Încă cel puţin 100 milioane de Euro provin din alte surse, în principal tot bugetul de stat, fiind vorba de proiecte câştigate în competiţii naţionale, finanţate prin Programul Naţional de Cercetare (PNCDI 3). Aşadar, anual, 200 milioane de Euro ajung în puşculiţa acestor Institute, fonduri care sunt gestionate de un Director General (DG), numit prin Ordin de Ministru, cu ajutorul unui Consiliu de Administraţie (CA).

Tabel 1. Vârsta şi durata mandatului pentru o parte din DGi ai Institutelor Naţionale de Cercetare

Despre salariile acestor DGi v-am mai vorbit aici, prin comparaţie cu salariul lui Donald Trump. Acum să vorbim despre cum sunt aleşi şi păstraţi în funcţie. Pe scurt, mulţi dintre ei sunt ca pisica pe care oricum  o arunci în sus tot cade în picioare. Aşa că avem în prezent DGi care sunt în funcţie de trei decenii (vezi Tabel 1) şi nu ar da semne că ar vrea să aibă grijă de nepoţi… Pentru binele cercetării româneşti ei se vor jertfi şi în loc să ducă o viaţă de pensionar, vor candida pentru mandate la cârma institutelor. Un exemplu elocvent în acest caz este DG la Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii-Bucureşti – INSCC Bucureşti, care în 2016, pe când avea 80 de ani, a contestat decizia ministerului de a scoate la concurs postul pe care-l ocupa de 13 ani. Detalii aici. DGul în cauză încă este în funcţie. 

Aşa cum observaţi aici foarte multe mandate de DG fie s-au încheiat (şi sunt în prelungire), fie urmează să expire. Este deci momentul propice să discutăm despre  funcţiile de conducere din Institutele patriei şi care este vârsta la care cei care le ocupă ar trebui să decidă „de bună voie sau siliţi de autorităţile statului” că este cazul să lase respectivele locuri vacante pentru persoane care nu sunt pensionabile deja sau pe durata mandatului.  

Începem cu legea noastră de căpătâi, Legea 319/2003 (aici) care spune următoarele:

Art. 36

1) Cercetătorii ştiinţifici gradul I (CS 1) pensionaţi pot desfăşura, în condiţiile legii, activităţi de cercetare-dezvoltare, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora.

(2) La cerere, cercetătorii ştiinţifici gradul I pot fi menţinuţi în continuare în funcţii de cercetare-dezvoltare, după împlinirea vârstei legale de pensionare, cu aprobarea anuală a consiliului ştiinţific.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că niciun cercetător care a îndeplinit vârsta de pensionare, cu excepţia celor care sunt CS 1, nu poate fi menţinut în activitate. Menţinerea lor în funcţie este ilegală. Aviz amatorilor, a.k.a. DGii de INCDuri care le semnează CIM-urile! Da, ştim că vor sări unii să ne ia la rost că de ce ne luăm de valorile patriei? Păi, noi zicem că dacă până la vârsta de pensionare un cercetător nu îndeplineşte criteriile minimale pentru a deveni CS 1 şi nu trece acest prag… n-are rost să mai discutăm. De acord? Ştim că există astfel de cazuri şi nu puţine. Deocamdată ne limităm la o discuţie principială, însă, dacă ne va cere doamna ministru (sau alte persoane avizate) vom da şi exemple. 

Revenind însă la CS 1, aceştia necesită avizul anual al consiliului ştiinţific pentru a rămâne în activitate, aşa cum spune textul legii. Drept urmare, ministerul nu ar trebui să acorde mandat de funcţie de conducere pe 4 ani unei persoane care are nevoie de aprobarea anuală a consiliului ştiinţific pentru a activa în respectivul Institut, mai ales luând în considerare că membrii consiliului ştiinţific sunt toţi subalterni ai DGului.   

Din Tabelul 1, constatăm că: 

a) Nouă DGi sunt în prezent trecuţi de vârsta de pensionare, adică aproape 20% din cei 49, iar încă câţiva vor îndeplini vârsta de pensionare dacă primesc un nou mandat. Top 5 din aceştia au toţi vârste de peste 70 de ani;

b) Unsprezece DGi sunt în funcţie de mai bine de un deceniu. Vă veţi întreba, pe bună dreptate, ce-i recomandă pe aceştia să-şi păstreze scaunul? În răspunsul Ministerului spre Ad Astra, datat 09.12.2019 (aici) aflăm cu surprindere (ha ha) la pct. 5 că „Metodologia şi criteriile pentru analiza performanţei DGi ai Institutelor sunt în curs de elaborare”. Cu toate acestea, poate vă mai amintiţi cazul DG de la Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură care s-a pensionat cu o primă de performanţă echivalentul a 12 salarii brute, în cuantum net… După scandalul din presă, fostul ministru, dl Hurduc, a emis un Ordin (5184/14.09.2019) în care se spune: „DG i se poate acorda un premiu anual de cel mult 3 remuneraţii lunare de bază, proporţional cu gradul de depăşire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă”.  Da, performanţa aia pentru care nu avem încă metodologie şi criterii de analiză. 

Fără a acuza un DG anume (mai ales că suntem siguri că există şi excepţii), putem spune că din afară totul apare ca o schemă din serialul „La Piovra” în care directorii generali (i) prind rădăcini pe scaunele lor de conducere, având (ii) un Consiliu de Administraţie care aprobă salariul şefului, ei primind, la rându-le, 20% din remuneraţia acestuia (conform legii); (iii) îşi formează Asociaţia DGi pentru a-şi apăra drepturile; (iv) fac parte din Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare (PRCP – detalii despre acesta aici); (v) sunt majoritari în Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CCCDI), for care organizează „evaluarea” Institutelor pe care le păstoresc, precum şi „evaluarea” proiectelor din cadrul Programului Nucleu şi (vi) sunt mână în mână cu ministrul/secretarul de stat care le semnează mandatele pe câte patru ani, prelungirile de mandat şi bonusurile de performanţă. 

Evident, DGii sar ca arşi la auzul unor veşti recente de genul aplicării grilei unice de salarizare (Legea 153/2017) pe banii Programului Nucleu în 2020 (repetăm, bani de la buget, acordaţi în baza unui simulacru de competiţie), situaţie în care nu se va mai putea aplica tariful orar de 50 EUR, dar vestea că România nu va mai folosi evaluatori străini pentru competiţiile de proiecte nici măcar nu i-a gâdilat la ureche. Că tot veni vorba de evaluatori: în prezent se evaluează pe repede înainte o competiţie de proiecte în valoare de 60 milioane lei (Proiect experimental demonstrativ – detalii aici) unde evaluatorilor nu le este impus niciun criteriu minim de eligibilitate. 

Înainte de a trece la capitolul concluzii, mai este nevoie să amintim ceva. Conform adresei 10872/02.08.2019 dinspre Agenţia Naţională de Integritate (ANI) spre fostul Minister al Cercetării şi Inovării, declaraţiile de averi şi interese ale tuturor membrilor conducerilor INCD-urilor (deci si ale DGilor) trebuiau să fie publicate centralizat pe site-ul ANI pentru toţi anii în care aceştia au ocupat respectivele funcţii de conducere. Ne-am uitat şi câteva sunt, dar foarte puţine. Căutaţi-le pe cele care vă interesează. 

Concluziile le trageţi singuri. Dar ce facem pe viitor? Pe scurt, ce propunem noi:

  1. Mandatele DGi trecuţi de vârsta de pensionare încetează mâine, cu numirea unui interimar ales de Consiliul Ştiinţific al Institutului, fără ca acesta să fi depăşit vârsta de pensionare (sau să o depăşească în următoarele şase luni).
  2. Se organizează concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, cu publicitate în masă, nu doar în plan naţional, ci şi pe site-uri internaţionale de profil, precum Nature Jobs
  3. Numărul de mandate de DG se limitează la două, dar nu mai mult de opt ani. O persoana care devine pensionabila pe durata mandatului nu poate aplica la concursul de DG. 
  4. Ca şi propunere cu bătaie pe termen lung: postul de director general va fi ocupat de o somitate în domeniul de activitate, recrutat de boardul de conducere al viitoarei Fundaţii Naţionale pentru Cercetare (echivalent NSF, SUA), acesta beneficiind de sprijinul unui director executiv, recrutat prin concurs public.