România obţine de la Uniunea Europeană recunoaşterea automată a diplomelor de asistent medical generalist, obţinute înainte de aderare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România obţine recunoaşterea automată a diplomelor de asistent medical generalist eliberate înainte de data aderării la Uniunea Europeană, anunţă Ministerul Educaţiei, care arată că a fost revizuită Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

Potrivit MEC, Comisia Europeană a publicat, în 11 mai, raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE.

"În urma demersului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene şi statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale includerea şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din Româniaanterior datei aderării la Uniunea Europeană", arată sursa citată.

UE a modificat o Directivă la propunerea Ministerului Educaţiei

Programul a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoaşterii automate a tuturor diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din România.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis permanent Comisiei Europene toate informaţiile şi clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaştere a diplomelor.

Aceste informaţii şi clarificări transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către şcolile postliceale şi instituţiile de învăţământ superior de profil, precum şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, mai arată MEC.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite