Topul (ne)transparenţei universităţilor de stat din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi am participat la evenimentul de lansare a ediţiei cu numărul 3 a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, un proiect care îşi propune să monitorizeze integritatea şi buna guvernare în universităţile publice. Primul rezultat este Topul transparenţei universităţilor de stat, un raport care scoate în evidenţă ce ne spun şi ce ne ascund paginile WEB ale universităţilor în care învăţăm.

Întocmit de ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România), raportul arată că marea majoritate a universităţilor nu fac publice anumite documente, informaţii sau hotărâri ale structurilor de conducere (senatul universitar, consiliile facultăţilor, şedinţe ale departamentelor), iar acolo unde se întâmplă acest lucru, informaţiile sunt de cele mai multe ori ascuse sau greu de înţeles, îngreunând accesul oricui la acestea. Astfel, noi, studenţii, suntem condamnaţi să cerem aceste informaţii elementare de la secretariat, unde ne lovim de alte probleme: program scurt, cozi interminabile, secretare deloc "user-friendly" etc.

Conform topului, cele mai transparente universităţi de stat din România sunt Universitatea Politehnică din Timişoara şi Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (la egalitate de puncte). Acum nu vă gândiţi că sunt perfecte! Au obţinut doar 94 de puncte dintr-un total posibil de 125. Nici ele nu publică pe site procesele verbale sau înregistrările şedinţelor structurilor de conducere şi rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenţi pentru fiecare profesor în parte. Cele două campioane sunt urmate de UMF Târgu Mureş, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava.

La coada clasamentului se află Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (unde, ca fapt divers, nu există o asociaţie studenţească nici măcar de formă) şi, culmea ironiei, Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti (doar 5 puncte). Cred că discuţia privind regimul special al acesteia din urmă e irelevantă. Vlad Cherecheş, vicepreşedinte ANOSR şi cel care a prezentat azi studiul la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, precizează că multe documentele ce ţin strict de partea academică sau administrativă nu au de ce să fie secrete. Pot să le publice fără nicio problemă. Nu le cere nimeni să publice "secretele" militare.

image

Câteva aspecte care cred că sunt importante în acest raport:

  • 23 de universităţi nu au nicio informaţie pe site despre achiziţiile publice; Majoritatea universităţilor publică pe site doar cererile de oferte, fără a mai anunţa şi cui i-a fost încredinţată achiziţia, astfel transparenţa utilizării fondurilor fiind profund viciată;
  • 6 universităţi nu publică pe site nicio informaţie despre angajări sau concursurile pentru posturile vacante - lucru care poate atrage invalidarea acelor concursuri;
  • Mai mult de trei sferturi dintre universităţi publică pe site anunţuri legate de granturi sau mobilităţi pentru studenţi, iar acestea sunt afişate pe site din timp util pentru ca studenţii să poată aplica;
  • O treime dintre universităţi au publicat pe site declaraţiile de avere şi de interese ale tuturor persoanelor care ocupă funcţii de conducere, actualizate la zi. Restul, fie deloc, fie în urmă cu mult timp, fie doar pentru rectori;
  • Doar 7 universităţi au publicat pe site toate informaţiile necesare la capitolul etică;
  • Deşi au trecut mai mult de 3 ani de la adoptarea Ordinului nr. 3666 din martie 2012 care aproba Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului şi obliga universităţile ca în termen de 60 de zile să adopte un astfel de Cod propriu, în prezent o treime dintre universităţile din stat din România nu au acest document publicat pe site.
  • Mai mult de trei sferturi dintre universităţile de stat din România publică pe site-ul propriu lista cu toatetaxelepercepute. (Când interesul poartă fesul...)
  • Aproape jumătate dintre universităţile de stat din România nu publică pe site-ul propriu hotărârile pe care le iau structurile lor de conducere (Senatul universitar şi Consiliul de Administraţie).
  • Nicio universitate de stat nu publică pe site-ul propriu procesele verbale sau înregistrările şedinţelor structurilor de conducere (exceptând Universitatea din Piteşi, care face asta parţial)
  • Nicio universitate nu publică aceste rezultate individual, pentru fiecare cadru didactic în parte. Astfel, o mare parte dintre studenţii din România nu au nicio cunoştinţă despre rezultatele şi efectele evaluărilor pe care ei le fac.

Topul transparenţei universităţilor de stat din România (total de puncte: maxim 125)

1. Universitatea Politehnica Timişoara 94

2. Universitatea „Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca 94

3. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş 93

4. Universitatea din Craiova 91

5. Universitatea de Vest din Timişoara 90

6. Universitatea „Ştefan cel Mare" din Suceava 88

7. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi 86

8. Universitatea din Oradea 84

9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 83

10. Universitatea „Transilvania" din Braşov 81

11. Universitatea „Valahia" din Târgovişte 79

12. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi 76

13. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca 76

14. Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa 75

15. Universitatea Maritimă din Constanţa 75

16. Universitatea din Bucureşti 75

17. Universitatea „Ovidius" din Constanţa 74

18. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad"

din Iaşi 73

19. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj - Napoca 73

20. Academia de Studii Economice din Bucureşti 72

21. Universitatea din Petroşani 71

22. Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca 70

23. Universitatea „Petrol-Gaze" din Ploieşti 69

24. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I" din Bucureşti 67

25. Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca 67

26. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" din Timişoara 67

27. Universitatea „Constantin Brâncuşi" Tîrgu Jiu 66

28. Universitatea „Petru Maior" din Târgu Mureş 65

29. Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu 64

30. Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative 64

31. Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi 64

32. Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti 63

33. Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad 62

34. Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa 61

35. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I

al României” din Timişoara 61

36. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti 59

37. Academia Tehnică Militară din Bucureşti 57

38. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iaşi 57

39. Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova 56

40. Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti 55

41. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti 54

42. Universitatea Politehnica din Bucureşti 54

43. Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău 52

44. Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă" din Braşov 49

45. Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş 47

46. Universitatea din Piteşti 47

47. Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi 45

48. Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale"

din Bucureşti 44

49. Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti 43

50. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu 41

51. Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti 39

52. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti 38

53. Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia 35

54. Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti 22

55. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul" din Bucureşti 5

image

Analiza priveşte toate cele 55 de universităţi de stat din România şi este alcătuită pe baza celor 14 indicatori de transparenţă: 

  • 1. Date de contact
  • 2. Anunţuri pentru licitaţii şi achiziţii publice
  • 3. Anunţuri pentru angajări şi scoaterea la concurs a posturilor vacante
  • 4. Anunţuri despre programe de mobilităţi pentru studenţi
  • 5. Declaraţii de avere şi de interese
  • 6. Rapoarte de activitate anuale
  • 7. Detalii despre Comisia de etică şi funcţionarea acesteia
  • 8. Organigrama şi contactele angajaţilor universităţii
  • 9. Existenţa Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului(Statutul Studentului)
  • 10. Lista cu taxele percepute de universitate
  • 11. Carta universitară
  • 12. Hotărârile structurilor de conducere (Senat universitar, Consiliu de
  • Administraţie)
  • 13. Procesele verbale ale şedinţelor structurilor de conducere
  • 14. Rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenţi
image

Topul de faţă este un prim demers al Coaliţiei pentru Universităţi Curate, un grup de lucru format din organizaţii precum SAR (Societatea Academică Română), ANOSR, sindicatul Alma Mater, LSRS, CPE. GRAUR, CJI etc. Până în 2017, proiectul "Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenţilor şi schimbul de bune practici" promite să ne ajute la identificarea problemelor din universităţi, la găsirea de soluţii şi, partea mea favorită, la demascarea neregulilor găsite. Dacă voi avea ocazia, mă voi implica şi eu în proiect, mai ales pe partea de identificare a problemelor şi de promovare a demersurilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite