Este de domeniul evidenţei că s-au formulat subiecte aşa-zis „omenoase“, „prietenoase“ care nu au depăşit nivelul acelora de la o teză dată unei clase fără pretenţii.

Am fost asiguraţi de tot felul de oameni „de bine“ că se putea lesne lua un 5 sau chiar un 6, chiar şi în absenţa celebrelor meditaţii. Pe care până şi înalţii oficiali ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării le socotesc, e drept, cu jumătate de gură, a fi “normale“.

Nici în învăţământul superior nu s-au înregistrat catastrofe. Examenele semestriale s-au desfăşurat online şi cel, puţin scriptic, şi aici lucrurile stau bine. În unele locuri chiar mai bine decât în anii trecuţi, atunci când ele se desfăşurau scris sau oral, cu studenţii şi profesorii examinatori faţă în faţă. Nu mă îndoiesc că la fel de bine vor sta lucrurile şi în cazul examenelor de licenţă sau de dizertaţie. Lista de subiecte a fost de multă vreme coafată strategic, s-a „scos“, preventiv, cam tot ceea ce ar fi trebuit „predat“ în ultimul semestru.

Am văzut-o zilele trecute pe doamna Monica Anisie, ministrul Educaţiei, la un post de televiziune, radiind de satisfacţie. Precum activiştii de partid de odinioară, doamna ministru a tras o concluzie generatoare de optimism. „Totul a fost bine şi o să fie şi mai bine“. Or, tocmai acest ‘’mai bine“ mie îmi dă fiori încă de astăzi. Şi nu doar fiindcă devine tot mai limpede că şi pe mai departe ne vom fura căciula.

Nimeni nu ştie cum va evolua pandemia în săptămânile şi lunile viitoare. OMS contrazice azi prognoza făcută cu doar 24 de ore mai înainte. La fel procedează şi epidemiologii şi virusologii noştri. Unii vorbesc despre iminenţa unui al doilea val, de infectare alţii îl neagă categoric, o a treia categorie spun că noul Coronavirus este pur şi simplu imprevizibil. Zilele trecute, ministrul Sănătăţii, dl. Nelu Tătaru, aproxima venirea unui al doilea val în jurul datei de 15 octombrie. Or, aceasta înseamnă că, la nici două săptămâni de la reluarea activităţii în Universitate, vom fi obligaţi să tragem iarăşi obloanele. Să ne întoarcem la formula cursurilor şi seminarelor online care, chiar făcute cu conştiinciozitate, tot nu au cum să fie asemenea celor din versiunea standardizată. Nu o spun eu. Au spus-o nu mai departe decât pe data de 23 iunie, miniştrii Educaţiei din ţările UE care, în comunicatul dat publicităţii la finalul unei videoconferinţe, au admis că învăţământul la distanţă nu poate înlocui experienţa de predare şi învăţare interactivă.

Dar chiar şi în care prognoza d-lui ministru va fi infirmată de realitate, mă întreb cum se va putea realiza practic respectiva reluare. De pildă, facultatea la care lucrez dispune de trei amfiteatre de mare capacitate. Suficiente în condiţii normale. Mai avem şi un număr de săli de capacitate mai mică, bune pentru seminare, cursuri practice, la o adică chiar şi pentru acele cursuri magistrale şi cursuri speciale frecventate de 15-20 de studenţi. Numai că, dacă aşa-numitele norme de distanţare socială vor rămâne şi de la 1 octombrie de actualitate (or, în acest privinţă pare-se că avem de-a face cu o tristă, dar realistă unanimitate) sus-menţionatele săliţe vor fi pur şi simplu inutilizabile. Asta dacă nu le vom cere studenţilor să vină la cursuri prin rotaţie. Cel mult 5 sau 6. În consecinţă, ne vom bate pe mai sus-menţionatele trei amfiteatre. Vom programa activităţi didactice şi sâmbăta, şi duminica. Şi tot nu vom avea suficient spaţiu.

Cum vor sta lucrurile în ceea ce priveşte spaţiile de cazare? În această privinţă, lucrurile vor fi încă şi mai dramatice. Şi nu doar la Universitatea în care îmi desfăşor eu activitatea. Situaţiile din anii anteriori, când Televiziunile difuzau reportaje cu cozile de la Serviciile sociale ale Universităţile din întreaga, ţară vor deveni motiv de nostalgie. Vor provoca exclamaţii de genul „Doamne, ce bine era odinioară! Chiar dacă stăteam 5 sau 6 în cameră, chiar dacă şi pentru astfel de condiţii mai trebuia să dăm administratorilor şpagă!“ Parcă îi şi văd pe politicieni vorbind despre greaua moştenire, despre faptul că plătim factura lipsa investiţiilor în Educaţie. În infrastructura necesară. Numai că respectivele exclamaţii făcute largo desolato nu vor ţine în nici un caz loc de soluţii concrete.

Lucrurile vor arăta aidoma şi în învăţământul preuniversitar. Marea întrebare este dacă strategii Ministerului au soluţii. Doamna ministru ne dă asigurări că situaţia este în analiză. Că problemele se cunosc şi că se caută soluţii. Să vedem cât de realiste vor fi ele. Şi cât de îndepărtate de metoda umblatului cu cioara vopsită.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro