Actorul Val Kilmer a recunoscut că a suferit de cancer şi s-a vindecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul american Val Kilmer, în vârstă de 57 de ani, a recunoscut că a suferit de cancer şi s-a vindecat, deşi în trecut a negat vehement această informaţie lansată în presă de bunul său prieten, actorul american Michael Douglas.

În timp ce răspundea întrebărilor adresate de fani pe platforma Reddit, Val Kilmer a dezvăluit că s-a vindecat de cancer la gât. Confesiunea vine după ce la sfârşitul anului trecut starul „Top Gun“ a creat confuzie negând diagnosticul dezvăluit presei de bunul său prieten Michael Douglas, pe care la momentul respectiv l-a catalogat „prost informat“.

„Probabil că Michael încerca să mă ajute pentru că jurnaliştii tot întrebau unde dispărusem în ultimul timp. E adevărat că m-am vindecat de cancer, dar limba mea este încă umflată, deşi în curs de vindecare. Pentru că încă nu sunt în apele mele, oamenii cred că nu mă simt bine“, a precizat actorul, citat de BBC

Totuşi, Kilmer a precizat că Michael Douglas, care s-a vindecat la rândul lui de cancer la gât în 2013, a greşit în privinţa unui aspect: credea că starea lui era mai rea decât în realitate.

La începutul anului 2015, Val a fost internat după ce a suferit o hemoragie la nivelul gâtului, dar a infirmat zvonurile conform cărora ar suferi de cancer, precizând că are doar un nodul în gât.

Ulterior, la sfârşitul anului trecut, Michael Douglas a declarat într-o emisiune de televiziune că în ceea ce-l priveşte pe Val Kilmer „situaţia nu pare prea optimistă“ şi se roagă pentru el.

După interviu, Val a scris pe Facebook un mesaj prin care dezminţea cele spuse de Douglas, subliniind că  acesta a înţeles lucrurile greşit: „Îl iubesc pe Michael Douglas, dar este dezinformat. Ultima oară când am vorbit cu el a fost în urmă cu doi ani, când l-am rugat să-mi recomande un specialist pentru a obţine un diagnostic pentru o umflătură pe care o aveam în gât. Am apelat în cele din urmă la echipa de medici de la UCLA (Universitatea California din Los Angeles) şi nu am nicio formă de cancer. Am încă limba umflată şi sunt în curs de recuperare.“

În urma declaraţiilor făcute de Michael Douglas, presa americană a publicat o serie de articole potrivit cărora Val Kilmer ar refuza tratamentul medical din cauza religiei sale - Ştiinţa Creştină. Mulţi dintre adepţii religiei Ştiinţa Creştină cred că bolile pot fi vindecate prin rugăciune, deşi această biserică nu interzice membrilor săi să solicite ajutor medical.

În acelaşi mesaj de pe Facebook, actorul Val Kilmer a spus că „îngrijorările legate de starea lui de sănătate“ aparţin unor „publicaţii care nu au niciun respect faţă de adevăr“. „Unii dintre fani au crezut în mod eronat că tăcerea pe care o păstrez asupra chestiunilor din viaţa mea privată înseamnă cumva că eu sunt iresponsabil în privinţa sănătăţii mele, din cauza înclinării mele spre rugăciune şi iubire. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Să fiu sănătos şi să beneficiez de respectul colegilor mei şi de iubire din partea familiei, prietenilor, colegilor de breaslă şi fanilor reprezintă o sursă zilnică de inspiraţie, pentru care sunt recunoscător“, a adăugat starul american.

Val Kilmer a mai spus că Michael Douglas este „un prieten iubitor şi devotat“. „Sunt sigur că nu a avut nicio intenţie rea“, a adăugat Kilmer.

Val Kilmer, născut pe 31 decembrie 1959, este un actor american, care a devenit popular la jumătatea anilor 1980, după apariţiile sale în filme precum „Top Secret“ (1984) şi „Top Gun“ (1986). În anii 1990 a devenit apreciat şi de criticii de specialitate, după o serie de filme care au avut însă şi succes de box office. L-a interpretat într-o manieră impresionantă pe Jim Morrison în ”The Doors” şi s-a remarcat în pelicule precum „Tombstone“, „Batman Forever“, „Heat“, „The Saint“, „Red Planet“ şi „The Salton Sea“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite