Actorul care-l joacă pe Podrick în „Game of Thrones“ a dezvăluit că a fost hărţuit sexual VIDEO

Actorul care-l joacă pe Podrick în „Game of Thrones“ a dezvăluit că a fost hărţuit sexual VIDEO

Daniel Portman în „Game of Thrones“ FOTO HBO

Actorul Daniel Portman, în vârstă de 27 de ani, a mărturisit că a fost hărţuit sexual de „numeroase femei mai în vârstă“ după ce a devenit cunoscut graţie rolului din celebra serie „Game of Thrones“.

Daniel Portman, care interpretează rolul scutierului Podrick Payne, aflat în serviciul lui Brienne of Tarth, interpretată de actriţa Gwendoline Christie (40 de ani) în „Game of Thrones“, a mărturisit, într-un interviu pentru Esquire, că a fost de multe ori hărţuit de fane.  
 
Numeroase femei mai în vârstă, povesteşte actorul, au depăşit limita în ceea ce-l priveşte şi, „fără să facă diferenţa între ficţiune şi realitate“, l-au hărţuit, atingându-l în zona intimă.  
 
„Am fost apucat pipăit de atâtea… de numeroase femei mai în vârstă… fără nicio limită. Ce poţi să faci? Ştii? Evident să le spui că n-ar trebui să facă asta. Nu s-a mai întâmplat însă în ultima perioadă. Ai zice că în zilele noastre, dar şi la o anumită vârstă oamenii ştiu să facă distincţia între ficţiune şi realitate. Cu siguranţă nu e potrivit“, a declarat actorul. 
 
Cu toate acestea, Daniel Portman a mărturisit şi că a fost o onoare pentru el să portretizeze un personaj atât de iubit şi de „dotat“. „Nu e aşa rău“, a glumit actorul, care a filmat şi câteva scene de sex în „Game of Thrones“. 
 
Image result for podrick and brienne
FOTO HBO 
 
Despre acestea, actorul a explicat: „Aveam 20 de ani când am filmat acele scene, aşa că eram precum un copil într-un magazin de dulciuri. Când îi spui unui actor de 20 de ani, care a ajuns să joace într-un serial atât de popular, că trebuie să devină un «Casanova», oamenii din întreaga lume încep să se gândească dacă aşa eşti şi în realitate. Aş minţi dacă aş spune că nu a fost amuzant“. 
 
În cel de-al optulea sezon, Podrick îi pregăteşte pe mai tinerii soldaţi pentru marea bătălie din Winterfell, sub comanda lui Brienne of Tarth. 
 
Vorbind despre rolul său, actorul a declarat: „Personajul meu a ajuns să «le arate calea» celor mai tineri, să-i antreneze pe bărbaţi pentru luptă şi să fie în prima linie, alături de Brienne. E ca şi când ar fi fost promovat. Nu mai e un simplu scutier“. 
 
Daniel Portman a vorbit şi despre scena din cel de-al doilea episod, când a trebuit să interpreteze o parte din cântecul „Jenny of Oldstones“, şi a mărturisit că a fost total „neaşteptat pentru el“. „Au pus scena asta în script fără să mă anunţe în prealabil. Am fost îngrozit când am aflat că trebuie să cânt în faţa tuturor, cu toate camerele pe mine. Şi având în vedere că aproape un miliard de oameni au văzut primul episod, gândul că tot atâţia ar putea să mă audă pe mine cântând în cel de-al doilea episod a fost înfricoşător“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: