Actriţa Bella Thorne şi-a publicat pozele nud după ce a fost şantajată de hackeri: „Mi-e greaţă. La naiba cu puterea pe care crezi că o ai asupra mea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bella Thorne FOTO Guliver/Getty Images
Bella Thorne FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa americană Bella Thorne (21 de ani) a publicat pe contul său de Twitter pozele nud, după ce un hacker a încercat să o şantajeze, ameninţând-o că le va face publice.

Actriţa americană Bella Thorne, cunoscută pentru numeroase roluri din seriile de pe Disney Channel, a făcut publice mai multe fotografii nud din arhiva personală, după ce tânăra a fost victima ameninţărilor unui hacker. 

În urma incidentului, Bella Thorne a transmis şi un mesaj prin care a declarat că prin gestul său „şi-a luat puterea înapoi“ şi a mărturisit că va scrie despre acest lucru în următoarea ei carte. 

„La naiba cu tine şi cu puterea pe care crezi că o ai asupra mea. O să scriu despre asta în următoarea mea carte“, a transmis actriţa pe Twitter. 

„După cum ştiţi cu toţii, am fost ţinta hackerilor. În ultimele 24 de ore am fost ameninţată şi şantajată cu propriile mele fotografii. Mi-e greaţă, mă simt urmărită, simt că cineva a luat ceva special de la mine, ceva ce ar fi trebuit să vadă doar o singură persoană din viaţa mea. El (n.r. - hacker-ul) mi-a trimis mai multe fotografii nud ale altor celebrităţi, nu se va opri cu mine sau cu ele, e clar că va continua să facă asta. Am făcut publice aceste fotografii pentru că acum este decizia mea. Pot să dorm mai bine în seara asta ştiind că mi-am luat puterea înapoi. Iată fotografiile cu care m-au ameninţat, cu alte cuvinte, iată, aceştia sunt sânii mei“, a scris actriţa, potrivit Marie Claire. 

.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite