Angela Ciochină a murit. Solista avea 60 de ani şi în ultimii cinci a fost imobilizată la pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Ciochină a fost una dintre vocile de aur ale muzicii româneşti
Angela Ciochină a fost una dintre vocile de aur ale muzicii româneşti

Solista Angela Ciochină a murit marţi, 7 iulie, la vârsta de 60 de ani, după ce în ultimii cinci ani a fost imobilizată la pat.

Angela Ciochină a murit: A fost colegă de cameră cu Mihaela Runceanu

Considerată una dintre cele mai talentate şi frumoase cântăreţe ale anilor '80, alături de Mihaela Runceanu (colegă de cameră în timpul facultăţii), Angela Ciochină a făcut parte dintr-o generaţie de artiste din domeniul muzicii în care le regăsim şi pe Angela Similea, Mirabela Dauer sau Corina Chiriac. 

Angela Ciochină era paralizată de la brâu în jos şi a fost diagnosticată cu ciroză hepatică. La începutul acestui an, cântăreaţa a mărturisit, pentru „Click!“, că speră să revină în industria muzicală: „Aş vrea să cânt în continuare, compun, sper să găsesc un moment în care să pot înregistra, într-un studio muzical. Trăiesc mai mult din drepturile de autor, căci pensia e mică.“

Angela Ciochină a murit. Artista s-a luptat cu depresia: „Tot ce-mi doresc e să pot urca din nou pe scenă“

În 2010, Angela Ciochină a fost descoperită în comă şi plină de răni în casa ei din localitatea nemţeană Urecheni. Artista suferea de depresie şi se izolase în urma morţii tatălui său, preotul Valerian, şi a surorii sale, pictoriţa Julieta. În 2011, cântăreaţa a vorbit, în cadrul unui interviu acordat postului Pro TV, despre drama prin care a trecut, precizând, ca de fiecare dată, că îşi doreşte să revină pe scenă, chiar dacă nu se mai putea deplasa. 

„Dacă o să am scaunul cu rotile acasă, sper să pot ajunge în cămăruţa mea, la pianină. Nu trebuie să ne fie frică sau ruşine de un scaun cu rotile. Îl facem ca pe un decor cu note muzicale. Mă simt mult mai bine. După mult timp, mă simt bine. Mulţumesc tuturor pentru încurajări. Oamenii trec prin foarte multe în viaţă, dar trebuie să fim puternici. Nu cred că e bine să luăm viaţa aşa cum ni se dă, e bine să luptăm. Tot ce-mi doresc e să pot urca din nou pe scenă“, mărturisea Angela Ciochină la Pro TV. 

Angela Ciochină a murit: Cele mai frumoase şlagăre

Angela Ciochină, originară din comuna Urecheni, judeţul Neamţ, a absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti (1974-1978), fiind colegă de generaţie cu regretata Mihaela Runceanu. Imediat după terminarea facultăţii a fost angajată la Ansamblul „Doina“ al Armatei. A întreprins turnee în ţară cu Ansamblul artistic al UTC (1975-1981) şi cu Ansamblul „Doina“ al Armatei (1978-1981). De asemenea, a concertat şi în Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia şi Turcia. 

image

Angela Ciochină a lansat câteva şlagăre de mare succes, printre care „Eşti numai tu“ (repertoriu internaţional), „Odată cu cîntecul“ (George Grigoriu), „Am vrut“ (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea“ (Cornel Fugaru), „Un copil“ (Jolt Kerestely), „Marea mea“ (Horia Moculescu), „Salcia“ (Horia Moculescu). Un mare succes al carierei sale a fost albumul „Drumuri paralele“ (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu. S-a retras din muzică la sfârşitul anilor '80. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite