Dottore Vladimir Medinski, şeful delegaţiei care reprezintă statul agresor rus la negocierile de pace cu Ucraina

Şeful delegaţiei ruse la convorbirile de pace este Vladimir Medinski,  autor a trei teze de doctorat (1997, 1999, 2001), câte una la doi ani, în două domenii diferite, ştiinţe politice şi istorie, toate fiind demonstrate a fi fost plagiate. Aceasta nu l-a împiedicat pe Vladimir Putin să-l promoveze în cercurile înalte ale puterii şi să-l preia în nucleul ideologic al regimului său neoimperial.

Şeful delegaţiei ruse la convorbirile de pace este Vladimir Medinski, jurnalist, propagandist putinist de joasă speţă, fost ministru al culturii între anii 2012-2020, unul dintre ideologii lui Putin. În timp ce avea diverse alte însărcinări „pe linie de partid şi de stat” (după cum se poate vedea în CV-ul său https://bilaterales.bmbwf.gv.at/.../bilaterales_dok_2024.pdf), Medinski şi-a găsit timp să scrie şi susţină trei teze de doctorat (1997, 1999, 2001), câte una la doi ani, în două domenii diferite, ştiinţe politice şi istorie. În toate cele trei teze a fost demonstrat plagiatul grosolan, care este de proporţii şi mai mari în cazul tezei de doctorat în istorie intitulată mirobolant „Probleme ale obiectivităţii în tratarea istoriei ruseşti din a doua jumătate a sec. al XV-lea până în sec al XVII-lea", lucrare susţinută la Universitatea Rusă de Stat din Moscova. 

În privinţa primei teze de doctorat, potrivit comunităţii Dissernet, -care încearcă să combată plagiatul în Federaţia Rusă - , 87 din cele doar 120 de pagini ale lucrării sunt plagiate după scrierile propriului său consilier, S. A. Proskurin, a doua conţine 21 de pagini plagiate textual din alte lucrări iar plagiatul din cea de-a treia lucrare a fost prea mult chiar şi pentru timorata Înaltă Comisie de Atestare a Titlurilor, care a cerut în anul 2017 retragerea titlului ştiinţific al lui Vladimir Medinski (https://www.rferl.org/.../russia-medinsky.../28771952.html). Evident, colega sa de cabinet ministrul educaţiei Olga Vasilieva nu a „precupeţit niciun efort” pentru a-l lăsa pe Vladimir doctor şi a nu-i strica lui Vladimir cel mic masa cea mare (https://www.expatica.com/ru/uncategorized/russia-politics-education-culture-55805/?fbclid=IwAR1VqBP3xyOUVvJLE2psWvwzyz-9pGqwVS1z-CrQ_N34OOCufGkRbudaQXQ). Dottore Medinski nu doar că a rămas cu un titlu mare pentru o teză mică (când citeşti deja titlul nu poţi decât să te cruceşti) şi un plagiat cât Uniunea Sovietică, dar a fost desemnat pentru marile sale merite ştiinţifice directorul Societăţii de Istorie Militară a Rusiei, pe care a condus-o către realizările măreţe ale propagandei putiniste.

Vladimir Medinski nu este străin de Ucraina, ţara în care s-a născut în familia unui ofiţer rus şi unde şi-a petrecut copilăria. Pentru cei care au tendinţa să ridice în slăvi excelenţa academică a MGIMO, cu certitudine că absolventul acestei instituţii din anul 1992, care i-ar face să se ruşineze până şi pe Victor Ponta şi Nicolae Ciucă, nu ar putea să reprezinte un reper. Medinski a cunoscut şi Lumea Nouă, după ce a urmat un  internship la Ambasada Uniunii Sovietice de la Washington.

Cu un asemenea traseu educaţional, Medinski (o pertinentă analiză a carierei sale la https://www.spisok-putina.org/en/personas/medinsky/) a avut abilitatea de a-şi găsi patroni care l-au promovat cu osârdie, în numai şase ani ajungând vicepreşedinte al Asociaţiei Ruse pentru Relaţii Publice, pentru ca un an mai târziu să primească un jupânat la Ministerul Impozitării. Anul 1999, care a marcat şi tranziţia de la decada elţinistă la „epoca putinistă”, i-a adus lui Medinski intrarea în politica de partid, în cadrul formaţiunii „Patria – Rusia întreagă”, una dintre formaţiunile care l-au susţinut pe Putin la preşedinţie un an mai târziu, înainte de a fi amalgamată în partidul prezidenţial. În doar câţiva ani de angrenare în mecanismele de partid, Medinski a profitat de culoarele deschise spre eşaloanele puterii din dorinţa lui Putin de a-şi constitui propria curte a puterii, ajungând în decembrie 2004 deputat în Duma de Stat şi membru al Biroului Consiliului Suprem al partidului.

Dr. Dr. Dr. Vladimir Medinski (născut în anul 1970) s-a ilustrat ca un perfect propagandist servil, neezitând să reinventeze osanalele perioadei staliniste pentru a-şi mulţumi stăpânul, „geniul absolut al real-politik modern” (declaraţie din 2015), după cum îi cânta în slavă. Incapabil de creaţii originale, hârşâit în politicile de partid, lobbyist al intereselor unor companii de jocuri de noroc, bere şi tutun, lipsit de coloană vertebrală, s-a dovedit a fi candidatul perfect pentru fotoliul guvernamental de ministru al culturii al lui Vladimir Putin, pe care l-a deţinut în perioada 2012-2020.

În lucrarea sa, publicată în ediţie românească la Editura Cetatea de Scaun, regretatul filosof lituanian Leonidas Donskis sublinia că „în epoca urii colective şi de progres al ideologiilor exclusiviste, teoria conspiraţiei încetează a mai funcţiona ca o fantezie literară nevinovată, sau ca o exuberantă extravaganţă. Miza este prea mare. În anumite momente ale istoriei, scrierilor unor indivizi şterşi – scriitori de mâna a doua, escroci, aventurieri, şantajişti sau sicofanţi politici – capătă brusc o semnificaţie importantă. Este, poate, cel mai sinistru paradox al isteriei colective şi al intensei uri colective, că tocmai indivizii lipsiţi de talent, mediocrii, probează o înţelegere ascuţită a importanţei decisive pe care o are faptul de a fi în locul potrivit, la momentul potrivit. Este suficient să fii activ în momentele critice ale istoriei – să fii pe creasta valului de nelinişte socială – şi să alimentezi isteria de masă şi credinţa populară, pentru a dobândi siguranţă şi încredere, dacă nu cumva avere şi putere […] Faptul este la fel de adevărat în privinţa lumii subterane de fantezii patologice deghizate în idei, o lume îngropată care iese repetat la suprafaţă şi care, în cele mai dramatice momente ale istoriei, reuşeşte chiar să-i devină motor.”

Un asemenea personaj este Medinski, care în mod repetat, atât ca ministru al culturii, cât şi în calitate de acolit şi ideolog al lui Putin, a promovat activ teoriile conspiraţiei al căror ecou este şi actualul război din Ucraina, cu panoplia de crime de război de care se face vinovat Vladimir Putin, dar şi Medinski şi alţii ca el din leadershipul ideologic, militar, politic, al politicii externe, presei de propagandă, serviciilor secrete. Întreaga istorie a Rusiei este percepută de Medinski ca o conspiraţie globală împotriva Rusiei, victimă permanentă a Occidentului, fie că acesta poartă numele de Polonia, Suedia, Franţa, Statele Unite sau NATO. Marea Rusie are misiunea istorică, în viziunea lui Medinski, de a lupta împotriva Occidentului şi a valorilor decadente occidentale (teoriile lui Oswald Spengler nu puteau lipsi din arsenalul său propagandistic). 

Plagiator, lipsit de scrupule, mitoman, conspiraţionist, negaţionist, Medinski a fost desemnat ca membru al ridicolei „Comisii de combatere a tentativelor de falsificare a istoriei în detrimentul intereselor Rusiei” în anul 2010, vehiculul imaginat pentru a falsifica grosolan istoria - la o scară care i-a pus pe gânduri chiar şi pe istoricii naţionalişti ruşi - de la reabilitarea lui Stalin la negarea crimelor săvârşite de acesta în cadrul Holodomor-ului sau în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. 

Din anul 2011 Medinski s-a alăturat Fundaţiei Russkiy Mir, care are ca principal obiectiv lupta împotriva Vestului - perceput ca principalul adversar - , afirmarea valorilor dogmatic conservatoare şi a ortodoxiei ruseşti, propaganda cibernetică (pe care am văzut-o manifestându-se la o scară masivă şi în România) şi promovarea agendei neoimperiale a Mamei Rusia, mai cu seamă prin absorbţia Ucrainei (denumită adeseori Rusia Mică) şi a Belarusului (Rusia Albă) în cadrul mir-ului rusesc (dreptul la autonomie în cadrul URSS a acestor republici, formula la care a recurs Lenin, criticat de cei doi Vladimir, Medinski şi Putin, este considerată o fatală eroare istorică), întreprinsă fie prin disuasiune, fie prin mijloace de forţă, ca un pas necesar în vederea reconstituirii unui imperiu rus. 

Toate acestea ne ajută să înţelegem mai bine de ce negocierile pe care Rusia clamează că şi le doreşte cu Ucraina bat pasul pe loc şi sunt nimic altceva decât o manevră tactică de propagandă a statului putinist, în speranţa că până la final va reuşi să îngenuncheze total voinţa de rezistenţă a apărătorilor ucraineni. O adevărată conferinţă de pace trebuie să se desfăşoare sub egida Naţiunilor Unite, într-o ţară neutră, şi să fie condusă de o delegaţie capabilă de a ajunge la un compromis. Până în acel moment, rusul născut în Ucraina trimis de Putin să ajute la anexarea ţării natale nu va ieşi din cuvântul ţarului care l-a uns şef al delegaţiei ruse.