Preşedintele Asociaţiei Române de Literaţie: Un elev analfabet funcţional este o persoană trimisă automat către sărăcie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape jumătate dintre elevii români sunt analfabeţi funcţionali, adică nu pot aplica în viaţa reală cunoştinţele deprinse din şcoală. Mai trist este că toţi aceşti tineri sunt condamnaţi la imposibilitatea de a se descurca în viaţa lor de adulţi, deci să trăiască în sărăcie, a explicat preşedintele Asociaţiei Române de Literaţie, Liliana Romaniuc, într-un interviu pentru „Adevărul“.

„Adevărul“: Ce înseamnă mai exact analfabetismul funcţional?

Liliana Romaniuc: Analfabetismul funcţional înseamnă că o persoană poate să citească, chiar cât se poate de cursiv, un text, dar nu înţelege ceea ce citeşte. Asta înseamnă că persoana respectivă nu ştie sau nu poate să folosească informaţiile care se regăsesc într-un text în alte contexte. Cu alte cuvinte, nu ştie să utilizeze acele conţinuturi în viaţa reală. O persoană care se află în analfabetism funcţional nu poate să se descurce ca un cetăţean obişnuit pentru că nu posedă competenţele care să-i permită acest lucru.

Cum arată situaţia elevilor români în comparaţie cu ceilalţi din UE?

Foarte rău! La nivel european, România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte procentul de copii de 15 ani care se află în zona analfabetsimului funcţional. Ceea ce este absolut dramatic. Cei mai expuşi sunt copiii din zona rurală sau din oraşele mici şi din familii vulnerabile. Analfabetismul funcţional este un fenomen prezent în toate  statele membre UE, însă procentul din ţara noastră (peste 40%) este cu mult mai mare, dublu faţă de media europeană care este de 20%.

Cât de gravă este problema analfabetismului funcţional pentru elevi?

Într-o foarte mare măsură. Un elev analfabet funcţional este o persoană pe care societatea o trimite automat către sărăcie. Viaţa acestuia, printre altele, va fi caracterizată de incapacitatea dea-şi câştiga un trai decent. Problema este, însă, mai complexă de atât. Nu doar elevii respectivi vor fi afectaţi, ci întreaga societate. Trebuie să avem în vedere că unele dintre aceste persoane se vor integra pe piaţa muncii într-un fel sau altul căci sistemul educaţional îi ţine până în clasa a X-a sau chiar până la facultate. Iar în momentul în care vor presta servicii pentru restul cetăţenilor s-ar putea să fie de o calitate îndoielnică. Nu este vina copiilor că nu sunt învăţaţi să înţeleagă realitatea din jurul lor şi nici a profesorilor care îi trec clasa, crezând că astfel le fac un bine. Este o problemă de sistem, care trebuie privită unitar: cum îi ajutăm pe ei, dar şi pe noi.

Un elev analfabet funcţional este o persoană pe care societatea o trimite automat către sărăcie. Viaţa acestuia, printre altele, va fi caracterizată de incapacitatea dea-şi câştiga un trai decent.

Cum am ajuns în această situaţie?

România are o calitate a educaţiei din ce în ce mai scăzută. Formarea iniţială a profesorilor prezintă probleme majore, de aici şi lipsa de expertiză a multor cadre didactice. Mai mult, profesia de dascăl nu este deloc atractivă din punct de vedere al condiţiilor de lucru (stres, lipsă de resurse materiale la clasă etc.), dar şi salarial. Ce-i drept, lucrurile s-au mai reglat în acest sens, dar pentru un tânăr talentat este în continuare mai atractiv să se angajeze într-o corporaţie decât într-o şcoală.

Ce soluţii se pot implementa pentru a combate analfabetismul funcţional?

În primul rând, nu cred că ajută pe nimeni dacă arătăm cu degetul pe x sau y. Îmbunătăţirea sistemului educaţional este un proces complex la care trebuie să contribuim cu toţii. Apoi, ar fi bine să ne uităm pe recomandările făcute de UE. De pildă, formarea profesorului ar trebui să cuprindă module de alfabetizare funcţională  pentru domeniul pe care îl predă (dar nu numai).

Aş arunca o privire şi la modul în care ne evaluăm elevii. Noi, prin examenele naţionale, evaluăm cunoştinţe, nu competenţe. Asta, în condiţiile în care UE ne recomandă ca de pe urma parcurgerii sistemului de învăţământ elevii noştri să deprindă mai multe competenţe. Printre acestea se află cele de comunicare, matematice, digitale, sociale şi civice.

De asemenea, avem nevoie de o schimbare vizavi de modul în care sunt conduse şcolile. Personal, prefer modelul de descentralizare. Până la urmă, şcoala cunoaşte cel mai bine nevoile elevilor şi ale comunităţii. Totodată, mi se pare necesară o schimbare la nivelul inspectoratelor. Atunci când mă refer la inspecţia şcolară trebuie să o văd ca pe o activitate prin care identific problemele cu care se confruntă profesorii în predare şi-n relaţionarea cu copiii. Ei trebuie ajutaţi, nu sancţionaţi după cum se întâmplă la ora actuală. De altfel, inspectoratele practică acest comportament de aproape 30 de ani şi putem observa că nu a dus la nimic bun. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite