Top Ad Astra:  Universităţile Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Bucureşti şi Politehnica, cele mai bune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UBB din Cluj-Napoca este cea mai bine cotată universitate din ţară
UBB din Cluj-Napoca este cea mai bine cotată universitate din ţară

Topul celor mai bune universităţi româneşti, întocmit de Asociaţia Ad Astra, este deschis şi în acest an de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Pe locurile al doilea şi al treilea, de asemenea, nicio surpriză.

Clasamentul a rămas acelaşi în ultimii cinci ani. Universitatea de Vest din Timişoara rămâne pe poziţia a patra, cu un scor mai mic însă decât Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi. 

Universitatea Transilvania din Braşov, care urcă două poziţii până pe locul al şaptelea, devansând şi anul acesta Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi urcă şi ea două poziiţii faţă de anul 2019.

Ultimul loc este disputat de 10 universităţi: Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, Universitatea din Oradea, Universitatea din Piteşti, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din Bucureşti.

Metarankingul Universitar-2020 Clasamentul Universităţilor din România este realizat de: Silviu Matu (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca/UBB), Dorel Banabic (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Carmen Buzea (Universitatea Transilvania din Braşov), Daniel David (UBB), Bogdan Florian (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative/SNSPA), Adrian Miroiu (SNSPA), Anca Prisăcariu (African Leadership University) şi Lazăr Vlăsceanu (Universitatea din Bucureşti). 

Metodologia folossită este cea propusă de membrii High Level Experts Group, numiţi în 2016 de Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016, anunţă Ad Astra. Clasamentul are la bază rankingurile internaţionale ale universităţilor la data de 1 noiembrie 2020. 

Metarankingul Universitar se află la ediţia a cincea. Prima ediţie a fost realizată în 2016, sub auspiciile Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

În România există în 2020 97 de universităţi (din care 7 în lichidare): 54 de universităţi publice (incluzându-le pe cele militare) şi 43 de universităţi private (din care 9 autorizate provizoriu). ”Scopul Metarankingului Universitar este să identifice care dintre aceste universităţi au o minimă vizibilitate internaţională în rankingurile majore ale universităţilor (sunt prezente în cel puţin un ranking inclus în analiză) şi care este impactul lor relativ în aria academică internaţională (prin punctajul obţinut în metaranking)”, se spune în raportul Ad Astra. 

Clasamentul universităţilor din România 2020: 

Poziţia Universitatea Punctaj 1 Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca 22 2 Universitatea din Bucureşti 18 2 Universitatea Politehnica din Bucureşti 18 3 Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi 13 4 Universitatea de Vest din Timişoara 12 5 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 11 6 Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti 10 6 Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca 10 7 Universitatea Transilvania din Braşov 8 8 Academia de Studii Economice din Bucureşti 6 9 Universitatea Politehnica din Timişoara 4 9 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca 4 9 Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi 4 10 Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi 3 10 Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş 3 10 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca 3 11 Universitatea din Craiova 2 11 Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara 2 12 Universitatea Aurel Vlaicu din Arad 1 12 Universitatea din Oradea 1 12 Universitatea din Piteşti 1 12 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu 1 12 Universitatea Ovidius din Constanţa 1 12 Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava 1 12 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova 1 12 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti 1 12 Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti 1 12 Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din Bucureşti 1

Notă: Universităţile româneşti care nu apar în tabel nu sunt incluse în niciunul din cele unsprezece (11) rankinguri internaţionale ale universităţilor incluse în Metarankingul Universitar-2020. Pentru claritate, ordinea de prezentare a universităţilor care au acelaşi punctaj/aceeaşi poziţie în clasament este stabilită în tabel în funcţie de criteriul alfabetic combinat cu cel al tipului de universitate (ex. comprehensivă vs. de specialitate), precizează autorii studiului.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite