Ministrul de Interne, Petre Tobă, află verdictul cu privire la suspiciunea de plagiat în mai puţin de o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Tobă. Foto Mediafax
Petre Tobă. Foto Mediafax

Teza de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, este în analiză la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar în mai puţin de o lună Comisia de Ştiinţe militare ar trebui să spună dacă respectă sau nu standardele de etică. În aceeaşi situaţie se află şi fostul ministr de Interne, Gabriel Oprea, informează DIGI24.

După ce la sfârşitul lunii iunie  membrii Consiliului General al CNATDCU au avizat propunerea de retragere a titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta, următorii pe listă sunt ministrul de Interne, Petre Tobă, şi fostul lider UNPR, Gabriel Oprea.

Teza de doctorat a lui Petre Tobă se află în cercetarea Comisiei de Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, iar în mai puţin de o lună va căpăta verdict din partea Consiliului, potrivit preşdintelui CNATDCU, Viorel Barbu.

În acelaşi timp, şi teza lui Gabriel Oprea se afla pe masa de analiză a Comisia de ştiinţe juridice din CNATDCU.

În ultimele două săptămâni au intrat în procedura de analiză şi lucrările de doctorat ale primarilor Robert Negoiţă şi Florentin-Costel Pandele, însă, în cazul lor, verdictul va veni peste „mai mult de 45 de zile”, potrivit academicianul Viorel Barbu.

Tobă nu are emoţii privind verdictul

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a declarat, la mijlocul lunii iunie, în Parlament, că nu are emoţii privind decizia CNATDCU.

„Nu am niciun fel de emoţii. După cum ştiţi, am cerut de prima dată să se constituie acel mecanism care să poată face aceste verificări. Nu am niciun fel de emoţii şi aştept să se pronunţe”, a declarat ministrul de Interne, Petre Tobă.

Press One sscria în noiembrie 2015 că Petre Tobă, se alătură listei cu demnitari suspectaţi că şi-au plagiat tezele de doctorat. Astfel, Ministrul de Interne ar fi copiat peste 250 de pagini dintr-un total de 390.

Cele 10 zile de aşteptare ale lui Ponta

În ceea ce priveşte cazul lui Victor Ponta, noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, pe 8 iulie, la investirea în funcţie că fostul premier are dreptul să facă o contestaţie într-un interval de 10 zile începând din 7 iulie, respetiv din momentul în care a fost comunicată decizia CANTADCU.

„În momentul de faţă vă pot spune că am primit o adresă din partea Ministerului Educaţiei, adresa a fost transmisă ieri, prin care ni se aduce la cunoştinţă… Adresa mi-a fost transmisă în calitatea pe care am avut-o până ieri de rector al Universităţii Bucureşti, eu am transmis CNATDCU solicitarea Universităţii din Bucureşti de retragere a titlului şi adresa primită acum de la Ministerul Educaţiei ne confirmă faptul că votul din CNATDCU, care a fost dat cu mare majoritate, este acela de a retrage titlul de doctor lui Victor Viorel Ponta. Din punct de vedere procedural, domnul Ponta are acum la dispoziţie 10 zile pentru a depune o contestaţie…”, a explicat noul ministru al Educaţiei, completând: „Adresa este din 7 iulie, de ieri. Începând din 7 iulie, are dreptul să facă o contestaţie într-un interval de 10 zile. Dacă va fi făcută această contestaţie, CNATDCU trebuie să o evalueze şi să dea un verdict final pe această contestaţie şi în funcţie de acest verdict, cu avizul Direcţiei Juridice a ministerului, ministrul Educaţiei în funcţie, adică eu însumi, voi semna ordinul prin care se revocă acest titlu”. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite