Prof. univ. Dorin Isoc: În baza plagiatelor, ne-am pricopsit cu miniştri, academicieni, profesori, generali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prof. univ. Dorin Isoc
Prof. univ. Dorin Isoc

Afirmaţia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, că declaraţiile sale referitoare la plagiate au fost înţelese greşit, a stârnit dispute aprinse. Prof. univ. Dorin Isoc, iniţiatorul Indexului Operelor Plagiate, afirmă că ministrul ar trebui să demisioneze din CNATDCU, pentru că chiar şi asupra sa planează suspiciuni de plagiat.

La audierea din Parlament pentru avizare din data de 29 ianuarie, ministrul Popa spunea că „…Este păcat cu umbrim valorile învăţământului prin scoaterea în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, precum cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre de 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate… „ iar în 5 martie acelaşi demnitar declara că „…aş vrea sa clarificăm puţin chestiunea plagiatului, din prima mea intervenţie în faţa presei. Din păcate, declaraţia mea a fost interpretată într-un sens total opus….”.

Prof. univ. Dorin Isoc, iniţiatorul Indexului Operelor Plagiate de la www.plagiate.ro al asociaţiei GRAUR din Cluj-Napoca a vorbit, pentru „Adevărul“, despre „pasul înapoi“ făcut de ministrul Educaţiei, dar şi despre consecinţele declaraţiilor  acestuia.

„Adevărul“: Prin afirmaţiile sale ministrul Educaţiei, Valentin Popa, pare foarte preocupat de aspectele plagiatului. De unde atâta interes din partea ministrului pentru tematica plagiatului?

Prof. univ. Dorin Isoc: Ministrul Popa se află în faţa unei solicitări a societăţii civile. Pe data de 27 februarie, asociaţia GRAUR îi solicita printr-o procedură legală să se revoce din funcţie, pe sine şi pe încă alţi 10 membri ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Motivul invocat este că  toţii se află în situaţie de incompatibilitate cu raportare la normele de integritate academică prin faptele de plagiat dovedite care le aparţin ca autori sau coautori şi care au fost publicate în Indexul Operelor Plagiate. Este de subliniat că acest consiliu este cel care se pronunţă inclusiv asupra aspectelor de etică ale tezelor de doctorat. Incompatibilitatea este în acest caz evidentă: nu este posibil să fii plagiator şi să-i judeci prin sarcină de serviciu pe care nu ar trebui să plagieze.

(n.r. Valentin Popa a demisionat deja din Comisia de contestaţii a CNATDCU la 1 februarie 2018, pentru a evita situaţia de incompatibilitate generată de numirea sa la Ministerul Educaţiei)

Multă lume asistă la disputele pe tema plagiatului fără să înţeleagă esenţa fenomenului. Este plagiatul o problemă teoretică sau o problemă practică a vieţii academice din România?

Ar fi necesare câteva detalii asupra plagiatului. Plagiatul este o faptă puţin mai deosebită. Argumentele sunt simple şi destul de dificil de combătut. Pe de o parte, plagiatul este o abatere de la etică. De aici rezultă imediat că, în sine, plagiatul nu este o faptă de care se ocupă justiţia. Justiţia se ocupă cel mult de efectele plagiatului. Pe de altă parte, este deosebit faptul că plagiatul se constată numai prin documente devenite publice prin publicare, la dorinţa explicită a autorilor sau a celor care se declară autori şi numai prin acestea. Ca indiciu esenţial, plagiatul se identifică a fi o preluare ca atare, neconformă, prin rezumare sau prin parafrazare a unui fragment dintr-o scriere publicată anterior. Când se vorbeşte despre preluare neconformă se înţelege că nu există nici un indiciu că fragmentul preluat ar putea fi asociat în mod corect cu opera din care provine. De aici încep problemele.

Cum este tratată problematica plagiatului în statele vestice, spre deosebire de România?

În ţările civilizate, constatarea unui plagiat este o problemă administrativă, adică se iau probele, se identifică neconformitatea iar instituţia sesizată acţionează prin retragerea titlului ştiinţific, dacă este cazul, iar autorul în culpă se retrage din poziţia publică ocupată prin fraudă sau îşi dă demisia. În România, s-au dezvoltat tot felul de proceduri care permit persoanei plagiatorului să se apere prin declaraţii şi audieri. Aceste improvizaţii sunt cu totul inutile. Explicaţia este simplă. O scriere este luată întotdeauna în forma în care a fost publicată. Cu alte cuvinte tot ce a fost de „spus”, s-a spus. Orice cititor va citi numai scrierea şi eventualele menţiuni la aceasta şi nu va cunoaşte niciodată nimic din ce nu a fost publicat. Ori declaraţiile şi audierile nu se pot publica ulterior publicării scrierii plagiate pentru ştiinţa tuturor cititorilor. Mai mult, spre deosebire de alte fapte, constatarea unui plagiat se poate face şi cu referire la scrierea unei persoane decedate. Este esenţial să se sublinieze că plagiatul se referă la o scriere şi drept consecinţă a constatării acestuia, autorii plagiatului pot primi atributul de „plagiatori”. Aici este eroarea fundamentală pe care o comit organismele consultative ale ministerului educaţiei: în loc să constate plagiatul, membrii acestor comisii se constituie în adevărate tribunale populare care apără sau decid asupra calităţii de plagiator a autorului sau autorilor scrierii.

Cum se identifică un plagiat? Cum lucrează un „vânător de plagiate”?

Un plagiat este identificat întotdeauna numai de către un cititor care, prin natura preocupărilor sale, a citit atât scrierea plagiată cât şi scrierea autentică. Cu alte cuvinte nu există „vânători de plagiate”, ci numai persoane bine informate. O persoană bine informată poate anunţa plagiatul unei persoane dornice să o facă publică. Fapta de plagiat se poate identifica înainte de publicare sau ulterior publicării, plagiate numite „istorice”. Identificarea plagiatului înainte de publicare se face de către redactorii publicaţiilor sau de către profesorii care conduc lucrări ale studenţilor sau doctoranzilor. In amândouă situaţiile, cei care identifică plagiatele înainte de publicare au pârghiile administrative de a nu permite publicarea. Pentru uzul acestor persoane, s-au dezvoltat aplicaţiile asistate de calculator de identificare a indiciilor de plagiat. Categoria plagiatelor istorice este mai deosebită şi aceasta mai ales în România unde verificarea şi identificarea înainte de publicare nu s-a realizat până acum. Plagiatele istorice se regăsesc în tezele susţinute şi publicate, în cărţile publicate, mai rar în articolele publicate.

Este plagiatul o problemă majoră a vieţii academice din România?

Ca orice abuz nesancţionat, plagiatul este o vulnerabilitate a României şi nu numai a vieţii academice din România. Acest adevăr este mai puţin ştiut. Vulnerabilitatea vine de la faptul că o persoană care a fost autor al unui plagiat, va dovedi „mai multă înţelegere” faţă de fapte similare ale altor persoane cu care intră în relaţii. Luarea de poziţie a ministrului Popa este o probă de astfel de manifestare de vulnerabilitate. Numele ministrului apare ca autor al unor scrieri incluse în Indexul Operelor Plagiate sub numerele 00417, 00418, respectiv 00419. Dacă reluăm declaraţiile sale, vom vedea că ministrul îşi doreşte „… cu ardoare întărirea legislaţiei primare în aceasta privinţă, pentru ca nimeni să nu o poată exploata în instanţă şi să anuleze, astfel, deciziile unor consilii şi comisii….”. Domnul ministru îşi doreşte să existe o comisie suverană, dacă se poate unică, inclusiv una „dirijată” care să statueze pe veci că o scriere, cum ar fi scrierile sale deja mai sus pomenite, nu este plagiată chiar dacă oricine vede contrariul. Este important să subliniem că în declaraţia sa, ministrul Popa se referă la plagiatele istorice, fiindcă alte categorii de plagiate nu ar putea fi publicate dacă ar fi detectate înaintea publicării. Practica arată că există scrieri care se dovedesc plagiate şi după trecerea mai multe zeci de ani de la publicarea lor. Cum ar trebui interpretată dorinţa ministrului pentru o „…legislaţie primară întărită…”? Cred că ministrul Educaţiei vede constatarea plagiatului ca îndemnul „…cine a tăcut şi tace şi acum, să tacă pe veci…”. Aşa ceva nu este de admis şi nu este posibil într-o lume academică a unei societăţi care se consideră civilizată.

Cum va evolua activitatea Indexului Operelor Plagiate în contextul declaraţiilor ministrului educaţiei?

Mai întâi trebuie să spunem că noi nu suntem convinşi că plagiatul ca şi corupţia pot fi stârpite. În opinia noastră, atât plagiatul cât şi corupţia se impun mai ales a fi descurajate. Ar trebui însă să revenim la declaraţia din 29 ianuarie a ministrului Popa cum că „…vorbim mult prea mult de 0,1% din tezele de doctorat care s-au constatat a fi plagiate…“. Această declaraţie pune pe piaţă o temă nouă. Este tema profitorilor plagiatului. Ministrul se referă în mod strict la plagiatele istorice, adică plagiatele identificate în scrieri deja publicate.

De ce este vorba despre doar „…0,1% din tezele …constatate…plagiate“?

Păi, ministrul Popa nu ştie sau se face că nu ştie că până acum au trezit interesul numai tezele de doctorat ale oamenilor politici. Când s-a văzut că în spatele acestui interes se află toată mizeria modului de acordare a titlurilor de doctor în România, bibliotecile care deţin tezele au interzis accesul la aceste scrieri. Si atunci pentru noi a rămas deschis un alt obiect de atenţie, mult mai grav. Este vorba despre plagiatele din scrierile publicate şi care se găsesc accesibile în bibliotecile publice.

În urma publicării unui număr de 420 de fapte de plagiat la www.plagiate.ro am putut concentra informaţia asupra autorilor plagiatelor şi apoi am făcut un bilanţ cu rezultate deosebit de interesante. Prin introducerea în circulaţie a scrierilor plagiate, plagiatorii, ca autori sau coautori, au promovat sau au avut acces la surse de finanţare publică persoane cu poziţii deosebit de ridicate. Ei au ajuns astfel miniştri, academicieni, rectori, profesori, generali sau beneficiari ai unor onoruri cum ar fi cel de doctor honoris causa sau de cetăţeni de onoare ai unor localităţi. În acest moment, putem vorbi despre o adevărată bibliotecă de plagiate a membrilor guvernelor României, o adevărată bibliotecă de plagiate a miniştrilor educaţiei ai României.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite