Administratorii averii lui Michael Jackson au dat în judecată HBO din cauza documentarului „Leaving Neverland”

Administratorii averii lui Michael Jackson au dat în judecată HBO din cauza documentarului „Leaving Neverland”

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat joi un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul „Leaving Neverland”, în care artistul este acuzat de abuz sexual.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunt cerute daune în valoare de 100 de milioane de dolari, scrie Variety.

Potrivit documentelor depuse, HBO a fost de acord în 1992 să difuzeze „Michael Jackson in Concert in Bucharest: The Dangerous Tour”.

Contractul a inclus o clauză de non-discreditare.

În reclamaţie este susţinu faptul că documentarul este bazat pe acuzaţii false şi că acuzatorii lui Jackson au fost motivaţi financiar pentru a minţi.

HBO a programat să difuzeze documentarul realizat de Dan Reed pe 3 şi 4 martie. Filmul a avut premiera la festivalul Sundance, în luna ianuarie, şi s-a bucurat de critici favorabile.

Filmul descrie cum Jackson, aflat în vârful carierei, a început - aparent - o relaţie cu doi băieţi, în vârstă de 7 şi 10 ani, şi familiile lor.

Cei doi, Wade Robson şi James Safechuck, acum în vârstă de peste 30 de ani, susţin că au fost abuzaţi sexual de Jackson şi dezvăluie cum au depăşit asta după ani.

Robson, acum în vârstă de 36 de ani, povesteşte cum  a fost molestat de Jackson de la 7 la 14 ani. De cealaltă parte, Safechuck, care a apărut alături de Jackson într-o reclamă Pepsi, a declarat că a fost abuzat de cântăreţ de la vârsta de 10 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: