Actriţele Wanda Sykes, Amy Schumer şi Regina Hall vor fi prezentatoarele galei premiilor Oscar 2022

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: oscar.org
FOTO: oscar.org

Gala premiilor Oscar va fi prezentată anul acesta, pe 27 martie, de trei actriţe americane, Wanda Sykes, Amy Schumer şi Regina Hall, după ce timp de trei ani evenimentul nu a avut animator, notează BBC.

Actriţele de comedie Wanda Sykes, Amy Schumer (eroina serialului „Inside Amy Schumer”) şi Regina Hall („Scary Movie”) îşi vor împărţi fiecare un interval de o oră sub lumina proiectoarelor. 

„Vrem ca oamenii să se distreze. A trecut ceva timp", au spus Hall, Schumer şi Sykes într-o declaraţie publicată pe site-ul Oscarurilor.

Anunţul a fost făcut marţi, în emisiunea „Good Morning America” de la ABC, post care va transmite ceremonia.

„Nu ştiu cine crede cu adevărat că ar fi o idee bună ca eu să prezint, dar mă bucur că pot găzdui premiile Oscar alături de bunele mele prietene Wanda Skykes şi Regina Hall”, a glumit Schummer, după ce a fost fost făcut marele anunţ. 

Au trecut 35 de ani de când gazdele premiilor Oscar a fost format din trei persoane - Chevy Chase, Goldie Hawn şi Paul Hogan care şi-au unit forţele în 1987 - dar anul acesta va avea o premieră şi anume un trio feminin va prezenta gala. 

În 2019, cea de-a 92-a ediţie a galei Oscar nu a avut prezentator, o premieră în mai mult de 30 de ani. Actorul Kevin Hart, care trebuia să fie gazda ceremoniei în acel an, a renunţat la rol cu câteva săptămâni înainte, după apariţia unor mesaje ale sale pe Twitter considerate homofobe. 

De atunci, trei ediţii consecutiv s-au derulat fără prezentator. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite