Rectorul Academiei de Poliţie s-a suspendat din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare, în plin scandal de plagiat

Rectorul Academiei de Poliţie s-a suspendat din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare, în plin scandal de plagiat

FOTO: Arhivă

Rectorul Adrian Iacob s-a suspendat din Comisia de Ştiinţe Militare din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), după ce cele două ministere care coordonează şi subordonează activitatea Academiei de Poliţie - cel al Educaţiei şi cel de Interne - au impus conducerii instituţiei de învăţământ o serie de măsuri, arată Press One.

Dezvăluirile  din ultima lună despre plagiatul rectorului Adrian Iacob, muşamalizarea unor teze de doctorat falsificate ale unor cadre didactice şi încercările de a bloca accesul la biblioteca instituţiei s-au lăsat cu urmări, conform pressone.ro
 
Iacob nu a făcut-o de bună voie, ci la cererea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Totuşi, aceasta a preferat suspendarea, care nu e prevăzută de legislaţie, în locul revocării, reglementată prin norme juridice.
 
La câteva zile distanţă după această decizie, ministrul de Interne Carmen Dan i-a pus în vedere lui Iacob, în şedinţa de comandă a ministerului, să urgenteze verificarea tezelor de doctorat susţinute la Academia de Poliţei.
 
Cu cât la nivel instituţional se cere corectarea unor derapaje de natură etică, administrativă şi chiar legală, cu atât rezistenţa la schimbare în interiorul instituţiei creşte.
 
Unii dintre profesorii din Academie, în frunte cu rectorul Iacob, caută portiţe procedurale pentru a-şi salva funcţiile şi posturile didactice ameninţate de posibile dezvăluiri de plagiat.
 
Plagiatul (nu) se plăteşte
 
Adrian Iacob a plagiat peste două treimi din teza sa de doctorat, aşa cum PressOne a dezvăluit în exclusivitate la sfârşitul lui martie, însă, cu toate astea, nu s-a clintit de pe niciuna dintre funcţiile de conducere deţinute, toate reclamând prestigiu academic şi o ţinută morală impecabilă: cea de rector al Academiei de Poliţie, cea de membru titular al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN) şi, nu în cele din urmă, cea de vicepreşedinte al Comisiei de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică din CNATDCU – organismul abilitat, printre altele, să verifice sesizările de plagiat în tezele de doctorat.
 
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, declara pentru PressOne la începutul lunii aprilie că CNATDCU ar trebui să verifice cu celeritate teza lui Iacob.
 
„CNATDCU trebuie să intre în procedură, să ceară Academiei [de Poliţie] teza şi un punct de vedere de la comisia de etică a Academiei. CNATDCU, în prima şedinţă, trebuie să emită un verdict".
Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei, pentru PressOne. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: