Scandalul diplomelor de la Spiru Haret îmbogăţeşte casele de avocatură. Ministerul Educaţiei se plânge că nu mai face faţă proceselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Spiru Haret, o fabrică de studenţi fără diplome
Universitatea Spiru Haret, o fabrică de studenţi fără diplome

Goana după profit a universităţilor particulare şi incompetenţa celor care au condus Ministerul Educaţiei în ultimii ani au dat naştere unei situaţii scandaloase, din care câţiva băieţi deştepţi s-au îmbogăţit, iar zeci de mii de cetăţeni au rămas cu ochii în soare.

Scandalul diplomelor de la Spiru Haret a izbucnit în 2009, când Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei de la acea vreme, a anunţat că formele de învăţământ ID (învăţământ la distanţă) şi FR (fără frecvenţă) ale Universităţii Spiru Haret nu sunt autorizate şi funcţionează în ilegalitate. Culmea e că ministerul nu se obosise prea tare până atunci să le semnaleze acest lucru zecilor de mii de studenţi care urmau cursurile respectivelor forme de învăţământ.

De fapt, nici nu ar fi avut cum din moment ce, din câte se pare, nu avea habar dacă formele respective de învăţământ sunt autorizate sau nu. Conform unei declaraţii de anul trecut, Ecaterina Andronescu a cerut verificarea Universităţii Spiru Haret abia când a văzut cifra uriaşă de absolvenţi din anul 2009: “În momentul în care s-au cerut formularele de diplome pentru absolvenţii anului 2009, universitatea aceasta a cerut 50.000 de diplome. Când am văzut, am spus că au greşit cu un ordin de mărime şi am cerut să verifice dacă cifra este corectă. Era, iar cu un an înainte se întâmplase acelaşi lucru. Şi atunci am încercat să vedem dacă toate aceste programe care aveau absolvenţi, funcţionează legal sau nu. O comisie pe care am trimis-o acolo a constantat că erau foarte multe programe de învăţământ la distanţă care nu erau autorizate”.

De notat că Ecaterina Andronescu, tot în calitate de ministru al Educaţiei, a fost cea care a acreditat Universitatea Spiru Haret atunci când aceasta a fost înfiinţată, în anul 2002, de către Aurelian Bondrea, un fost activist comunist.

3.000 de clienţi dintr-un foc

După ce plătiseră bani grei pe taxele de studii, zeci de mii de oameni s-au trezit astfel în situaţia de a rămâne fără diplome. Cu conturile pline, Universitatea Spiru Haret a dat vina pe minister, acuzându-l că încalcă legea educaţiei. Bineînţeles, ministerul a pasat şi el responsabilitatea în curtea universităţii. La mijloc au rămas absolvenţii, aşteptând în zadar o rezolvare a situaţiei.

Din 2009 şi până în prezent, fiecare politician care a preluat funcţia de ministru al Educaţiei a promis o rezolvare, dar nici unul a reuşit să tranşeze în vreun fel problema absolvenţilor de la Spiru Haret. Între timp, sătui să mai aştepte, aceştia au început să dea în judecată ministerul şi universitatea. Casele de avocatură au mirosit imediat potenţialul unei afaceri uriaşe şi se bat să atragă cât mai mulţi clienţi aflaţi în această cauză, dezchizându-şi, pe site-uri, secţiuni speciale dedicate absolvenţilor de la Spiru Haret.

Casa de avocatură “Coltuc şi asociaţii” a reprezentat, până acum, peste 3.000 de absolvenţi la Spiru Haret, dintre care 1.495 au câştigat deja în instanţă, iar diplomele de licenţă le-au fost eliberate. Pe tot cuprinsul ţării sunt în derulare mii de procese, iar circa 15.000 de absolvenţi au avut deja câştig de cauză. În timp ce casele de avocatură fac bani grei, statul are numai de pierdut: bani de la buget pentru suportarea daunelor şi îngreunarea instanţelor din toată ţara, aglomerate cu mii de procese.

Paradoxal, în loc să încerce o rezolvare a situaţiei pe ultima sută de metri, Ministerul Educaţiei se plânge că are prea puţini jurişti şi nu mai face faţă proceselor. În cadrul unei dezbateri organizate luna trecută de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, ministrul Remus Pricopie s-a văitat că cei trei jurişti ai ministerului sunt prea puţini pentru cele 12.000 de procese în care este implicată, în acest moment, instituţia pe care o conduce. Pricopie a recunoscut că ministerul este obligat să aprobe eliberarea diplomelor pentru cei care câştigă în instanţă: “Noi suntem obligaţi să eliberăm talonul de diplomă, iar apoi universitatea eliberează diplomele”.

Cei de care a depins rezolvarea situaţiei declară cu nonşalanţă că nu se poate face nimic. “Nu există cale pentru a fi luată o decizie administrativă care să rezolve problema pentru toţi absolvenţii universităţii. Am încercat să rezolv această problemă când am fost ministru, dar nu s-a putut. Singura soluţie pentru absolvenţii de la Spiru Haret este să dea ministerul în judecată”, a declarat Liviu Pop, fostul ministrul al Educaţiei, pentru ziarul “Puterea”.

Incompetenţă pe banii noştri

Incapacitatea autorităţilor de a rezolva problema absolvenţilor de la Spiru Haret îi afectează pe toţi cei care plătesc taxe şi impozite la bugetul de stat. Zecile de mii de procese deschise împotriva ministerului au ca finalitate nu doar eliberarea unor diplome, ci şi plata unor daune către absolvenţi, pe care Ministerul Educaţiei trebuie să le suporte în solidat cu Universitatea Spiru Haret. În majoritatea cazurilor este vorba de cheltuielile de judecată care se cifrează la aproximativ 300 de lei de persoană.

În multe situaţii, însă, casele de avocatură îi îndeamnă pe cei care au câştig de cauză în instanţă să ceară şi alte daune. Casa de avocatură “Coltuc şi asociaţii” a organizat, în urmă cu două zile, o conferinţă de presă în care a prezentat şi un caz concret. Un absolvent a câştigat în instanţă daune de 72.000 de lei (720 de milioane de lei vechi), reprezentând taxele de şcolarizare, cheltuielile de transport şi beneficiul nerealizat în urma incapacităţii de a-şi folosi calitatea de absolvent de studii superioare.

Ministerul Educaţiei este obligat să suporte o parte din această sumă, bineînţeles din bani publici.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite