Studenţii Universităţii din Bucureşti protestează miercuri cerând demisia preşedintelui Senatului universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii spun că de mai bine de un an sunt ironizaţi de către Preşedintele Senatului, Vlad Nistor        FOTO: Adevărul
Studenţii spun că de mai bine de un an sunt ironizaţi de către Preşedintele Senatului, Vlad Nistor        FOTO: Adevărul

În jur de 300 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti ameninţă că vor protesta miercuri, de la 11:00, în faţa Facultăţii de Drept şi că vor depune plângere penală împotriva Preşedintelui Senatului Universităţii din Bucureşti, Vlad Nistor, susţinând că sunt ironizaţi de acesta şi înlăturaţi de la procesul decizional de la nivelul universităţii. De asemenea, ei atrag atenţia că bursele universitare au fost acordate cu întârziere anul acesta.

UPDATE: La solicitarea adevarul.ro, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au declarat că s-a respectat graficul de desfăşurare a procesului de acordare a burselor. Bursele pentru studiile de doctorat au fost deja plătite, iar bursele pentru studiile de licenţă şi master (pentru lunile octombrie şi noiembrie) urmează să fie plătite în prima jumătate a lunii decembrie.

De asemenea, în urma discuţiilor pe care conducerea Universităţii din Bucureşti le-a avut cu reprezentanţii studenţilor în cursului zilei de luni, s-a căzut de acord asupra mecanismului de distribuire pe facultăţi şi pe tipuri de burse a fondului alocat de Ministerul Educaţiei.

S-a convenit ca o parte din bursele de ajutor social ocazional să fie plătite dintr-un fond de 30 000 lei care va acoperi şi ajutoarele sociale ocazionale ce apar în cursul anului universitar (ajutoare pentru îmbrăcăminte, ajutoare de maternitate, ajutoare pentru cazuri de boală gravă, ajutoare în cazuri de deces etc.), care nu pot fi previzionate la începutul anului universitar.


„Din cauza managementului defectuos, Universitatea din Bucureşti (UB) va 'băga mâna' din nou în buzunarele studenţilor prin marirea taxelor sau implementarea altora noi. De aceea, miercuri, la ora 11, studenţii vor protesta în faţa biroului lui Vlad Nistor din Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti (ASUB).

La protest ar urma să participe în jur de 200-300 de studenţi UB, a declarat pentru adevarul.ro Cosmin Cîrciumaru, preşedintele ASUB.

Până acum, reprezentanţii UB nu au transmis un punct de vedere oficial legat de acuzaţiile studenţilor.

”Banii pentru burse au venit la universitate acum aproximativ o lună şi au fost distribuite facultăţilor abia la sfârşitul săptămânii trecute”, a adăugat acesta.

În plus, reprezentanţii studenţilor vor să fie luaţi în seamă şi deciziile lor să conteze. Aceştia doresc să fie consideraţi un partener egal de dialog, să nu mai fie ignoraţi atunci când se discută despre nevoile şi necesităţile celor care învaţă la Universitatea din Bucureşti.

Studenţii spun că de mai bine de un an sunt ironizaţi de către Preşedintele Senatului şi înlăturaţi de la procesul decizional la nivelul Universităţii, numiţi „preudo-reprezentanţi”. 

Pe 27 noiembrie, încercările repetate ale studenţilor de a lua cuvântul s-au dovedit în zadar, deoarece Vlad Nistor „a vorbit peste aceştia, i-a întrerupt şi i-a jignit”.

image

Picătura care a umplut paharul

”Ceea de s-a întâmplat miercuri în cadrul şedinţei Senatului universitar a fost picătura care a umplut paharul. Vlad Nistor nu ne lasă să ne spunem punctul de vedere, are o atitudine superioară, inclusiv faţă de profesorii care au un alt punct de vedere. Luptele acestea vor continu şi cu alte persoane din conducerea universităţii”, a explicat Cîrciumaru.

Şeful Senatului Universităţii din Bucureşti a consemnat votul cu 10 persoane în plus faţă de cele prezente, fără a exista un cvorum real. Din această cauză, studenţii au părăsit sala, iar şedinţa a continuat, în ciuda lipsei de cvorum.

Printre deciziile luate fără participarea studenţilor se numără şi regulamentul în baza căruia studenţii ar trebui să îşi organizeze propriile alegeri, deşi, conform legii, cadrele didactice nu se implică în procesele electorale ale studenţilor, iată că la nivelul UB, regulamentul,  în integralitatea lui, este stabilit de cadre didactice.

Astfel, studenţii vor face plângere penală împotriva Preşedintelui Senatului Universităţii din Bucureşti, Vlad Nistor, vor ataca administrativ hotărârile Senatului UB din data de 27 noiembrie şi vor bloca instituţional Universitatea din Bucureşti prin demisii şi boicotări ale alegerilor studenţilor care să împiedice întrunirea Senatului până la demisia lui Vlad Nistor.

Vlad Nistor a mai fost implicat recent într-un scandal făcut public de profesorii de istorie, care îl acuză că, alături de colega lui, Daniela Zaharia, încearcă să transforme Departamentul de Istorie antică, Arheologie şi Istoria Artei într-o Facultate de Studiul Patrimoniului, pe care să o conducă din calitate de decan, şi că ar vrea jumătate din sălile de curs ale Facultăţii de Istorie.


Război de secesiune la Facultatea de Istorie. Fostul decan liberal vrea să înfiinţeze o facultate unică în lume: Studiul Patrimoniului

În aceste zile, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti este teatrul unui război de ”secesiune”: un grup de dascăli, susţinut de fostul decan Vlad Nistor (deputatul PNL), propune ruperea instituţiei în două pentru a înfiinţa o nouă Facultate de Studiu al Patrimoniului.

Senatul Universităţii din Bucureşti decide secesiunea Facultăţii de Istorie

Dacă vrei cu orice preţ să fii decan, cea mai bună soluţie este să îţi faci propria facultate. O dovedeşte proiectul de secesiune a Facultăţii de Istorie, în spatele căruia se află deputatul liberal Vlad Nistor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite