INTERVIU Claudia Mitrofan, o româncă ce a făcut un doctorat în medicină la Cambridge: „Mediul academic de calitate este dur“
0
O tânără cu capul uşor plecat în pământ se îndreaptă către scenă. Are un costum negru şi părul şaten. O cheamă Claudia Mitrofan şi a primit premiul pentru cel mai bun student român din Europa din partea Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Fata are un doctorat în cercetarea medicinei cardio-vasculare, obţinut la Cambridge, şi o contribuţie importantă în vederea îmbunătăţirii medicamentelor pentru bolile autoimune.
Tânăra de 28 de ani din Galaţi a plecat din ţară când era doar o adolescentă. De atunci se întreţine singură numai din bursele de studiu. Claudia a plecat pentru că iubea medicina dar şi pentru că statul britanic a putut să-i ofere mai multe oportunităţi în vederea dezvoltării profesionale faţă de ţara ei. De altfel, când a vrut să se întoarcă în România- asta după ce şi-a dat doctoratul- i s-a spus că aici sunt şanse minime să se angajeze în domeniul în care s-a specializat.
De 10 ani munceşte pe brânci în domeniul cercetării medicale, iar în prezent studiază şi Medicina Generală pentru a înţelege impactul cercetărilor ei asupra pacienţilor. De-alungul perioadei s-a confruntat cu prejudecăţi pentru că este româncă însă a luptat cu acestea prin propriul exemplu, al unui om muncitor şi integru.
Adevărul: Cum ai ajuns să studiezi în Marea Britanie?
Claudia Mitrofan: Este o poveste lungă. Nu ştiu dacă ai răbdare să o asculţi (râde). Am plecat acum 10 ani din Galaţi, după ce am absolvit studiile. Aveam 18 ani. Încă de pe atunci îmi plăcea să studiez tot ceea ce este legat de Medicină: Biologie, Anatomie, Chimie etc. Iniţial, voiam să dau la Medicină în Bucureşti însă între timp mi se oferise o bursă pentru a merge să studiez Biochimia la Universitatea East Anglia. Aşa că am hotărât să plec. Cred că în luarea deciziei a cântărit şi acel gram de nebunie, de care sunt conştientă că îl am. Plus că am plecat cu verişoarea mea, care primise o bursă la aceeaşi facultate. Acest lucru ne-a ajutat foarte mult. Fiind împreună, ne-am putut încuraja una pe cealaltă.
Am terminat facultatea, după care am lucrat timp de un an la o campanie farmaceutică ca cercetător. Activitatea mea consta în dezvoltarea de anticorpi care să lupte cu cancerul şi bolile autoimune. Eram mulţumită de gândul că ceea fac în laborator se va transforma peste ani într-un medicament (anticorp) care va putea fi administrat pacienţilor pentru a le schimba viaţa în bine. În urma acestei activităţi, am realizat şi câteva patente, recunoscute şi publicate, dar nu am avut niciun câştigat niciun ban. Drepturile aparţin exclusiv companiei farmaceutice. Oricum, mă bucur că am putut să particip la dezvoltarea unor remedii pentru afecţiuni grave.
Cum ai ajuns de la biochimie la medicină?
Lucrând foarte mult în laborator, mi-am dat seama că mă pasionează foarte tare să fac cercetare, prin urmare am vrut să îmi aprofundez cunoştiinţele în acest scop. Am avut şansa să primesc o bursă pentru un program de master în acelaşi domeniu. Ulterior, am urmat studii doctorale în medicina cardiovasculară. Am aplicat la mai multe universităţi pentru a fi acceptată pe un loc cu bursă, printre care şi Cambridge. Doctoratul l-am terminat în august 2016. Tot continuând cu cercetarea în domeniul medical, am realizat că dacă vreau să devin un om de ştiinţă mai bun, trebuie să fiu şi un medic bun. În primul rând, uman vorbind, am vrut să văd cum este interacţiunea cu pacienţii. Iar dacă mă raportez strict din punct de vedere medical, am dorit să înţeleg mai bine patologiile. Aşa că m-am înscris la ,,medicina clasică“ cum s-ar spune, tot la Universitatea Cambridge. Acum sunt în anul II de licenţă.
Ce părere ai despre mediul academic din Marea Britanie comparativ cu cel din România?
Acolo este un nivel foarte-foarte înalt. Performanţa este singurul criteriu care te recomandă pentru orice doctorat sau alte programe de tip academic. În plus, cercetarea este foarte bine finanţată. Sunt multe posibilităţi pentru studenţii care îşi doresc să aplice pentru o bursă de studii. Totodată, suntem încurajaţi să publicăm articole în revistele de specialitate. Ceea ce m-a frapat cel mai tare, în sensul bun al cuvântului, a fost că deşi aveam doar 24 de ani când am început doctoratul şi lucram cu cei mai mari profesori din domeniul cardio-vascular, toată lumea mă lua foarte în serios. Dacă veneam cu o idee, chiar dacă părea nebună, toată lumea încerca să comunice cu mine, să înţeleagă cum am ajuns la aceasta şi ce aplicabilitate are (lucru care se întâmplă mai rar în mediul academic din România- cel puţin aşa mi-au povestit prietenii). Orişicum, mediul academic de calitate este dur.
FOTO: Adevărul
Crezi că statul român putea să facă mai mult pentru dezvoltarea ta?
În calitate de om de ştiinţă, dar şi de simplu cetăţean, pot să afirm că statul român ar fi trebuit şi trebuie să investească mai mult în Educaţie şi în Cercetare, ca să nu mai zic de Sănătate. Acolo este o chestiune de viaţă şi de moarte. Altceva, nu pot să comentez. Îmi este greu. Sunt totuşi un produs al învăţământului din România. Dacă nu aveam anumite competenţe, dobândite cu ajutorul şcolii româneşti, poate că nu aş fi avut toate aceste reuşite pe plan profesional.
Cred că noi, ca oameni, ar trebui să ne implicăm în primul rând pentru a schimba România. Dacă noi, ca cetăţeni, ne-am face datoria în mod constant, într-un mod etic şi riguros, lucrurile s-ar îndrepta inevitabil către o direcţie bună. Orice acţiune, cât de mică, contribuie în acest sens.
Cum te descurci din punct de vedere financiar?
Din fericire, banii de pe burse mi-au fost îndeajuns pentru a trăi. De când locuiesc în Marea Britanie, mai precis din 2008, mă susţin financiar din bursele oferite de guvernul britanic. Nu cred că trebuie să ai părinţi cu bani pentru a reuşi în viaţă. Spun asta pentru că familia mea nu este foarte înstărită. Tata este pensionar de câţiva ani (a lucrat ca inginer), iar mama este medic. Important este să ai dorinţa de a munci şi de a lupta. Desigur, aici mai este o chestiune: nu sunt o persoană risipitoare. Eu trăiesc după principiul „mai răruţ, că-i mai drăguţ“ (râde).
Care este comportamentul oamenilor din jur după ce află că eşti româncă?
Oamenii reacţionează diferit. În clipa de faţă realizez că m-am adaptat greu la început- până mi-am făcut prieteni şi cunoştiinţe. Nu prea auziseră de România sau dacă ştiau ceva, în general, erau lucruri negative, defăimătoare. Aveam colegi care nu ştiau să îmi arate unde e România pe hartă, ceea ce m-a surprins. Alţii m-au întâmpinat cu reticenţă. Încă mă confrunt cu treaba asta atunci când întâlnesc persoane noi. Dar până la urmă şi de asta mă aflu acolo, ca să le schimb părerea în bine (zâmbeşte)
La ce te referi când spui ,,reticenţă"? Poţi să îmi dai un exemplu?
Unei prietene, de care acum sunt foarte apropiată, din Franţa i s-a furat portofelul. La momentul respectiv, a bănuit că un român a jefuit-o. Ori după ce m-a întâlnit şi ne-am cunoscut mai bine, văzând că sunt o persoană cinstită, şi-a schimbat părerea despre români. A înţeles că este greşit să generalizezi, afirmând că toţi oameni apartenenţi unei naţii sunt hoţi doar pentru că tu ai avut o experienţă nefericită cu unul dintre ei.
Te-ai gândit vreodată să te întorci în România?
Bineînţeles! După ce am terminat cu doctoratul, i-am rugat pe prietenii din România să se intereseze de oportunităţile pe care l-aş avea în vederea găsirii unui loc de muncă în spaţiul academic de la noi. Răspunsul primit a fost că şansele sunt minime. Este o realitate de care se lovesc mulţi cercetători din motive pe care le ştim cu toţii. Nu aş vrea să detaliez prea mult. Sper că lucrurile se vor schimba în bine, începând cu o finanţare mai mare a acestui portofoliu şi până la acordarea de posturi pe criterii meritocratice, nu în funcţii de prietenii sau mai ştiu eu ce alte considerente.
Se încarcă comentariile...
