A încercat să se sinucidă după ce Marlon Brando a forţat-o să facă avort. Rita Moreno a trăit o iubire aproape fatală cu marele star

A încercat să se sinucidă după ce Marlon Brando a forţat-o să facă avort. Rita Moreno a trăit o iubire aproape fatală cu marele star

Rita şi Marlon au trăit o iubire pătimaşă /Foto: Profimedia

Cunoscută pentru rolul Anitei din "West Side Story", Rita Moreno a avut o iubire de opt ani cu Marlon Brando - una dramatică, marcată de numeroasele lui infidelităţi, două dintre ele transformate în mariaje. Astfel că actriţa s-a transformat într-o amantă incapabilă să se rupă de bărbatul pentru care dezvoltase o dragoste obsesivă

Rita nu a putut uita acei opt ani. Chiar şi azi, la 89 de ani, fosta divă latino spune că-şi aminteşte totul, până în cele mai mici detalii. "Îmi amintesc cum îmi vorbea Marlon, cum făcea dragoste cu mine şi cum aproape am murit din iubire pentru el", spune ea. De altfel, actriţa a şi publicat o carte de memorii din care mai bine de o treime îi este dedicată lui Marlon Brando. "Am trăit o nebunie în doi care a durat ani de zile, până într-o zi când am ajuns în comă şi a trebuit să aleg viaţa şi să renunţ la el", a scris ea în carte. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările