Simularea examenului de admitere la Medicină 2020 se mută în online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În condiţiile generate de pandemia cu noul coronavirus, simularea examenului de admitere la facultatea de Medicină de la UMF ”Carol Davila” se va desfăşura pe o platformă special creată de Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti.

”Ce-a de-a XI-a ediţie a simulării examenului de admitere la facultatea de Medicină îşi adaptează anul acesta formatul, în faţa situaţiei actuale, astfel încăt să poată oferi în continuare şansa unui număr cât mai mare de participanţi să îşi testeze cunoştinţele. Evenimentul, organizat de Societatea studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, va avea loc în data de 16 mai, 2020 şi speră să adune peste 3.000 de liceeni”, se arată într-un comunicat. 

Noua platformă va permite afişarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participant, în timpul special dedicat examenului, şi ulterior oferirea rezultatului către acesta, conservând formatul caracteristic examenului fizic.

”Ediţia de anul acesta a Simulării se va prezenta într-o formă originală, adaptată nevoilor elevilor, dar şi cerinţelor impuse de contextul actual, are ca obiectiv principal susţinerea eforturilor academice ale participanţilor şi motivarea acestora. Echipa de organizare a adus toate modificările necesare astfel încât Simularea să reprezinte în continuare un sprijin real pentru toţi cei care, în ciuda dificultăţilor impuse de lupta împotriva COVID-19, muncesc cu devotament pentru visul lor. Vom oferi participanţilor o modalitate unică, digitală, de susţinere a Simulării Examenului de Admitere pentru ca aceştia să îşi testeze nivelul de cunoştinţe actual, la cele mai înalte standarde, şi să se familiarizeze cu formatul examenului de admitere. Le urez mult success tuturor participanţilor la Simulare, cât şi ulterior la Examenul de Admitere! ” -  declară Rareş-Bogdan Băloi, preşedintele SSMB.

Simulare urmată de premii

Potrivit organizatorilor, participanţii nu se vor bucura doar de  o simulare aparte, aceştia vor avea acces la numeroase premii distribuite pe căile de comunicare disponibile în prezent, dar şi la un tur virtual al facultăţii în cadrul căruia vor putea interacţiona cu studenţii medicinişti care le vor dezvălui anumite momente din experienţa lor şi totodată le vor răspunde tuturor curiozităţilor.

,,Simularea de anul acesta este cu adevărat o provocare atât pentru echipa de organizare, cât şi pentru participanţi! Înţelegem beneficiile pe care le oferă anual acest eveniment tuturor elevilor care îşi doresc să urmeze o carieră medicală şi de aceea am făcut toate demersurile posibile  astfel încât să le asigurăm oportunitatea de a-şi testa cunoştinţele, dar şi abilităţile de încadrare în timp. Deoarece recunoaştem eforturile depuse de elevi pentru a se pregăti în vederea susţinerii examenului de admitere,în ciuda contextului actual, am găsit o serie de alternative prin care Societatea să premieze în continuare munca şi devotamentul lor. În acest mod, sperăm ca sprijinul nostru să fie benefic pentru parcursul academic al participanţilor si să le menţină motivaţia” - afirmă Mara-Andra Reboşapcă, asistent coordonator al simulării. 

scoala online elevi calculator FOTO Edupedu

Modalităţi de înscriere şi de derulare a examenului

Înscriearea se desfăşoară în perioada 01.03.2020 - 13.04.2020, prin crearea unui cont pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/, urmat de achitarea taxei de 90 de lei prin transfer bancar sau prin intermediul platformei EuPlatesc şi încărcarea dovezii de plată.

Echipa de organizare validează, în final, toate conturile care au respectat paşii esenţiali, elevii devenind eligibili pentru a participa la Simulare. Lucrările vor fi corectate pe loc, lucru realizat de platforma de examen, punctajul obţinut fiind disponibil odată cu încheierea Simulării. Rezultatele finale şi clasamentul, vor fi publicate pe data de 17.05.2020, după finalizarea sesiunii de contestaţii. Pentru nemlămuriri şi detalii suplimentare, organizatorii pun la dispoziţie pagina oficială de Facebook a Societăţii studenţilor în Medicină din Bucureşti, unde elevii pot adresa întrebări: https://www.facebook.com/ssmb1875/.

Organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti, în data de 16 mai 2020, Simularea Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină este un eveniment emblematic atât pentru comunitatea studenţească, cât şi pentru cea a elevilor care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical. 

Evenimentul adună în fiecare an aproximativ 3000 de participanţi care au ocazia de a-şi testa cunoştinţele, de a-şi antrena abilităţile de încadrare în timp, dar şi de a se familiariza cu modelul subiectelor realizate de către cadre didactice din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite