Angela Gheorghiu, mesaj pentru Principele Nicolae, în ziua nunţii cu Alina Binder: „Regele Mihai ar fi fost bucuros de fericirea voastră“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Gheorghiu FOTO Facebook
Angela Gheorghiu FOTO Facebook

Cunoscuta soprană Angela Gheorghiu, în vârstă de 53 de ani, le-a transmis un mesaj fostului Principe Nicolae şi soţiei lui, Alina Binder, care s-au căsătorit religios astăzi, în Sinaia.

Angela Gheorghiu le-a transmis un mesaj de felicitare fostului Principe Nicolae şi soţiei lui, Alina Binder, care s-au căsătorit religios astăzi, 30 septembrie, la Biserica Sf. Ilie din Sinaia. 

Soprana le-a urat, printr-un mesaj pe Facebook, o viaţă plină de iubire şi bucurii. În plus, Angela Gheorghiu a explicat şi de ce nu a putut fi prezentă la nunta regală. 

„Urez Principelui Nicolae al României şi Alinei-Maria Binder o viaţă plină de iubire şi de bucurii! Sunt convinsă că Majestatea Sa Regele Mihai ar fi fost bucuros de fericirea voastră şi a familiilor voastre. Regret că nu am putut onora invitaţia cuplului princiar de a le fi alături în acest moment de sărbătoare, dar de pe scenă, de acolo unde mă voi afla astăzi, toată dragostea mea şi gândurile mele bune îi vor însoţi! Casă de piatră!“, a fost mesajul artistei lirice. 

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, s-a căsătorit duminică, 30 septembrie, cu Alina Binder, la Biserica Sf. Ilie din Sinaia.

Familia Regală, marea absentă

Principele a recunoscut că relaţiile cu Familia Regală nu sunt bune, în continuare, însă a mărturisit că a trimis invitaţii şi speră ca rudele sale să-i fie alături.

„Sper că vor veni pentru că este un moment despre familie şi unitate şi este un moment unic în viaţă. Înseamnă mult pentru noi şi ne-am dori să avem familiile noastre cu noi, alături de noi“, a precizat Nicolae. „Speranţa moare ultima“, a adăugat Alina Binder care a ţinut să precizeze că invitaţia la nuntă a fost înmânată Familiei Regale personal, „nu prin poştă“. „Am fost fizic acolo (la reşedinţa Familiei Regale - n.r)“, a adăugat principele Nicolae.

Acesta nu este primul refuz pe care îl întâmpină Principele Nicolae din partea Casei Regale. Mai exact, tânărul nu a fost lăsat să îşi vadă bunicul şi să îşi ia rămas bun de la acesta atunci când se afla pe patul de moarte. Asta, după ce Pricepele Nicolae nu-l mai văzuse pe Regele Mihai I de doi ani.

image

Nicolae Medforth-Mills este fiul Principesei Elena a României şi al lui Robin Medforth-Mills. S-a născut pe 1 aprilie 1985, în Meyrin, Elveţia, şi a primit titlul de Principe la împlinirea vârstei de 20 de ani. În data de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său titlul de „Principe al României“ şi calificativul de „Alteţă Regală“.Nu a fost însă dat un motiv clar, dar se lăsa de înţeles că stilul de viaţă al lui Nicolae ar fi dus la luarea deciziei.

La momentul respectiv, s-a speculat însă că Regele Mihai a luat această decizie deoarece fosta iubită a Prinţului, Nicoleta Cîrjan, a declarat că fetiţa pe care a născut-o la începutul anului 2016 este copilul lui Nicolae, însă Prinţul a negat de fiecare data acest lucru.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite