Universitatea din Bucureşti, în top 200 la performanţele absolvenţilor

Universitatea din Bucureşti, în top 200 la performanţele absolvenţilor

Universitatea din Bucureşti Foto: Arhivă

Universitatea din Bucureşti este singura universitate românească prezentă în topul realizat de Quacuarelly Symonds – Graduate Employability Rankings 2022.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Pentru al treilea an consecutiv, clasamentul mondial al universităţilor după angajabilitatea absolvenţilor – QS Graduate Employability Rankings 2022 – poziţionează Universitatea din Bucureşti în top 500, reconfirmând, astfel, atât buna inserţie a absolvenţilor UB pe piaţa muncii, cât şi strânsa colaborare a instituţiei cu mediul de afaceri. Rezultatul obţinut de Universitatea din Bucureşti de a se situa în top 500 la nivel mondial în QS Graduate Employability Rankings 2022 se datorează în principal performanţelor obţinute de absolvenţii UB, care, conform clasamentului, sunt «printre persoanele cele mai inovatoare, creative şi cu un crescut spirit antreprenorial […], motivate de dorinţa de a schimba lumea»”, a transmis, joi, Universitatea Bucureşti într-un comunicat de presă.  
 
Potrivit documentului, pentru indicatorul „Alumni Outcomes”, Universitatea din Bucureşti ocupă, în clasamentul QS, locul 191 mondial. 
 
De altfel, Universitatea din Bucureşti este singura universitate românească prezentă în topul realizat de Quacuarelly Symonds, cel mai cunoscut ranking global al universităţilor în funcţie de rezultatele şi angajabilitatea absolvenţilor. 
 
De asemenea, poziţiile obţinute pentru indicatori precum: parteneriatele cu angajatorii (201+), relaţia angajator-student (201+), angajabilitatea absolvenţilor (201+) şi reputaţia angajatorului (301+), menţin Universitatea din Bucureşti în topul universităţilor cu cele mai bune performanţe la nivel regional. 
 
Aferent anului 2022, clasamentul publicat pe 23 septembrie 2021 analizează performanţele a aproximativ 800 de universităţi, luând în considerare răspunsurile a peste 75.000 de angajatori şi conexiunile a peste 170.000 de absolvenţi cu angajatorii. De asemenea, clasamentul îşi bazează rezultatele pe analiza a peste 40.800 de diplome şi afilieri a 29.000 de persoane cu performanţe înalte, precum şi a peste 310.000 de parteneriate concretizate în inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor.  
 
Indicatorii prevăzuţi în metodologia de evaluare au ponderi diferite, astfel: reputaţia angajatorului (30%), performanţele absolvenţilor (25%), parteneriatele cu angajatorii (25%), relaţia angajator-student (10%) şi rata angajabilităţii absolvenţilor (10%). 
 
În ceea ce priveşte clasamentul general Quacuarelly Symonds World University Rankings (QS) 2022, cel mai cunoscut ranking global al universităţilor în funcţie de domeniile de studiu şi cercetare, Universitatea din Bucureşti are, alături de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi de Universitatea de Vest din Timişoara, cele mai bune performanţe la nivelul sistemului de învăţământ superior românesc.  
 
Clasamentul analizează performanţele a peste 1.000 de universităţi din întreaga lume, având în vedere şase dimensiuni: reputaţia academică, reputaţia de angajator, numărul de studenţi, numărul de citări pentru facultăţi, facultăţi internaţionale şi studenţi internaţionali. 
 
Cu o istorie de peste 150 de ani, UB a dezvoltat parteneriate cu 152 de universităţi din întreaga lume şi este implicată în 468 de acorduri Erasmus+. Totodată, UB este conectată la o serie de reţele universitare naţionale, regionale, europene şi internaţionale. 
 
Începând cu 2019, Universitatea din Bucureşti face parte din CIVIS – Universitatea Civică Europeană alături de alte şapte universităţi europene de prestigiu: Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Sapienza din Roma, Universitatea din Stockholm, Universitatea Eberhard Karls din Tübingen, cărora li s-a alăturat, în 2021, Universitatea din Glasgow, în calitate de partener asociat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările