Adi Despot, accidentat la schi în Bulgaria

Adi Despot, accidentat la schi în Bulgaria

Adi Despot a suferit un accident la începutul lunii şi a fost operat la mână FOTO Marian Iliescu

Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, a suferit o fractură la mâna dreaptă, în timp ce se afla la schi în Bulgaria. Din acest motiv, turneul „Fenomental“, pe care formaţia urma să-l susţină în 31 de oraşe, începând din 17 ianuarie, a fost amânat cu aproximativ o lună.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Paradoxal, nu e foarte multă zăpadă în perioada asta a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să ma întâlnesc pe pârtie cu o piatră“, a declarat Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie.

Acesta a fost transportat imediat la spital, iar medicii bulgari i-au pus diagnosticul „fractura intraarticulară", apoi l-au trimis în România pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Drept urmare, solistul trupei Viţa de Vie a fost operat pe 6 ianuarie, la Spitalul Militar din Bucureşti,  potrivit Mediafax. Intervenţia a fost una destul de dificilă şi a durat două ore.

Recuperarea parţială presupune şase săptămâni cu mâna imobilizată, după care vor urma câteva săptămâni de fizioterapie. Medicii spun că recuperarea totală se va face în aproximativ un an. „Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parţială a mobilităţii mâinii drepte. Asta e coşmarul oricărui chitarist“, a mai spus Adrian Despot.

Turneul „Fenomental“ va începe pe 21 februarie, la Piteşti, şi se va încheia pe 15 noiembrie, la Slatina.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările