O clasă politică plasată sub semnul imposturii intelectuale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bun. Să ne acordăm o clipă de răgaz că tot e zi de mare sărbătoare, şi să recapitulăm magnificele performanţe şcolare şi academice ale celor despre care se spune că ar reprezenta elita politică românească actuală.

Preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea, are la activ nu doar cântatul în nu ştiu ce formaţie, ci şi un glorios an de repetenţie. Pentru a nu se crea alte şi alte tensiuni în coaliţie, dl. Tăriceanu nu stă nici el cu mult mai bine. A fost, din câte se spune, un student submediocru, de abia promovând, după nenumărate reexaminări, fiecare an de studiu.

Premierul Mihai Tudose este autorul unei teze de doctorat “cu cântec”, dovedită ca plagiată drept a înaintat o cerere de retragere a titlului ştiinţific dobândit prin fraudă. Noroc că nu a fost aprobat cadrul legal pentru o astfel de malversaţiune. Ministrul Sănătăţii, prof.univ. dr. Florian Bodog, cunoscut încă din studenţie pentru promptitudinea şi agilitatea cu care le căra genţile burduşite de foloase necuvenite ba fostului rector al Universităţii din Oradea, Teodor Maghiar, cel pe care numai moartea l-a salvat de câţiva ani binemeritaţi de puşcărie, ba fostului său tovarăş de afaceri cu fonduri deturnate şi diplome false, devenit pe urmă duşman de moarte al “marelui ctitor”, un anume Mircea Ifrim, fals academician, numit de Maghiar decan la Facultatea de Medicină , cunoscut şi ca un remarcabil aviator politic (ba la PRM, ba la PNL), nu-şi găseşte teza cu care a obţinut titlul de doctor în medicină. Din câte se spune, tot dl. Bodog a plagiat şi teza prin care a dobândit un al doilea doctorat, şi el  “cu cântec”, şi a trecut inventate lucrări ştiinţifice pentru a dobândi abilitarea.

Şi asupra marelui jurist pesedist, şef de Comisie parlamentară,  Şerban Nicolae, planează suspiciuni că nu prea a ştiut să folosească ghilimele şi a copiat vârtos în teza graţie căreia a dobândit un fraudulos titlu de doctor. Mai modest, colegul său de la Camera Deputaţilor, Florin Iordache, şi-a făcut rost de un doctorat de pe piaţa liberă de la Chişinău. Un alt aviator politic, irespirabilul Eugen Nicolicea, a terminat cu greu şi cu un de repetenţie Politehnica, însă a devenit mult mai uşor jurist graţie formei de învăţământ la distanţă ilegal constituită la una dintre multele filiale ale tentacularei Universităţi “Spiru Haret”, patronată de fetidul Aurelian Bondrea. Fost şef de cadre pe la Ministerul Educaţiei, un ins de care până şi Nicolae Ceauşescu a vrut să scape, aprobând publicarea în Scânteia a unui articol ce îi dezvăluia malversaţiunile. Pentru că trebuie să fim oneşti, se cuvine să spunem că d-na Ecaterina Andronescu, altminteri cu multe păcate în desaga ei de om politic, a încercat să pună stavilă fabricii de diplome a famigliei Bondrea, însă nu a fost lăsată de fostul preşedinte Traian Băsescu. Ale cărui fiice au şi ele diplome universitare mai mult decât discutabile.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, este, la rându-i, bănuită a fi plagiatoare şi, cu toate că se pretinde mare italienistă, se face de râs ori de câte ori trebuie să vorbească într-o limbă străină. Ministrul Educaţiei, ilustrissimul Liviu Pop, este un agramat notoriu de care râde în gura mare întreg corpul profesoral onest din România. Râde, dar şi se simte jignit că PSD-ul l-a batjocorit cu un asemenea ministru.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, are şi ea studii universitare aproximative, încheiate la o vârstă cam prea îndepărtată de cea la care se încheie îndeobşte studiile universitare. S-a sacrificat pentru a lucra în calitate de secretară de şcoală generală şi a se specializa mai apoi pe lângă cel care i-a asigurat o miraculoasă promovare. Nimeni altul decât dl. Liviu Dragnea. Academia Oamenilor de Ştiinţă ai cărei membri au girat nenumărate plagiate s-a făcut remarcată zilele trecute prin mărirea cuantumului indemnizaţiilor celor care o populează, în frunte cu dezgustătorul ins pe nume Gabriel Oprea.

Acesta este tabloul numai parţial al celor care deţin astăzi rolul de fruntaşi în viaţa publică din România. Să ne mai mire atunci faptul că absolvenţi merituoşi de facultate se gândesc tot mai intens la emigrare?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite