Însă acum ai absolut totul scris, analizat, sintetizat, documentat, pe Internet sau în multe alte locuri. Aşa că studenţii de elită nu mai au atâta nevoie de experimentarea secvenţială ca să înveţe lucruri importante, pas cu pas, experimentare îngustă, cronofagă şi extrem de risipitoare de resurse de toate felurile. În cele două, trei luni de internship, studenţii buni, care ştiu cum să înveţe şi să acumuleze cunoştinţele, pot învăţa de o sută de ori mai mult şi despre mai multe simultan, prin studiu, gândire şi raţionament abstract. Şi nu cred că există ceva din ce ar putea învăţa ei, studenţii brilianţi, la un internship, care să le fie atât de necesar pasului următor în viaţă şi să nu suporte amânare.

Pentru ei, studenţii de elită, valoarea internshipului s-a mutat acum de la acumularea de cunoştinţe şi consolidarea lor aproape exclusiv către „networking”, ca ocazie de a cunoaşte oameni importanţi. Şi de a le atrage atenţia asupra lor, înainte de toate. Sigur, asta dacă faci un internship serios la un mare angajator, cu un proiect bine pregătit dinainte, în care te duci ca să pui în practică ce ai învăţat deja, nu doar ca să vezi ceva nou.

Dar câţi studenţi îşi prezintă bine documentat proiectul de internship angajatorului, odată cu cererea de a fi primiţi? Sau proiectele, fiindcă că e bine să-i arăţi angajatorului că te interesează şi că poţi face mai multe, şi îi laşi şi lui marjă de manevră mai mare. Odată ajunşi acolo, nu vor face ce şi-au propus, cel mai probabil. Dar nu contează asta, proiectul este mai degrabă ca să arăţi cine eşti şi să convingi compania să te accepte. Însă în câteva zile vei putea să-ţi schiţezi alt proiect, încă şi mai interesant, dacă chiar vrei asta...