Actriţa şi comedianta Amy Schumer: „Am fost violată în adolescenţă“

Actriţa şi comedianta Amy Schumer: „Am fost violată în adolescenţă“

Amy Schumer a făcut istorie, devenind prima femeie care a reuşit să pătrundă în Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori de comedie FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa şi comedianta Amy Schumer (36 de ani) a dezvăluit că a fost violată în adolescenţă şi a comentat acuzaţiile de hărţuire sexuală ce-i sunt aduse bunului său prieten, actorul Aziz Ansari.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am fost violată în adolescenţă“, a declarat răspicat Amy Schumer într-un interviu acordat jurnalistei Katie Couric. Vedeta americană a mărturisit şi în trecut, în autobiografia „The Girl With The Lower Back Tattoo“, că a fost abuzată sexual. 

De asemenea, în 2016, a povestit pentru revista „Marie Claire“ că prima sa experienţă sexuală nu a fost una plăcută: „Prima mea experienţă sexuală nu a fost una bună. Nu m-am gândit la ea până când am început să-mi recitesc jurnalul. Când s-a întâmplat, am scris despre asta ca şi când nu mi-ar fi păsat. A fost ceva de genul «m-am uitat în jos şi am realizat că se întâmplase». El mi-a spus «îmi pare rău» şi «nu pot să cred că am făcut asta». S-a întâmplat în urmă cu 17 ani. Sunt atât de mulţi factori. Am mai avut o experienţă similară cu un iubit, i-am spus să se oprească, dar m-a ignorat complet.“

Amy Schumer a subliniat însă că există şi alte tipuri de abateri sexuale şi că fiecare femeie pe care o cunoaşte a trecut printr-o astfel de experienţă traumatizantă. De asemenea, comedianta a făcut foarte clar faptul că toţi oamenii ar trebui să înţeleagă că unele comportamente nu sunt normale, chiar dacă nu pot fi pedepsite prin lege. 

„Dacă un medic te pune într-o situaţie inconfortabilă sau un bărbat îţi face un masaj pe care nu ţi-l doreşti, dacă ai o întâlnire cu o persoană şi te obligă să faci un lucru pe care nu ţi-l doreşti, probabil că aceste fapte nu sunt penale, dar cred că toată lumea ar trebui să înveţe că astfel de comportamente nu sunt acceptabile. Nu reprezintă o crimă, dar nu sunt în regulă şi pot afecta foarte grav o femeie“, susţine actriţa. 

Schumer crede că iniţiative precum „Time’s Up“ pot învăţa bărbaţii să evolueze şi să-şi modifice comportamentul faţă de femei. 

De asemenea, actriţa a comentat şi recentele acuzaţii de hărţuire aduse actorului Aziz Ansari, care îi este şi prieten, declarând că ceea ce a făcut nu este o crimă, dar nici acceptabil. O femeie în vârstă de 23 de ani a declarat, sub protecţia anonimatului, că „a întreţinut mai multe acte sexuale cu actorul deşi i-a oferit indicii că nu este interesată şi nu şi le doreşte“. Ansari s-a apărat declarând că a crezut că totul este consensual. 

„Nu cred că cineva vrea să vadă cariera sau viaţa lui Aziz ruinată, dar inevitabil oamenii se gândesc la acest lucru şi se întreabă «Merită asta?». Dar nu despre asta este vorba. Cred că e vorba despre libera exprimare şi despre cum le arătăm femeilor că acest comportament nu este OK şi nu doar că trebuie să pleci – trebuie să pleci. Pentru că astfel le laşi un semn şi femeilor care vin după tine“, a declarat Amy Schumer. 

Actriţa a mai adăugat: „Aziz a fost prietenul meu, dar în acelaşi timp îmi pare rău pentru acea femeie. Simt compasiune şi mă identific cu toate femeile care au fost puse în astfel de situaţii. chiar dacă el este prietenul meu, nu voi declara niciodată: «Dar este un om bun» pentru că mă gândesc la cum m-aş fi simţit eu dacă aş fi fost în locul acelei femei.“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: