Ministrul de Interne, Petre Tobă, spune că nu are emoţii privind verdictul CNATDCU cu privire la plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a declarat, marţi, la Parlament că nu are emoţii privind decizia Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) referitoare la lucrarea sa de doctorat asupra căreia planează suspiciuni de plagiat, arată News.ro.

„Nu am niciun fel de emoţii. După cum ştiţi, am cerut de prima dată să se constituie acel mecanism care să poată face aceste verificări. Nu am niciun fel de emoţii şi aştept să se pronunţe”, a declarat, marţi, ministrul de Interne Petre Tobă.

Press One sscria în noiembrie 2015 că Petre Tobă, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat. Astfel, Ministrul de Interne ar fi copiat peste 250 de pagini dintr-un total de 390.

Cu toate acestea, Tobă a declarat atunci că a lucrat teza de doctorat cu bună credinţă.

"Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credinţă, că am făcut o lucrare aplicată şi că am avut şansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliţiei Române", a declarat atunci Petre Tobă, potrivit Press One.

 De subliniat este că 6 din cei 7 membri ai noii comisii de Ştiinţe militare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care va prelua analiza sesizării de plagiat a tezei de doctorat redactată de ministrul de Interne, Petre Tobă, sunt aceiaşi cu cei din fosta Comisie.

A fi sau a nu fi demis

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat, pe 27 martie, la ProTV, că nu va lua o decizie de demitere a ministrului de Interne, Petre Tobă, până când acuzaţiile de plagiat la adresa acestuia nu sunt probate, Cioloş admiţând că situaţia este una inconfortabilă pentru el.

Dacian Cioloş a precizat că aşteaptă ca acuzaţiile potrivit cărora Petre Tobă şi-a plagiat teza de doctorat să fie probate de către un organism competent să facă aceste evaluări.

”Nu pot să spun că sunt confortabil cu aceste acuzaţii. Am avut o discuţie şi cu domnul ministru Tobă. Pe de altă parte, nu cred că e cazul să iau eu o decizie unilaterală, câtă vreme lucrurile nu sunt încă dovedite”, a spus Cioloş.

El a precizat că decizia unui organism oficial privind teza de doctorat a lui Petre Tobă a întârziat întrucât a fost contestat chiar mecanismul de analiză a suspiciunilor de plagiat în mediul academic, astfel încât ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a trebuit să schimbe mai întâi acest mecanism.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite