Actorul Shia LaBeouf, arestat în stare de ebrietate, în oraşul Austin

Actorul Shia LaBeouf, arestat în stare de ebrietate, în oraşul Austin

Shia LaBeouf a avut în ultimii ani mai multe altercaţii cu poliţia americană FOTO Hepta

Actorul Shia LaBeouf, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat în Austin, un oraş din statul american Texas, vineri seară, pentru comportament turbulent în spaţii publice, cauzat de consumul abuziv de alcool, scrie „Variety“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Starul american a fost arestat vineri seară, în jurul orei locale 19.30, în timp ce participa la un festival muzical local, Austin City Limits. Potrivit site-ului TMZ.com, actorul a adoptat un comportament bizar, în timp ce se afla pe o stradă din centrul oraşului Austin.

Actorul a traversat strada respectivă fără să respecte semnalul luminos al unui semafor, chiar în faţa unui echipaj de poliţie. Apoi, ignorând apelurile poliţiştilor, starul hollywoodian a fugit de aceştia. În cele din urmă, Shia LaBeouf a fost prins de poliţişti şi a fost arestat. Actorul a fost transportat în noaptea de vineri spre sâmbătă la închisoare - Travis County Jail -, însă a fost apoi eliberat după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

În ultimii ani, actorul Shia LaBeouf a avut mai multe altercaţii cu poliţia americană. În 2014, artistul a fost arestat după ce a adoptat un comportament turbulent la New York, în timpul unei reprezentaţiii a spectacolului „Cabaret“, pus în scenă pe Broadway.

În martie 2015, un judecător a stabilit că Shia LaBeouf, în vârstă de 28 de ani, trebuie să se interneze pentru trei luni într-o clinică de dezintoxicare şi să nu încalce legea pentru o perioadă de şase luni, pentru ca Procuratura americană să renunţe la acuzaţii.

Shia LaBeouf a devenit celebru după rolul lui Sam Witwicky din primele trei filme din seria SF „Transformers“, care s-au bucurat de un imens succes de casă. Apoi, LaBeouf a fost distribuit în alte două pelicule cu încasări excepţionale - „Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal“ şi „Ochi de vultur/ Eagle Eye“. Anul 2009 i-a adus din nou două roluri în filme cu succes de casă - „Transformers: Răzbunarea celor învinşi“ şi „New York, I Love You“ -, iar, în 2010, a jucat alături de Michael Douglas în „Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule“. Recent, Shia LaBeouf a jucat, alături de Brad Pitt, în drama de război „Fury“, de David Ayer.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: