Discuţia pe care v-o propun nu este una despre moralitate şi nu merge pe distincţia dintre bine şi rău, ci atinge un spaţiu al onestităţii intelectuale. La ora 17.00, în Sala Senatului, este programată lansarea Revistei “Pentru Viaţă”, publicată de Asociaţia Studenţilor pentru Viaţă,în cadrul Târgului Educaţiei de anul acesta. Este vorba despre o revistă care condamnă avortul şi face aluzie la o etapă socială pe care speram sincer să o fi ars: dezbaterea “pro-life” (de ce femeile ar trebui să păstreze cu orice preţ o sarcină) versus “pro-choice” (de ce femeile sunt libere să decidă singure ce-şi doresc). Numai că asociaţia cu pricina nu vine să propună o dezbatere, ci promovează o mentalitate care nu-şi are locul într-o universitate europeană: după cum sună şi titlul revistei, primim o soluţie simplă pentru o problemă extrem de sensibilă. E familiar?

Eu, una, nu am putut să tac “auzind” - în online - discuţiile. După un mandat în Senatul UB, am învăţat altceva. Pentru început, am “răsfoit” “Pentru Viaţă” şi am căutat să mă documentez despre asociaţie. În a doua parte am aflat lucruri destul de vagi, cu două excepţii: religiozitatea declarată a acestor oameni şi legătura lor cu Facultatea de Teologie din UB, însă nicio menţiune cum că ar funcţiona în interiorul instituţiei. Asociaţia Studenţilor pentru Viaţă este înregistrată pe adresa unui apartament din Bucureşti.

Dacă am reuşit să descriu contextul, trec la mesaje (nici nu ştiu dacă să sper sau nu că organizatorii târgului ar fi avut un moment de neglijenţă). Am dat de un articol întreg despre cum o fată de 16 ani a decis să păstreze o sarcină de pe urma unui viol. Autorul violului era tatăl ei. În încheiere, fără nicio apăsare, următoarele:

“Prin mila Domnului, am reuşit să-mi iert tatăl, să-l privesc în ochi şi să-i mulţumesc pentru că mi-a dat viaţă.”

Articolul dedicat istoriei avortului, profund defazat, ne spune cum că Hitler ar fi legalizat această practica pentru ca slavii să se înmulţească într-un ritm ceva mai lent. Comparaţia dintre numărul de oameni care mor în război şi numărul de avorturi, conspiraţia avorturilor forţate şi finalul apoteotic, cu un citat din Justin Bieber... dar mai bine citiţi voi totul aici.

Nu am scris toate astea degeaba, ci pentru a trage un semnal de alarmă asupra uşurinţei cu care oricine se poate asocia cu numele Universităţii din Bucureşti, promovând orice imensitate. Există argumente clare pentru care genul acesta de lucruri nu se pot întâmpla, iar cei cărora le-au scăpat nu ar trebui trecuţi cu vederea.

În primul rând, potrivit Codului Etic al Universităţii din Bucureşti (art. 2, punctul d.), aceasta constituie un spaţiu intelectual laic, „nimeni nu are dreptul să impună altora, sub nici o formă, credinţe religioase, ataşamente politice sau alte categorii de convingeri, care pot constitui doar probleme private ale fiecăruia dintre membrii instituţiei”. Apoi, sub ce formă face parte Asociaţia Studenţi pentru Viaţă din comunitatea UB?

În al doilea rând, a fost astfel posibil ca cei ce au introdus aşa ceva în programul Târgului Educaţiei să ignore complet recenta experienţă comunistă ce a dus la cazuri şi practici cumplite prin prisma interzicerii avorturilor, despre care astăzi se mai aminteşte pe ici, pe colo.

În al treilea rând, mesajele promovate de Asociaţia Studenţi pentru Viaţă au un pronunţat caracter extremist: oferă o soluţie simplă, radicală, unei probleme complicate şi resping dezbaterea, pe când alţii, inclusiv din rândul profesorilor, caută zi de zi să o introducă în aşteptările noastre.

Nu în ultimul rând, Târgul Educaţiei întâmpină viitori studenţi ai Universităţii din Bucureşti, acum probabil liceeni, iar ăsta este unul din modurile în care noi alegem să ne prezentăm lor. Nu-mi dau seama, însă mi-ar plăcea să ştiu unde s-a produs ruptura şi cine se face vinovat de aşa o gafă. Ştiu că nu sunt singură în asta, însă aş vrea să ştiu că fiecare student din UB înţelege principiile încălcate. Dar mai presus de toate, aş vrea să ştiu că fiecare simte onestitatea intelectuală. Şi resimte lipsa ei.