Început „furtunos“ la B’Estfest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de oameni au fost prezenţi la recitalul The Killers, fără să se lase descurajaţi de ploaie şi de vânt.Unii fani au venit pregătiţi cu pelerine de ploaie şi cizme de cauciuc, dar majoritatea au fost prinşi pe picior greşit, cu rochii de vară sau bermude. Click AICI pentru FOTOGALERIE!

Formaţia basarabeană Snails a deschis cea de-a treia ediţie B’Estfest, pe o vreme călduroasă, cu cer senin. Aceasta s-a transformat însă în mai puţin de o oră într-o ploaie torenţială. În timpul primului concert al Zilei Zero, doar o parte din public intrase în zona de festival. Unii dintre fani dansau în faţa scenei, alţii se aşezaseră pe jos, în grupuri.

Patrice, care a avut sarcina de a „încinge atmosfera“, a urcat pe scenă la ora 19.15, în aplauzele publicului. Artistul a interpretat hiturile sale, precum „Up In My Room“, „Another One“ şi „Everyday Good“. După câteva piese, cerul s-a înnorat foarte tare şi au început să cadă primele picături de ploaie.

Însă la „Soul Storm“ s-au dezlănţuit cu adevărat şi fanii, dar şi ploaia, cu tunete şi fulgere. Cei care se aflau în zona corturilor cu mâncare s-au adunat sub umbrele. Chiar şi pe ploaia torenţială, câţiva fani curajoşi au rămas totuşi în faţa scenei.

Dans în ploaie

Deşi organizatorii au anunţat că intrarea cu umbrele nu este permisă, când cei de la White Lies şi-au început show-ul, în faţa scenei era o adevărată perdea de umbrele de toate culorile. Cei care nu au avut umbrele sau pelerine de ploaie s-au acoperit cu pungi sau cu saci menajeri de plastic.După ce se udaseră deja din cap până-n picioare, nimic nu a mai contat pentru ei. Au început să danseze în apă şi să fredoneze versurile melodiilor îndrăgite.

Înainte de ultima lor piesă, cei de la White Lies le-au mulţumit fanilor pentru că au rămas să le vadă show-ul. „Vă mulţumim.Lucrul ăsta înseamnă foarte mult pentru noi“, a spus vocalul trupei.După un sfert de oră de la concertul lor, pe cealaltă scenă au urcat cei de la The Killers.

image

Cei de la White Lies le-au mulţumit fanilor pentru că au rămas în ploaie ca să-i asculte  Foto: Elena Crăescu



Primele acorduri ale piesei „Human“ au fost un fel de strigăt de adunare pentru fanii formaţiei. Aceştia au ieşit, zgribuliţi, de sub zonele acoperite ale parcării Romexpo şi s-au adunat în faţa scenei, pentru a asculta melodii precum „Somebody Told Me“ şi „Smile Like You Mean It“.

Printre vedetele care au stat aproape de scenă, înfruntând ploaia, se numără regizorul Tudor Giurgiu, Cristi Enache şi Marian Ionescu de la Direcţia 5, dar şi solistul trupei Omul cu şobolani, Dan Amariei.

Fără umbrele!

image

După ce se udaseră deja din cap până-n picioare, cei prezenţi au început să danseze în ploaie  Foto: George Popescu

Organizatorii B’Estfest au anunţat printr-un comunicat că regula „fără umbrele“ rămâne valabilă. Întrucât au existat câteva persoane care au fost rănite accidental cu umbrelele, în următoarele zile ale festivalului controlul de la intrare va fi mult mai strict. Celor care vin la festival li se recomandă să-şi aducă pelerine de ploaie.

Franz Ferdinand şi Orbital, vedetele serii

image

Franz Ferdinand, una dintre cele mai influente trupe indie britanice, cântă în această seară la B’Estfest  Foto: Emagic



În această seară vor urca pe scenă formaţiile AB4, Alternosfera, Klaxons, Franz Ferdinand şi Orbital, dar şi cântăreţele Oceana şi Gabriela Cilmi.

Hiturile primăverii, la B’Estfest

Cei patru scoţieni de la Franz Ferdinand au dat lovitura în 2004, la doi ani de la formarea trupei, odată cu lansarea primului lor album. „Take Me Out“, „The Dark of the Matinée“ şi „Darts of  Pleasure“, primele trei single-uri Franz Ferdinand, au urcat pe rând în topurile britanice şi internaţionale.

Cea mai aşteptată trupă, Orbital, va urca pe scenă de la ora 21.30. Timp de două decenii, formaţia a fost considerată cea mai creativă prezenţă electro la nivel mondial, fiind aleasă de revista „Q Magazine“ drept una „dintre cele 50 de trupe care trebuie văzute înainte de a muri“.

Înainte de ei, pe scenă vor mai urca Oceana şi Gabriella Cilmi. Primul single al Oceanei (25 de ani), „Cry, Cry“, a fost considerat hitul primăverii de către radiourile din România, iar românii se numără printre primii care i-au îndrăgit muzica. În această seară, artista va cânta toate piesele de pe albumul său. Interpreta piesei „Sweet About Me“, Gabriella Cilmi, va urca pe scenă de la ora 18.45.

Astăzi

16.30 – AB4
17.30 – Oceana
18.00 – Alternosfera
18.45 – Gabriella Cilmi
19.30 – Klaxons
20.30 – Franz Ferdinand
21.30 – Orbital

Mâine

Looptroop Rockers – 18.30
The Ting Tings – 19.15
The Charlatans – 20.15
Santana  - 21.30

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite