Tupeu fără limite. Cum a ajuns Laurenţiu Baranga să conducă doctorate, deşi instanţa îi anulase diploma de Bac

Tupeu fără limite. Cum a ajuns Laurenţiu Baranga să conducă doctorate, deşi instanţa îi anulase diploma de Bac

Laurenţiu Baranga ajunsese conducător de doctorate, deşi nu avea bacalaureatul FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Baranga, acuzat că şi-a falsificat diploma de bacalaureat, a ajuns profesor universitar după ce Curtea de Apel i-a anulat toate diplomele deţinute, inclusiv foile matricole aferente acestora.

Laurenţiu Baranga, fost şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, numit înalt funcţionar al statului pe baza unei diplome de bacalaureat falsificate, a ajuns în vârful ierarhiei universitare după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a anulat diploma de bacalaureat, potrivit Pressone. În plus, din dosarul aflat pe masa procurorilor reiese nu doar că nu a absolvit liceul, dar Baranga nu ar fi lucrat niciodată ca director la ORNISS, instituţia care permite civililor şi militarilor accesul la secrete de stat, aşa cum se specifica în CV-ul public al acestuia. 
 
Mai exact, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat spune că Laurenţiu Baranga nu a fost director adjunct al instituţiei, după cum a scris el în CV. Potrivit ORNISS, în perioada 1 octombrie 2016 – 30 septembrie 2019, contractul individual de muncă al lui Laurenţiu Baranga cu ORNISS a fost suspendat, iar începând cu data de 1 octombrie 2019, contractul individual de muncă al lui Baranga cu ORNISS a încetat.

ORNISS a precizat că va colabora cu organele de cercetare penală pentru lămurirea tuturor aspectelor relevante referitoare la activitatea lui Laurenţiu Baranga.

Conducător de doctorate cu diplomă de Bac anulată

În plus, la un an după ce Curtea de Apel a anulat toate diplomele obţinute de Baranga, acesta devenea conducător de doctorate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV). Concret, el a avut tupeul să-şi depună dosarul de abilitare pentru a deveni îndrumător de doctorate la universitatea condusă de fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu, deşi avea toate actele universitare anulate în mod definitiv, arată sursa citată.
 
Ulterior, dosarul i-a fost verificat de Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor (CNATDCU), iar ministrul Educaţiei de la acea vreme, Liviu Pop, a semnat ordinul prin care Baranga primea dreptul de a conduce doctorate în domeniul „Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală”. Baranga era, la acea vreme, şi cadru didactic universitar la Universitatea Valahia din Târgovişte, universitate de stat. 
 
Întrebat cum a fost posibil ca Baranga să ajungă şef de doctorate, rectorul USAMV, prof.dr. Sorin Cîmpeanu, care este şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, spune că universitatea sa are aproape 100 de conducători afiliaţi. „La noi era cadru didactic asociat, el era profesor titular la Valahia, Târgovişte. Diploma de doctor dată de Valahia era în regulă. Problema este că atunci când instanţa desfiinţează o diplomă, nu ia şi cartonul efectiv. Iar el poate face uz şi poate înşela pe mulţi alţii. Este treaba organelor specializate de anchetă şi nu este o treabă universitară această verificare”, a spus Cîmpeanu. 
 
Universitatea, adaugă Cîmpeanu, nu avea acces la o hotărâre a instanţei pe care nu a găsit-o nici acum, prin care aceste acte erau desfiinţate încă din 2016. „Indiferent cât de bun sau de rău ar fi un sistem, cert este că hoţi vor fi. Iar treaba prinderii hoţilor este o treabă a organelor specializate ale statului român”, este de părere Cîmpeanu.

În opinia acestuia, la momentul 2016, instanţa ar fi trebuit să anunţe angajatorii. „Dacă în 2016 era anunţată Valahia, sigur nu mai ajungea în 2017-2018 în alte universităţi. Era singurul lucru care ar fi trebuit făcut”, conchide rectorul USAMV. 
 
Potrivit unui comunicat trimis ieri, USAMV a fost înştiinţată prima oară pe 7 octombrie 2020, după patru ani de la decizia instanţei cu privire la anularea tuturor diplomelor obţinute de Baranga. „Precizăm că până la această dată nici instanţa, nici alte organe ale statului şi nici numitul Laurenţiu Baranga nu au adus la cunoştinţa universităţii situaţia cu privire la documentele de studii anulate în instanţă”, se arată în comunicat. În noile condiţii, USAMV a anulat colaborarea cu Baranga, a făcut plângere penală pentru fals şi înşelăciune şi s-a constituit parte civilă pentru recupererarea sumelor primite de Baranga.

„Există mecanisme”

Prof.dr. Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei şi fost rector al Universităţii Bucureşti, spune că instituţiile de învăţământ superior au la îndemână mecanisme prin care indivizi de tipul lui Baranga să poată fi depistaţi. „Există mecanisme pentru a întâmpina ca astfel de situaţii să se producă. Dar ele nu sunt întotdeauna folosite cu atenţie şi într-un mod foarte serios de către secretariate şi de către administraţiile universităţilor. Iar dacă diploma de bacalaureat – în cazul de faţă –, care a fost obţinută în mod fraudulos, a fost recunoscută deja la un anumit nivel şi pe baza ei s-a acceptat înscrierea la facultate, atunci se produce un fel de efect de bulgăre de zăpadă pentru că, odată pătrunsă diploma într-o fază ulterioară de verificare, nu se mai ridică foarte multe suspiciuni faţă de ciclul anterior de educaţie. Pe scurt, dacă deja ai fost acceptat şi ai o licenţă pe baza unei diplome false, nu-şi mai pune nimeni întrrebarea dacă ai făcut în mod corect studiile de liceu şi ai obţinut un bacalaureat în mod corect”, explică prof.dr. Mircea Dumitru.

Universităţile străine, mult mai prudente

Asta arată, adaugă universitarul, slăbiciunea unor instituţii. „La Universitatea Bucureşti au fost situaţii, atunci când am fost rector, în care au fost puse întrebări de către alte instituţii din străinătate dacă anumite diplome care păreau să fie de la UB sau de la alte instituţii din România sunt valabile. Şi noi atunci aveam cumva obligaţia morală de a asista aceste instituţii din străinătate. E adevărat că niciodată nu am primit nicio înştiinţare de la nicio instituţie din România, cât am fost eu rector, în care să fim întrebaţi dacă astfel de diplome sunt valabile. Mai degrabă erau atente instituţiile din străinătate, unde absolvenţi de la UB urmăreau să meargă la studii de master. Oricine e lipsit de caracter şi de demnitate morală poate să pretindă că are nişte studii, important pentru instituţie este să verifice autenticitatea şi valabilitatea actelor şi a înscrisurilor”, subliniază prof.dr. Mircea Dumitru. 
 
Secretariatul general este o piesă împortantă în tot acest puzzle. „Secretarul general la UB urmărea cu foarte mare acribie fiecare document, fiecare înscris. Eu aş insista pe această idee: dincolo de regulamente, dincolo de normativitatea instituţională, ai nevoie de oameni care să fie fideli învăţământului superior şi care să urmărească cu mare atenţie toate aceste aspecte. Pentru că poţi să ai reguli, şi avem, şi ele să nu fie respectate.” Dacă poate un secretar să depisteze un document fals? „Poate. Pentru că un document are anumite elemenete de securitate. Şi cine are experienţă şi a lucrat ani de zile cu aceste documente poate să sesizeze, aşa cum sesizezi un tablou fals sau o bancnotă falsă. Era suficient ca primul filtru să fie foarte serios: când s-a verificat dacă există o diplomă de bacalaureat atunci când această persoană s-a înscris la facultate. Dacă e vorba de universitate, aceasta are obligaţia să verifice fiecare diplomă. Chiar şi atunci când te înscrii la doctorat ai obligaţia să depui diploma de bacalaureat, licenţa şi masterul şi toate trebuie verificate şi verificate din nou, ori de câte ori ajungi într-o fază oricât de avansată a educaţiei. Nu vreau să spun că instituţiile sunt mai vinovate decât făptaşul, dar şi instituţia trebuie să se pună la adăpost. În acest caz, trebuie făcută o cercetare foarte minuţioasă pentru a vedea dacă au existat şi alte legături, şi alte interese”, conchide prof.dr. Mircea Dumitru.  
 
Laurenţiu Baranga se află în arest la domiciliu, sub acuzaţia că şi-a falsificat diploma de bacalaureat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările