Asociaţia Studenţilor pentru Viaţă nu mai participă la Târgul Educaţiei. Reacţiile profesorilor de la UB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Universităţii din Bucureşti a decis joi dimineaţă să nu le mai permită accesul reprezentanţilor Asociaţiei Studenţilor pentru Viaţă, care militează pentru păstrarea sarcinilor, la Târgul Educaţiei, unde urmau să lanseze azi la ora 17.00 revista „Pentru Viaţă”, după scandalul iscat pe tema militantismului anti-avort. Ce spun oficialii şi societatea civilă.

Reprezentanţii Asociaţiei Studenţi pentru viaţă acuză Universitatea din Bucureşti (UB) că, după ce au primit acordul de a participa cu un stand la Târgul Educaţiei, eveniment organizat anual de instituţie pentru a le prezenta liceenilor oferta de învăţământ, au fost anunţaţi joi dimineaţă că nu mai au acces la târg.

„În urma aplicaţiei depuse, a respectării întregii proceduri de înscriere şi a menţionării în catalogul evenimentului, Asociaţia Studenţi pentru viaţă a primit un stand şi a fost programată în ziua de 10 aprilie, între orele 18.00-19.00, să prezinte revista Pentru viaţă, nr. 2 - „Adopţia, o alegere nobilă. În dimineaţa zilei de 10 aprilie ni s-a comunicat că este interzisă participarea noastră, în urma unor presiuni făcute asupra conducerii Universităţii”, arată aceştia într-un comunicat de presă.

„În câteva ore ar trebui să asistăm cu toţii, pe holul Universităţii din Bucureşti, la un eveniment ce poate fi foarte uşor trecut cu vederea de la distanţă. Cum nu au curs prea multe caractere în sensul ăsta - ci doar câteva reacţii izolate -, puţini suntem la curent cu faptul că în cel mai important mediu academic din ţară a pătruns un soi de extremism care pare să nu deranjeze pe nimeni”, a scris şi Vicepreşedintele Educaţional de la Asociaţia Tineretul ONU Ade Jelescu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Lipsă de informare în UB

image

În replică, reprezentanţii UB au explicat pentru adevarul.ro că Asociaţia nu avea niciun rost în cadrul acestui eveniment de prezentare a ofertei universitare şi că li s-a transmis un acord de principiu din lipsa informării corecte a rectorului.

„Eu coordonez acest eveniment şi le-am transmis din start, când ne-au solicitat participarea la târg, că nu au ce să caute la acest eveniment destinat informării liceenilor, pot veni la dezbateri organizate de facultăţile universităţii, cum e Filosofia, unde să discute pe tema avortului, nu avem nicio problemă în acest sens, dar nu la acest eveniment. Ulterior, ei au mers la coordonatorul departamentului pentru studenţi, care, neştiind că aveau de gând să lanseze acea revistă şi ce preocupări au, le-a dat acordul, confirmat apoi şi de rector. După ce au apărut reacţiile negative în rândul studenţilor, domnul rector (Mircea Dumitru - n.r.) mi-a transmis azi-dimineaţă să le spun că nu mai pot participa, pentru că nu îşi are rostul o astfel de controversă la acest eveniment, însă le-am transmis că pot veni oricând la o dezbatere la UB”, a declarat prorectorul Maria Voinea.

Voinea a mai spus că aceştia nu au nicio legătură cu Asociaţia Studenţilor din UB, nu ştie să aibă studenţi ai universităţii afiliaţi acolo şi că nu avea rost să strice armonia Târgului Educaţional cu eventuale conflicte ce ar fi putut izbucni acolo între studenţi.

Scrisoare deschisă către instituţie

Reprezentanţii Asociaţiei au trimis şi o scrisoare deschisă Rectorului Universităţii, Preşedintelui Senatului Universităţii şi membrilor Senatului Universităţii, în care îi acuză că au reacţionat ca urmare a unei presiuni publice, deşi în momentul în care au luat decizia de a-i accepta la târg ştiau foarte clar poziţia lor. 

„Cu durere trebuie să constatăm că interzicerea a fost urmarea constituirii unei presiuni, care nu s-a manifestat pe faţă: grupuri private pe Facebook, întâlniri, contactarea conducerii Universităţii, fără a ni se adresa un singur cuvânt. Era firesc ca o decizie să fie luată în urma unei dezbateri, în care fiecare parte să-şi prezinte argumentele”, susţin ei. 

„Poziţia noastră a fost clară, am afirmat-o în acţiuni publice. Suntem pentru valorizarea vieţii umane începând din momentul concepţiei şi sprijinim femeile care se confruntă cu o sarcină nedorită, adresându-ne în special mediului studenţesc. Menţionăm că în statutul asociaţiei este prevăzut clar că asociaţia este împotriva oricăror forme de violenţă şi împotriva discriminării”, se mai arată în scrisoare.

„Considerăm interzicerea participării noastre ca profund nedemocratică. Este evidentă asemănarea cu epurările din anii '40, '50 şi '80, care au afectat atât de mult Universitatea din Bucureşti. De ce nu ne este permis să activăm liber, dacă o facem în concordanţă cu regulile Universităţii?”, se mai întreabă liderii asociaţiei în scrisoarea publică.

image

Scandal public după „Marşul pentru viaţă“

Aceştia acuză că imaginea lor a fost deformată din cauza unor articole apărute în presă după organizarea în Bucureşti a Marşului pentru Viaţă 2014 – „Adopţia, o alegere nobilă”, făcând referire şi la un articol publicat de Oana Băluţă, în cadrul blogurilor ziarului Adevărul.

În respectivul articol, Oana Băluţă spune că Asociaţia „şi-a asumat umbrela morală a reglementării şi încurajării adopţiilor încă din uter”.

Oana Băluţă, conferenţiar la Universitatea Bucureşti (UB), la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, şi activistă pentru drepturile femeii, a fost nominalizată drept una dintre „sursele” care au blocat participarea Asociaţiei la Târgul Educaţiei. 

„Am citit cu reală şi neplăcută surprindere punctul de vedere comunicat de Asociaţia Studenţilor Pentru Viaţă care mă nominalizează drept „ţap ispăşitor“ în decizia luată de conducerea Universităţii din Bucureşti care a revizuit participarea Asociaţiei la Târgul Educaţiei. Am văzut că în comunicatul trimis către presă,  Asociaţia şi-a revizuit intervenţia de azi dimineaţă de pe website în acele paragrafe în care face referire explicită la persoana mea”, a declarat Oana Băluţă pentru adevarul.ro. 

Conferenţiara spune că există o serie de date false în comunicatul transmis de Asociaţie către presă. „Se face o asociere insidioasă între textul pe care l-am scris pe blogul găzduit de Adevărul şi statutul meu de cadru didactic al Universităţii din Bucureşti. Nicăieri în prezentarea mea publică de pe acest blog nu este menţionată apartenenţa mea instituţională. Articolele de pe acest blog reprezintă opinii individuale, aşadar neafiliate instituţional”, a adăugat ea. 

proteste avort oana baluta foto Lavinia Pollack

„Respectarea regulilor şi procedurilor, nu trebuie separată brutal de valori. Este drept că am trimis aseară un email domnului rector Mircea Dumitru în care am ridicat problema compatibilităţii dintre valorile Universităţii din Bucureşti şi cele promovate de Asociaţie. Dar, din mesajele primite de la colegii din comunitatea academică, email-ul meu este unul dintre multe altele trimise conducerii Universităţii din Bucureşti”, a continuat Oana Băluţă.  

„Utilizarea în comunicat a unor noţiuni precum „comunism”, „nazism”, „epurări” nu face decât crească riscul golirii lor de semnificaţie ori să atragă atenţia că e nevoie de o definire a conceptelor şi de o reîntoarcere la bibliografia de specialitate. Desigur, acestea fiind situate în zona mea de cunoaştere, pot face astfel de recomandări celor care au elaborat comunicatul de presă în care abundă cuvinte tari”, susţine ea.   

Individualizarea şi nominalizarea mea drept „ţap ispăşitor“ şi sursa principală care a coagulat decizia conducerii Universităţii din Bucureşti cred că îmi conferă o putere nemeritorie şi umbreşte tocmai rolul valorilor, reacţia multor colegi/colege din comunitatea academică, dar şi reacţia studenţilor prin A.S.L.S.  Oana Băluţă, conferenţiar UB

Profesori indignaţi de participarea asociaţiei la târg

De asemenea, pe pagina sa de Facebook, Claudiu Tufiş, asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, UB, şi-a arătat indignarea faţă de asocierea imaginii Universităţii Bucureşti cu numele unor asociaţii care militează împotriva avorturilor. 

„Universitatea din Bucuresti chiar vrea să îşi asocieze numele şi imaginea cu asociaţii care militează împotriva avorturilor? Uităm cam repede traumele prin care au trecut femeile din România în perioada comunismului. Dăm cam repede cu piciorul suferinţelor femeilor, doar pentru a câştiga o favoare din partea atotputernicei BOR. Este a doua oară în doar două luni când Universitatea din Bucureşti calcă în picioare valori pe care ar trebui să le apere”, scrie Tufiş.

Într-un comentariu, Claudiu Tufiş oferă mai multe informaţii despre revista care urma să fie lansată la Târgul Educaţiei:

Această Asociaţie a participat la organizarea marşului pentru viaţă de luna trecută. Iar revista pe care o lansează are în cuprins următoarele articole: <Ştiaţi că în România există avorturi forţate?> sau <Victimele războiului vs. victimele avortului>

Pe aceeaşi temă:

Despre avort la Târgul Educaţiei din Universitatea Bucureşti

Marşul mesagerilor dreptăţii din uter

Maica Domnului ar fi avortat?

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite