Conducând o Universitate al cărei rost este acela de a pregăti viitori oameni de teatru, domnul Nicolae Mandea mimează prost, după ce a dat prea-plecat cu pixul, rolul Croitoraşului cel Viteaz. Pe responsabilul. Pe omul care îşi asumă gestul. O face pe pagina lui de facebook şi, în cel mai descalificant chip cu putinţă, îşi reiterează adeziunea. Care seamănă teribil cu acelea din vremea anilor-lumină pe care tare mă tem că dl. Nicolae Mandea îi regretă.

Dl. Mandea produce şi câteva argumente în favoarea opiniei domniei-sale, unul mai hilar ca altul. Reaminteşte ce bine a colaborat domnia-sa cu ministrul Popa-Pamblică, pe urmă dă un copy-paste, adică plagiază bla-bla-ul legat de nemaivăzuta dezvoltare instituţională a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava şi încheie apoteotic deplângând linşajul mediatic la care ar fi fost supus sărmanul domn Popa-Pamblică.

Rectorul Mandea, insul cu spinarea veşnic plecată, mimează lamentabil autismul. Prea-intelectuala lui persoană pare să nu fi auzit greşelile de exprimare, de gramatică, de lexic comise în cascadă de insul pe care azi îl elogiază.

Sigur, se vede de la o poştă cu rectorul Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti, o instituţie căreia îi place la culme să se bată cu pumnul în biet spre a ne reaminti cât este ea de naţională, are o gravă problemă de morală. Îi plac la culme genuflexiunile, supuşenia, demisia intelectuală. Textul domniei-sale îl recomandă pentru o nouă ediţie, post-decembristă a Antologiei ruşinii.

Scârboşenia comisă de Nicolae Mandea este cu atât mai gravă cu cât el nu conduce o Universitate de cartier.Mandea este rectorul unei Universităţi de Artă a cărei misiune constă şi în pregătirea studenţilor în vederea rostirii corecte, demne, a limbii române. Aceea pe care o siluieşte noul ministru al Educaţiei Naţionale. Lucru pe care el, ştersul Nicolae Mandea, nu are urechi să-l audă.

Îi recomand d-lui Nicolae Mandea să pună niţeluş mâna pe carte. Să recitească celebra poezie a lui Iancu Văcărescu. Şi, dacă nu-l oboseşte chiar din cale afară, să treacă mai încolo şi la lectura superbelor, exemplarelor memorii ale Marioarei Voiculescu.

Poate ca, măcar astfel, cel care stă astăzi în scaunul pe care l-au onorat odinioară Costache Antoniu, Octavian Cotescu, Ileana Berlogea, va învăţa, în fine, lecţia demnităţii.