făcut anunţul că a suferit o operaţie de extirpare a ovarelor pentru a reduce riscul crescut de cancer. Actriţa americană a avut un discurs emoţionant şi încurajator în cadrul galei Kid's Choice Awards, unde a fost recompensată pentru rolul negativ din basmul cinematografic „Maleficent“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Angelina Jolie a fost însoţită de doi dintre copiii săi, Zahara (10 ani) şi Shiloh (8 ani), la Kid's Choice Awards, unde a fost votată Cea mai bună răufăcătoare, pentru rolul principal din „Maleficent“. Jolie a concurat şi la categoria Cea mai bună actriţă, însă a pierdut în faţa Emmei Stone, recompensată pentru interpretarea din „The Amazing Spider-Man 2/ Uimitorul Om-Păianjen 2“.

Angelina Jolie: „A fi diferit este un lucru bun“

Îmbrăcată într-o rochie simplă, neagră, artista a urcat cu zâmbetul pe buze pe scenă pentru unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii, nu înainte de a fi îmbrăţişată de fetiţele ei, extrem de fericite de reuşita vedetei.

Când eram mică mi se spunea că sunt diferită. Am simţit că nu am un loc al meu, eram prea zgomotoasă, prea neastâmpărată, niciodată nu mă pricepeam să fiu cuminte, niciodată nu mă pricepeam să mă integrez. Apoi, într-o zi am realizat ceva ce sper să realizaţi cu toţii: a fi diferit este un lucru bun. Aşa că nu vă integraţi. Nu încercaţi niciodată să fiţi mai puţin decât sunteţi de fapt, iar atunci când cineva vă spune că sunteţi diferiţi, zâmbiţi şi ţineţi capul sus, fiţi mândri“, le-a spus actriţa copiilor din public.

Şi bineînţeles că Angelina Jolie nu ar fi câştigat acest premiu dacă nu şi-ar fi încheiat discursul într-un stil „maliţios“: „Ca personajul vostru răufăcător, vă spun: cauzaţi câteva probleme. Vă fac bine.“

Angelina Jolie: „Nu voi mai putea avea copii, dar am făcut alegerea corectă“

Săptămâna trecută, Angelina Jolie a ţinut prima pagină a ziarelor după ce a anunţat, într-un editorial publicat de „The New York Times“, că şi-a extirpat ovarele şi trompa uterină deoarece este purtătoarea unei gene care creşte riscul de cancer ovarian, boală din cauza căreia a pierdut-o pe mama sa, Marcheline Bertrand, în 2007. În mai 2013, starul american a recurs, din aceleaşi motive, la o altă operaţie extremă, mastectomia, adică extirparea ambilor sâni.

„Ştiu că nu e posibil să elimin toate riscurile şi că am o predispoziţie pentru cancer. Dar mă simt feminină şi ştiu că am făcut alegerile corecte pentru mine şi familia mea. Copiii mei nu vor spune «Mama a murit de cancer ovarian»“, a povestit Angelina Jolie într-un editorial intitulat „Diary of a Surgery“ (Jurnalul unei operaţii - n.r), publicat în „New York Times“, încercând, astfel, să tragă un nou semnal de alarmă în privinţa depistării timpurii a cancerului. 

Aceasta a vorbit însă şi despre efectele neplăcute ale operaţiei de extirpare a ovarelor. „Chiar dacă urmez un tratament hormonal, eu sunt acum la menopauză. Nu voi mai putea avea copii şi aştept să trec printr-o serie de transformări fizice. Dar sunt împăcată cu ceea ce va urma şi nu pentru că sunt eu puternică, ci pentru că asta e viaţa. Le compătimesc pe femeile care trebuie să treacă prin aşa ceva când sunt tinere, mai ales dacă nu au copii. Situaţia lor este mult mai dificilă decât a mea. Nu e uşor să iei astfel de decizii. Dar e posibil să preiei controlul şi să lupţi cu problemele de sănătate. Cereţi sfaturi, aflaţi care sunt opţiunile, faceţi alegerile potrivite pentru voi. Cunoaşterea înseamnă putere“, a încheiat starul american articolul din „New York Times“. 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: