Domeniile strategice în care vor fi investiţi banii din cercetare până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 va finanţa şi dezvolta competenţe ştiinţifice, iniţiative antreprenoriale şi oportunităţi financiare în jurul domeniilor de specializare inteligentă relevante pentru România, cum ar fi biochimie, IT, energie, mediu, ecotehnologii sau sănătate, a anunţat ministrul Învăţământului Superior, Mihnea Costoiu. Şi Apărarea rămâne domeniu strategic, prin noi tehnologii de comunicaţii şi operaţiuni militare.

„Provocările-cheie pentru România pentru orizontul 2020 în cadrul Programului Operaţional Competivitate sunt dezvoltarea şi dinamizarea inovării prin susţinerea cercetării - dezvoltării, stimularea mediului privat pentru inovare şi susţinerea dezvoltării resurselor umane din domeniul Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), orientate spre sectoare cu potenţial de creştere”, a declarat marţi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, în cadrul forumului „FONDURI EUROPENE 2014-2020: Noile mecanisme pentru creşterea ratei de absorbţie”, potrivit unui comunicat de presă.

În condiţiile în care obiectivul perioadei de programare 2007-2013 a vizat trei indicatori (creşterea capacităţii de Cercetare şi Dezvoltare, stimularea cooperării între instituţiile de CDI şi întreprinderi şi creşterea accesului întreprinderilor la CDI), Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 va dezvolta toate intervenţiile (competenţe ştiinţifice, iniţiative antreprenoriale şi oportunităţi financiare) în jurul celor patru domenii de specializare inteligentă relevante pentru România, a mai spus ministrul Mihnea Costoiu.

Aceste patru domenii sunt bio-economia, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, energia şi mediul, respectiv eco-tehnologiile. Suplimentar, va fi sprijinit, de asemenea, programul CDI pentru sănătate, un sector de interes naţional pentru România.

„Una dintre cele mai importante lecţii desprinse din perioada de programare 2007-2013 a fost că, în contextul resurselor limitate acordate sectorului CDI şi subfinanţării actorilor din piaţă, este necesară prioritizarea şi concentrarea tematică, pornind de la cerere, în scopul de a consolida şi de a genera excelenţă în CDI, în domeniile prioritare economice şi sociale în care România are cea mai mare nevoie de astfel de activităţi. Considerăm, deci, că această abordare a exerciţiului financiar 2014-2020, care va valorifica rezultatele pozitive obţinute în actuala perioadă de programare şi va oferi instrumente şi direcţii noi, este de natură să conducă, pe de o parte, la atingerea obiectivelor propuse la nivel naţional de creştere a excelenţei ştiinţifice şi a competitivităţii economice, iar pe de altă parte să susţină în mod determinant contribuţia României la atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul cercetării şi inovării, şi implicit a obiectivelor Strategiei Europa 2020”, a explicat ministrul Mihnea Costoiu.

Bani europeni şi pentru universităţile şi institutele de cercetare

În cadrul domeniului major de intervenţie 1, axat pe parteneriate, au fost finanţate 85 de proiecte de cercetare-dezvoltare şi inovare, dintre care 44 au fost solicitate şi cofinanţate de întreprinderi în parteneriat cu instituţii de cercetare-dezvoltare specializate, rezultatele urmând a fi implementate de către întreprinderile respective (produse, procese, servicii noi sau îmbunătăţite). Celelalte 41 de proiecte au fost iniţiative de CD de înalt nivel ştiinţific conduse de specialişti din străinătate.

În cadrul domeniului major de intervenţie 2 au fost finanţate 89 proiecte de investiţii, cu bugete care au putut merge până la 15 milioane euro, care au urmărit dezvoltarea infrastructurii de CD a instituţiilor de învăţământ superior şi a institutelor de CD de drept public (inclusiv a spitalelor clinice şi universitare care au activitate de CD) prin dotarea/modernizarea laboratoarelor existente şi crearea de noi infrastructuri, inclusiv centre de stocare şi prelucrare de date de tip GRID. Domeniul major de intervenţie 2 a susţinut şi consolidarea capacităţii administrative în 73 de instituţii publice de cercetare.

ELI-NP, proiect cofinanţat din fonduri structurale

Tot în cadrul domeniului major de intervenţie 2 este finanţat proiectul major Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), infrastructură pan-europeană de CD. Pe 19 martie s-a finalizat şi cea de-a treia achiziţie importantă a proiectului prin semnarea, la Roma, a contractului cu consorţiul care a câştigat licitaţia pentru a dezvolta şi realiza sursa de radiaţie gamma.

În ceea ce priveşte domeniul major de intervenţie 3, adresat exclusiv întreprinderilor, principalele rezultate se concentrează pe furnizarea de produse şi/ sau servicii noi sau substanţial îmbunătăţite în vederea comercializării, pornind de la un rezultat obţinut din activitatea de cercetare-dezvoltare, a aplicării unui brevet sau a altei forme de proprietate industrială. Astfel, 321 proiecte au fost contractate cu întreprinderi (din care 252 IMM-uri) pe domeniul 3, cu un buget total de 450 milioane euro, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 220 milioane euro.

Dezvoltarea tehnologiilor de apărare ale ţării

Tot marţi, ministrul Costoiu a reluat ideea susţinerii dezvoltării industriei şi tehnologiilor de apărare. „România este un jucător activ în domeniul industriei de apărare”, a declarat oficialul cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO.

„Guvernul român este conştient de importanţa pe care cercetarea şi dezvoltarea tehnologică o au pentru societate, în ansamblu, dar şi pentru domeniul securităţii şi apărării. Tocmai de aceea, Ministerul Educaţiei Naţionale a jucat un rol major în redactarea capitolului dedicat cercetării şi dezvoltării din Strategia de Securitate Naţională, recent adoptată de Guvern, precum şi în elaborarea strategiei pentru industria de apărare”, a afirmat ministrul Mihnea Costoiu, în alocuţiunea susţinută în cadrul conferinţei „De la Active la Servicii - Livrarea de Capabilităţi în Secolul 21”, de marţi, potrivit unui comunicat de presă de la minister.

„Participarea impresionantă a României la mai multe programe de cercetare în domeniul securităţii şi apărării arată potenţialul şi resursele importante ale ţării noastre în materie de tehnologii de comunicaţii şi operaţiuni militare”, a mai spus Mihnea Costoiu.

Conferinţa NATO C4SIR, cu tema „De la Active la Servicii - Livrarea de Capabilităţi în Secolul 21” are loc la Bucureşti, între 25 şi 27 martie, fiind organizată în parteneriat cu filiala europeană a AFCEA (Asociaţia Comunicaţiilor şi Electronicii Forţelor Armate). Conferinţa reuneşte anual cele mai importante nume din domeniul industriei şi tehnologiilor de apărare.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite