Alain Delon a fost spitalizat: care este cauza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Delon FOTO Guliver/Getty Images
Alain Delon FOTO Guliver/Getty Images

Actorul francez Alain Delon (83 de ani) a fost internat vineri, 14 iunie, în spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului.

Alain Delon a fost spitalizat după ce a acuzat ameţeli şi dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, potrivit unor surse apropiate celebrului actor francez, citate de AFP. 

Se pare că aceste simptone au fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, după cum a precizat o sursă care a mai spus că „totul merge bine“ pentru Delon, relatează Agerpres

Alain Delon ar fi fost supus unor analize medicale ca măsură de precauţie şi ar urma să fie externat în curând. 

Recent, Alain Delon a mărturisit, în cadrul unui interviu, e în favoarea morţii asistate, autorizată în Elveţia, unde locuieşte din 1978, şi a sugerat că a făcut demersuri în acest sens. 

În urmă cu câteva săptămâni, cu ocazia primirii trofeului Palme d'Or de onoare la Festivalul de Film de la Cannes, înmânat chiar de fiica sa, Anouchka, iubitul actor a ţinut un discurs emoţionant: „Este un omagiu postum, dar pentru mine viu“.  

Cu o carieră de 62 de ani, Delon, un simbol al industriei cinematografice europene, a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Gabin, Lancaster, Montand, Sharif şi Ventura, Mireille Darc, Romy Schneider, Claudia Cardinale, Ursula Andress şi Monica Vitti.

În vârstă de 83 de ani, cel mai recent film în care a jucat Delon este „S Novym godom, mamy!“ (2012) şi este anunţat că va face parte din distribuţia „La maison vide“, de Patrice Leconte, alături de Juliette Binoche.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite