Alan Merrill, compozitorul „I Love Rock and Roll“, a murit din cauza COVID-19. Mesajul trist al fiicei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alan Merrill FOTO Redferns
Alan Merrill FOTO Redferns

Cântăreţul şi compozitorul Alan Merrill, cel mai bine cunoscut pentru hitul „I Love Rock’N’Roll“, a murit la vârsta de 69 de ani din cauza complicaţiilor provocate de coronavirus.

Alan Merrill, compozitorul cântecului „I Love Rock and Roll“, devenit hit după ce a fost interpretat de Joan Jett, a murit într-un spital din New York.

Laura Merrill, fiica acestuia, a făcut anunţul pe Facebook: „Coronavirusul mi-a furat tatăl în această dimineaţă (30 martie – n.red.). Mi-au fost oferite două minute să-mi iau rămas bun. Părea liniştit şi când am plecat mai exista o urmă de speranţă că nu va deveni o ştire pentru CNN/Fox. Am mers către casă cu speranţă în suflet. Oraşul pe care îl cunoşteam era complet gol. Mă simţeam singură pe lume şi, într-un fel, chiar am fost. Când am ajuns în faţa casei am fost sunată şi am aflat că s-a dus“.

Şi Joan Jett a reacţionat la vestea morţii lui Alan Merrill: „Gândurile şi toată dragostea mea se îndreaptă către familia lui. Şi acum îmi amintesc momentul în care i-am auzit pe Arrows la televizor, în Londra, şi când m-am simţit spulberată de piesa care îmi suna a hit. Cu adâncă recunoştinţă şi tristeţe, îi urez drum bun pe lumea cealaltă“.

Alan Merrill s-a născut în New York şi a crescut în Elveţia, Los Angeles şi Japonia, înainte de a-şi începe cariera muzicală în oraşul natal. Merrill a fost cântăreţ, compozitor şi instrumentist, iar prima versiune a hitului „I Love Rock ‘N’ Roll“ a înregistrat-o în 1975, cu trupa sa, Arrows. Coverul din 1982 realizat de Joan Jett a pus piesa în topul Billboard.

New York este unul dintre oraşele americane cele mai afectate de pandemie. În SUA au fost înregistrate peste 142.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi mai mult de 2.400 de decese.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite