Alec Baldwin va deveni tată pentru a treia oară, în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex
Baldwin, alături de Hilaria
Thomas, soţia lui, şi fiica lor, Carmen, în vârstă de 16 luni
FOTO Hepta
Alex Baldwin, alături de Hilaria Thomas, soţia lui, şi fiica lor, Carmen, în vârstă de 16 luni FOTO Hepta

Actorul american Alec Baldwin va deveni tată pentru a treia oară, în acest an, soţia sa, Hilaria, fiind din nou însărcinată.

Hilaria Thomas, soţia lui Alec Baldwin, a publicat, pe 1 ianuarie, pe contul său de pe platforma online Instagram, o fotografie în care apare alături de actorul american, pe o plajă, la apusul soarelui, cu fiica lor, Carmen, în vârstă de 16 luni, atingându-i burta de gravidă, potrivit contactmusic.com.

Imaginea este însoţită de un text în care Hilaria anunţă că este din nou însărcinată.

„Soarele a apus peste 2014. Anul 2015 va fi foarte interesant şi suntem foarte încântaţi să vă anunţăm că vom avea un nou membru în familie“, a scris soţia lui Baldwin.

La rândul său, Alec Baldwin, în vârstă de 56 de ani, a publicat pe platforma Twitter un link către fotografia postată de soţia sa, alături de mesajul „2015 înseamnă Mami, Tati, Carmen şi un musafir special“.

Alec Baldwin şi Hilaria Thomas, instructoare de yoga, s-au căsătorit în 2012.

image

Fotografia postată de soţia lui Alec Baldwin pe contul său de Instagram

Acesta va fi cel de-al treilea copil pentru Alec Baldwin, care mai are o fiică, Ireland, în vârstă de 19 ani, cu fosta sa soţie, actriţa Kim Basinger.

Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum „Ghinionistul/The Cooler“ (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar“. Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, deşi Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice sensibile. Actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice precum cel din serialul de televiziune „30 Rock“, şi a prezentat „Saturday Night Live“, o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite ale Americii.

Actorul a putut fi văzut în 2010 pe marile ecrane în lungmetrajul „E tare complicat!/It’s Complicated“, alături de Meryl Streep şi Steve Martin. Recent, a jucat alături de Cate Blanchett în „Blue Jasmine“ (2013), regizat de Woody Allen, cu care a mai colaborat pentru filmul „Din dragoste pentru Roma“ (2012).

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite