INS: Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut, unui profesor îi revin 15 elevi. Cele mai căutate specializări în învăţământul superior

INS: Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut, unui profesor îi revin 15 elevi. Cele mai căutate specializări în învăţământul superior

Numărul total al elevilor şi studenţilor în anul şcolar şi universitar 2016-2017 a fost de 3.597.300, în scădere cu 45.300 comparativ cu anul precedent, iar numărul absolvenţilor din 2016 a fost cu 10,2% mai mic decât în 2015. Învăţământul profesional a fost singurul în care populaţia şcolară a crescut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform INS, în anul şcolar/universitar 2016-2017, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (47,1%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (18,1%, respectiv 15,1%). Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50,2% au fost elevii şi studenţii de sex masculin, iar 70,8% au studiat în mediul urban.
 
Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul profesional este singurul nivel care a înregistrat o creştere de 15.700 de elevi, ajungând la 84.400 de elevi, dar rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,3%).
 
În învăţământul liceal, primar şi gimnazial s-au înregistrat cele mai vizibile diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2016-2017 faţă de cel anterior, acesta fiind mai mic cu 22.800, respectiv  cu 16.600.
 
Unităţile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2016-2017 au aparţinut în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57,3%), liceal (21,9%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (16,7%).
 
Populaţia şcolară a fost cuprinsă cu preponderenţă (95,7%) în unităţile şcolare publice, iar restul de numai 4,3% în unităţi şcolare private.
 
Pe niveluri educaţionale, cele mai reduse ponderi ale elevilor/studenţilor înscrişi în unităţile din învăţământul public s-au regăsit în învăţământul superior (87,4%), respectiv postliceal (58,3%).
 
Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 11-14 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (90,6%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.
 
În anul universitar 2016-2017 au fost înscrişi în învăţământul superior 531.600 studenţi, din care 53,9% femei.
 
Cele mai atractive specializări din învăţământul superior au fost cele de Afaceri, Administraţie şi Drept (23,9% din totalul studenţilor), respectiv de Inginerie, Prelucrare şi Construcţii (21,6% din totalul studenţilor), anunţă INS.
 
În profil teritorial, populaţia şcolară din anul şcolar/universitar 2016-2017 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (632.400 de persoane), respectiv Nord-Vest (499.800 de persoane).
 
Distribuţia populaţiei şcolare pe regiuni de dezvoltare şi niveluri educaţionale faţă de totalul fiecărei regiuni, arată că cea mai ridicată pondere s-a înregistrat în învăţământul primar şi gimnazial din regiunea Sud-Muntenia (54,5%), în timp ce învăţământul superior a fost preponderent în regiunea Bucureşti-Ilfov (35,0%).
 
La polul opus, cele mai scăzute ponderi s-au înregistrat în învăţământul postliceal şi de maiştri din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Centru (2,0% fiecare în parte).
 
În anul şcolar/universitar 2016-2017, personalul didactic din cadrul sistemului educaţional a însumat 235.800 persoane. Astfel, raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 15 elevi/studenţi la un cadru didactic.
 
Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul întregului sistem educaţional (77,3%), cât şi pe nivelurile de educaţie: antepreşcolar şi preşcolar (99,7%), primar şi gimnazial (79,7%), postliceal şi de maiştri (78,3%), liceal (70,9%) şi profesional (69,9%).
 
Numărul absolvenţilor din anul şcolar/ universitar 2015-2016 aparţinând nivelurilor educaţionale gimnazial, liceal, profesional, postliceal şi de maiştri, respectiv superior (licenţă, master şi doctorat, cursuri postuniversitare şi programe postdoctorale) a fost de 498.900 de elevi şi studenţi. Preponderente au fost absolventele, în număr de 261.000, reprezentând 52,3%.
 
În învăţământul superior, numărul absolvenţilor cu diplomă a fost de 121.800 de studenţi. Studentele au reprezentat 58,5% din numărul totalul al absolvenţilor cu diplomă.
 
Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil Afaceri, Administraţie şi Drept (28,4%), Inginerie, Prelucrare şi Construcţii (18,1%), respectiv sănătate şi Asistenţă socială (10,3%).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările