Pe 14 mai, pe site-ul Extreme Light Infrastructure (ELI) a apărut o ştire (link) care a trecut  oarecum  neobservată în România: Cehia, Ungaria, Italia şi Lituania au început demersurile necesare pentru constituirea unui  Consorţiu European de Infrastructură de Cercetare (European Research  Infrastructure Consortium) numit ELI-ERIC. Marea Britanie a confirmat ca va fi “founding observer”. În acest articol încercăm să prezentăm implicaţiile acestei acţiuni asupra celui mai mare proiect de cercetare românesc: ELI-NUCLEAR PHYSICS (Laserul de la Măgurele).

 Pentru cititorii nefamiliarizaţi cu subiectul facem câteva consideraţii introductive. ELI este unul dintre cele mai mari proiecte ştiinţifice ale Uniunii Europene implicând lasere de mare putere, surse de particule şi surse de raze gama. Proiectul în valoare de 875 de milioane de euro finanţat din fonduri structurale are trei piloni: ELI-BEAMLINES implementat în Cehia (325 milioane euro), ELI-ATTOSECOND implementat în Ungaria (240 milioane de euro) şi ELI-NUCLEAR PHYSICS (ELI-NP) implementat în  România (310 milioane de euro). Italia, Franţa, Germania şi Marea Britanie coordonează dezvoltarea proiectului. Un proiect de o asemenea amploare implică costuri foarte mari nu doar în faza de implementare (construcţia de clădiri şi echipamente ştiinţifice), dar şi în faza de operare. În cazul ELI costurile anuale de operare ale celor trei piloni sunt estimate la 75 de milioane de euro. Deoarece aceste costuri sunt prohibitive pentru un singur stat (sau chiar trei state est-europene) în general aceste proiecte mari sunt administrate de către structuri trans-naţionale, iar costurile sunt repartizate în funcţie de participarea la experimente, PIB sau alte mecanisme/criterii.

Exemplul cel mai vizibil este European Organization for Nuclear Research sau, cum este mai bine cunoscuta, CERN (Geneva, Elveţia), laboratorul unde a fost descoperit bozonul Higgs. În momentul de faţă CERN are 23 de membri, România făcând parte din 2016. Pentru implementarea şi operarea infrastructurilor de cercetare de interes european, Uniunea Europeană dispune de o forma de organizare specifică numită European Research Infrastructure Consortium – ERIC (link).  Despre un astfel de consorţiu se vorbeşte în ştirea de la începutul articolului.

Prima întrebare care se pune este: din moment ce România este parte din proiectul ELI, de ce nu a fost invitată să facă parte din ERIC-ul iniţiat de către Cehia, Ungaria, Italia şi Lituania? 

Semnale că existau dificultăţi în implementarea pilonului românesc au aparut din anul 2018. Cunoscut  sub numele de “Laserul de la Măgurele” proiectul românesc construit în cadrul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară- Horia Hulubei (IFIN-HH) este constituit din doua mari infrastructuri: două braţe laser de 10 PW şi o sursă de raze gama, aceasta din urmă în valoare de aproape 66 de milioane de euro.  Contractul pentru sursa gama a fost câştigat de un consorţiu numit EuroGammaS în care participau echipe din 8 ţări europene şi din care fac parte Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Italia) (liderul consorţiului), Università degli Studi di Roma “La Sapienza” (Italia), Centre National de la Recherche Scientifique (Franta),  Alsyom S.A.S (Franta), Comeb S.R.L (Italia), ScandiNova Systems AB (Suedia). În 2017-2018 EuroGammaS a făcut măsurători în cadrul clădirii în care urma să fie instalată sursa şi a cerut modificări la aceasta pentru îndeplinirea standardelor tehnice şi de protecţie a personalului. (link Naturelink Recorder) Poziţia părţii române (IFIN-HH) a fost că toate specificaţiile tehnice au fost îndeplinite şi că EuroGammaS trebuie să instaleze sursa. De asemenea IFIN-HH nu a permis EuroGammaS  să facă schimbările cerute deşi consorţiul european s-a oferit să plătească pentru acestea. In Noiembrie 2018, Nicolae Zamfir director al IFIN-HH şi ELI-NP a reziliat contractul cu EuroGammaS. Consorţiul a atacat în instanţă rezilierea contractului (dosarul cu nr. 3896/93/2018 aflat pe rol la Tribunalul Ilfov) şi a depus o contestaţie la noul contract pentru o nouă sursă gama (numită VEGA) câştigat de o companie Americană: Lyncean Technologies.

Având în vedere dimensiunea şi importanţa proiectului, Comisia Europeană a încercat să medieze conflictul dintre IFIN-HH şi EuroGammaS prin intermediul comisarilor Corina Cretu şi Carlos Moedas. Conform jurnaliştilor de la Nature (link) în ianuarie 2019 reprezentaţii români, italieni şi francezi au ajuns la un acord în care se stabilea că rezilierea contractului trebuia anulată, IFIN-HH trebuia să refacă clădirea, iar EuroGammaS să suspende acţiunile legale. In aprilie 2019 reprezentanţii Comisiei Europene, împreună cu miniştrii cercetării din Franţa şi Italia au scris ministrului român, Nicolae Hurduc, având în vedere ca partea română nu semnase acordul. Acesta nu a răspuns, la fel cum nu a răspuns nici solicitărilor jurnaliştilor de la Nature pentru a comenta. Pentru a înţelege dimensiunea problemei trebuie precizat că în decembrie 2018 ministrul cercetării din Franţa (ţară care a susţinut implementarea ELI-NP în România) a emis un document (link) prin care se suspendau toate colaborările franceze cu pilonul ELI-NP şi se interziceau echipelor franceze participari în proiecte care implicau cercetători din ELI-NP (aceste interdicţii nu se aplicau în cazul pilonilor din Cehia şi Ungaria). Această interdicţie este valabilă şi acum după cum se vede din următorul mail trimis la începutul anului (link). Conform Nature, în noiembrie 2019 ministrul ceh al educaţiei a trimis o nouă scrisoare ministrului N. Hurduc prin care acesta era anunţat că la adunarea generală a ELI din octombrie, Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie şi-au exprimat “îngrijorări serioase” privind disputa dintre IFIN-HH şi EuroGammaS  şi ca urmare reconsideră dacă vor participa în ELI-ERIC.

În aceste condiţii şi având în vedere că proiectul românesc probabil va deveni complet funcţional în 2023 (pilonul ceh va fi complet funcţional anul acesta, în timp ce cel maghiar va fi funcţional în 2021)  iniţierea ELI-ERIC nu este o surpriză având în vedere că existau semnale încă de anul trecut. Neincluderea României în procedura de iniţiere a consorţiului reprezintă un vot de blam din partea comunităţii ştiinţifice europene ale cărui consecinţe sunt greu de cuantificat. La nivel financiar dacă România nu va face parte din ELI-ERIC asta înseamnă că va trebui să plătească costurile de operare, mentenanţă şi upgrade ale ELI-NP. Dacă facem un calcul simplu împărţind în mod egal pentru cei trei piloni costurile estimate de operare şi mentenanţă obţinem aproximativ 25 de milioane de euro pe an. Anul acesta tocmai a fost semnat un contract de mentenanţă (link) numai pentru laserul construit de THALES (companie multinaţională franceză) în valoare de 30 de milioane de euro (fără TVA) pentru 40 de luni. Pentru a înţelege dimensiunile enorme ale acestei sume raportat la bugetul cercetării (unul dintre cele mai mici din UE raportat ca procent din PIB) tot bugetul pe trei ani al competiţiei de Proiecte de Cercetări Exploratorii recent lansate pentru toate domeniile ştiinţifice, matematică, fizică, chimie, ştiinţe socio-umane, etc,  este de 18 milioane de euro. 

Mult mai surprinzătoare este reacţia oficialităţilor române. Interviul secretarului de stat pentru cercetare, Dragoş Ciuparu, pentru EduPedu este revelator in acest sens (link). Din punctul acestuia de vedere: “problema cu sistemul Gamma e un litigiu comercial şi că atâta timp cât se afla în instanţă nu vad ce putem face noi”. (reamintim că rezilierea contractului cu EuroGammaS a fost făcută de către partea română). Un alt pasaj relevant este reprodus mai jos:

Au fost nişte discuţii prin care se susţineau anumite decizii la nivelul ERIC care în opinia noastră erau anormale. Se refereau la faptul că pentru ca să poţi să angajezi, de exemplu, o femeie de serviciu la ELI-NP [pilonul din România reprezentat de Laserul de la Măgurele – N.Red.] trebuia să obţii aprobarea ERIC. Iar controlul mergea până la aplicarea experimentelor. Deci foarte multe decizii anormal ridicate la nivel de ERIC, ceea ce însemna că se pierdea foarte mult din independenţa ştiinţifică, funcţională şi administrativă a tuturor pilonilor. În condiţiile astea, România a expus nişte puncte de vedere şi, la un moment dat, s-a întrerupt dialogul

Aparent Cehia şi Ungaria nu au o problemă cu angajarea femeilor de serviciu cu aprobarea consorţiului, noi avem. Putem să ne întrebăm retoric: oare la CERN cum se face? Din acelaşi interviu aflăm că: “nu ştiu cum arată în final acordul de consorţiu pentru că nu m-au contactat niciodată de când am preluat mandatul”.  Ca o parte pozitivă remarcăm unitatea de mesaj a actorilor importanţi, directorul ELI-NP, Nicolae Zamfir, secretarul de stat pentru cercetare, chiar şi fostul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu (link), toţi spun că e un litigiu comercial sau formulări echivalente. Ne recunoaştem limitările în ceea ce priveşte luarea şi interpretarea deciziilor la nivel înalt, dar din reacţiile ţărilor importante la nivel european care coordonează proiectul ELI (Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie) ni se pare că acestea nu au îmbrăţişat argumentele părţii române.

Mai mult decât atât, după cum am menţionat în paragrafele anterioare, Franţa a interzis orice colaborare între cercetătorii francezi şi ELI-NP, iar anul acesta a extins aceste interdicţii la tot IFIN-HH. Desigur se pot imagina scenarii mai complexe, dar noi credem că briciul lui Occam are prioritate şi explicaţia cea mai simplă este cea validă. Teoriile conspiraţioniste le lăsăm persoanelor cu activitate intelectuala mai complexă decât a noastră.

Credem că este util să vorbim şi despre managementul ELI-NP. Nicolae Zamfir este director al ELI-NP de la lansarea proiectului în 2012. Acesta îndeplineşte şi funcţia de Director General (DG) al IFIN-HH (în cadrul căruia este construit pilonul românesc) începând cu anul 2004. N. Zamfir este membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Fizice şi vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR) condusa de Alexandru Cumpănaşu (link). Pentru cititorii care îşi pun întrebări privind longevitatea dlui N. Zamfir în funcţia de DG al IFIN-HH trebuie din nou să facem nişte precizări. In general poziţiile de DG de INCD-uri se ocupă prin concurs şi mandatul durează patru ani (asta dacă nu primesc prelungire după prelungire de la minister şi nu mai dau concurs). Să o luăm cronologic.  În 2016  au fost organizate ultimele concursuri de DGi de INCDuri, iar acestea au expirat anul acesta sau urmează să expire. Este deci nevoie de noi concursuri pe acele poziţii sau, în unele cazuri, mandatele pot fi prelungite. În ianuarie am scris articolul (link) pe blogul Doi Mici şi un Anc despre INCDurile cu directori cu probleme. După instalarea noului secretar de stat pentru cercetare Dragoş Ciuparu s-au anunţat concursuri la toate INCD-urile menţionate de noi în articolul de blog, mai puţin unul, anume IFIN-HH. Asta înseamnă că articolul avea dreptate, însă, avea dreptate şi în privinţa DGului de la IFIN-HH. Ca o măsură tranzitorie DGi ai institutelor unde a expirat mandatul au primit prelungiri pentru 6 luni şi în această perioadă trebuiau organizate concursuri. Până aici totul părea în regulă.

Informaţiile pentru articolul de blog au fost preluate de pe o pagina de pe site-ul MEC (link) unde se găseşte componenţa Consiliilor de Administraţie (CA) şi numele directorului general pentru fiecare INCD. Pe atunci fiecare nume de DG avea un link care conţinea  ordinul de numire al respectivului DG. Aceasta era situaţia la începutul  anului. Însă, noile ordine de numire, cele cu prelungirile pe 6 luni (sau mai mult ?) nu au mai fost postate pe site-ul MEC. Prin luna martie la linkuri apăreau tot ordinele vechi.  Având în vedere lipsa noilor ordine de numire Federaţia Sindicală Hermes a cerut MEC (majoritatea INCDurilor sunt în coordonarea MEC) ordinul de numire al DGului IFIN-HH. Răspunsul la cererea lor a fost incredibil (link). Pe scurt, dl Ciuparu spune în acel răspuns că acel ordin conţine date care intră sub incidenţa GDPR. Daca am ajuns aici, este momentul potrivit să vă spunem ce date conţine un astfel de ordin. Ba mai bine vi-l arătăm (link). Dupa cum se vede conţine baza legală, numele INCDului şi numele DGului. Atât! Numele DGului nu poate fi secret şi nici a locului în care a fost numit, că acesta este scopul ordinului… să îl numească. Şi nu, ordinele actuale nu conţin mai multe date. La linkul acesta găsiţi şi un ordin actual (link). Abuzul MEC este evident şi credem că nu mai e nevoie de alte comentarii.

Deşi Federaţia Hermes a făcut o revenire arătând că ordinele de numire nu intra sub incidenta GDPR (link)  iar Asociaţia Ad Astra a cerut printr-o petiţie să se facă publice ordinele de numire  pentru toate INCDurile (link)  răspunsurile MEC au fost la fel (link). Doar că cei de la MEC nu s-au oprit la aceste răspunsuri. Între timp au început să lucreze la acoperirea urmelor având în vedere ca informaţiile cerute erau publice până la cererile federaţiei şi ale asociaţiei. Ca urmare pagina a fost modificată şi acum, aşa cum se vede în linkul postat mai sus, conţine doar numele DGului (fără link la ordinul de numire) şi componenţa CAurilor. În acelaşi timp, domnul G. Bala de la MEC trimitea următoarea adresă la INCDuri (link). După cum vedeţi  cere institutelor să publice tot felul de informaţii, dar nu şi acele ordine. Trebuie apreciată din nou consecvenţa. Deci, acum pe pagina MEC găsiţi numele DG si CAurile, iar mai multe informaţii pot fi găsite în pagina INCDului, dar atenţie, nu si Ordinul de numire al DGului. Noi am salvat pentru posteritate o versiune a paginii respective luată de aici (link). Mai recent, adică in 17.06.2020 şi din nou dând dovadă de consecvenţă, pentru că mai multă lume le-a cerut ordinele de numire, domnul G. Bala a mai trimis câte o scrisoare (link) directorilor de INCDuri explicându-le sfătos că aceste ordine de numire conţin date personale şi apoi îi întreabă daca aceştia îşi dau consimţământul ca MEC să le facă publice.

Cititorul probabil îşi pune acum din nou o întrebare: De ce există un singur INCD (IFIN-HH) unde nu se organizează concurs şi în acelaşi timp MEC lucrează asiduu la ştergerea tuturor urmelor privind ordinele de numire anterioare?

Răspunsul este simplu dacă ne uităm pe CV-ul public al dlui Zamfir care are 68 de ani împliniţi şi citim cu atenţie Art.11 al HG  576/2016 privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de DG la INCD care precizează:

ART. 11 

(3) Directorul general, numit în condiţiile alin. (1), încheie, în termen de maximum 30 de zile de la emiterea ordinului de numire, un contract de management cu conducătorul autorităţii publice în coordonarea căreia funcţionează INCD pe o durată de 4 ani, dar nu mai mult de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

(7) În situaţia îndeplinirii de către directorul general în exerciţiu a obligaţiilor asumate prin contractul de management, la expirarea termenului prevăzut, părţile pot conveni prelungirea contractului, o singură dată, pe o perioadă de maximum 4 ani, dar nu mai mult de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Deci, după cum se vede în cazul dlui Zamfir acesta nu putea primi prelungire nici măcar pentru 6 luni (vârsta de pensionare pentru cercetători  şi funcţionari publici este de 65 de ani).  Să recapitulăm ce face MECul pentru menţinerea în funcţie a dlui Zamfir : a) organizează concursuri peste tot in afara de IFIN-HH b) la IFIN-HH prelungesc mandatul acestuia cu încălcarea legii; c) efectiv secretizează ordinele de numire a DGilor pentru a ascunde această ilegalitate (în lipsa ordinului de numire acesta nu poate fi atacat în contencios administrativ de către părţile interesate); d) şterg orice referinţe la ordinele anterioare.

Pentru a vă forma o imagine completă, drepturile salariale ale DG al IFIN-HH pe anul 2019 erau de 450000 RON (link), la acestea se mai adaugă şi veniturile ca director al ELI-NP care în momentul de faţă nu sunt cunoscute deoarece conducerea IFIN-HH nu îşi publică declaraţiile de avere si interese (contrar adresei ANI – link). 

Având în vedere performanţele manageriale ale dlui N. Zamfir prezentate în prima parte a articolului cât şi implicaţiile legale legate de prelungirea mandatului acestuia noi ne întrebăm dacă nu cumva ne scapă nouă ceva. In momentul de faţă N. Zamfir este în conflict deschis cu peste 90 de cercetători din cadrul IFIN-HH, poziţia părţii române în cadrul ELI este eufemistic spus şubredă (reamintim ca partenerii din ELI nici nu ne mai contactează), dar ministerul este dispus să încalce legea pentru menţinerea în funcţie a acestuia. Din nou noi credem ca explicaţia cea mai simpla pe care o intuiesc cititorii este cea corecta.

În opinia noastră posibila eliminare din ELI-ERIC ar fi un rezultat dezastruos pentru cercetarea românească şi nu luăm în considerare numai costurile financiare de operare şi mentenanţă ale pilonului românesc. Costurile de imagine şi încredere ale cercetării româneşti le pot depăşi pe cele financiare. În acelaşi timp este cert că şi Comisia Europeană încearcă din răsputeri să evite acest deznodământ pentru că această excludere reprezintă un eşec major şi al acesteia. De aceea noi sperăm să se ajungă la o soluţionare pozitivă a acestei situaţii prin includerea României în ERIC-ELI.

Încheiem cu două aspecte care nouă ne lasă un gust amar. Primul aspect este legat de tăcerea  cercetătorilor şi chiar şi a jurnaliştilor din România pe acest subiect (două notabile excepţii sunt reportajul Recorder şi mai recent emisiunea Starea Naţiei). O justificare întâlnită este că în momentul de faţă nu avem o persoană capabilă sa îl înlocuiască pe N. Zamfir. Daca acest argument ar fi adevărat atunci se poate spune că proiectul ELI-NP este un eşec absolut şi decizia implementării acestuia în România este o eroare. Altă justificare a tăcerii acestora este că s-ar afecta interesele naţionale. Nu putem spune decât că interesul naţional nu se confundă cu interesul unei persoane. Al doilea aspect este legat de implicarea secretarului de stat pentru cercetare, Dragoş Ciuparu. De numele acestuia împreună cu fostul ministru al educaţiei Daniel Funeriu se leagă probabil cea mai consistentă încercare de reformă a cercetării din România în perioada 2009-2012 (introducerea evaluatorilor străini, doi ani la rând de competiţii de Tinere Echipe, Burse Postdoctorale şi Proiecte de Cercetare Complexe, etc.). Dlui Ciuparu îi sunt delegate de către ministrul Anisie atribuţiile privind cercetarea şi în această calitate acesta a girat/semnat ordinul de numire al lui N. Zamfir. Din păcate nu ne putem preface ca acesta nu ştie de implicaţiile[1] semnării acelui ordin, la fel cum doamna Anisie nu se poate scuza. De aceea, afirmaţiile acestuia în ultimul interviu pe tema neincluderii ELI-NP în consorţiul ELI-ERIC (link) în care declara că: „E inutil să căutăm vinovaţi” nu reprezintă nimic altceva decât încercarea de acoperire a managementului defectuos la care a contribuit şi dumnealui. În acest caz e potrivit un citat dintr-un film de Christopher Nolan: “You either die a hero or you live long enough to see yourself become the villain”.

Autori: Ovidiu Pâţu, fizician şi Octavian Micu, co-autor la Doi Mici şi un Anc

*articolul exprimă punctul de vedere al celor doi autori, nu al Doi Mici şi un Anc


[1] Din punctul de vedere al unuia dintre noi, cel care l-a numit pe N. Zamfir în funcţia de DG al IFIN-HH după împlinirea vârstei de pensionare a săvârşit fapta de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) CP rap. la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. Asta pentru că în afara încălcării HG  576/2016 se încalcă si Art. 517 (2) al Codului Administrativ (OG 57/2019) (IFIN-HH este instituţie publică în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar directorii sunt funcţionari publici).