Demitere cu scandal în Educaţie: Şeful instituţiei care împarte banii pentru universităţi susţine că a fost demis în mod abuziv de ministrul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Murgescu, fostul şef CNSPIS (instituţia care propune metodologia pentru alocarea cifrei de şcolarizare în mediul universitar), susţine că a fost demis în mod abuziv de Ministerul Educaţiei pentru că a refuzat să favorizeze anumite domenii de studii. Cifra de şcolarizare este importantă deoarece în funcţie de aceasta unităţile de învăţământ îşi primesc banii de la stat.

Ministerul Educaţiei a schimbat în urmă cu două săptămâni toată componenţa Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS) pe motiv că activitatea acesteia este deficientă, dar şi pentru că a dat dovadă de lipsă de comunicare şi transparenţă, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Educaţiei:

„Având în vedere funcţionarea deficitară a Consiliului Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS) în raport cu solicitările Ministrului Educaţiei Naţionale (MEN), de la constituirea prin OMEN 6110/16.12.2016 şi până în prezent, la care se adaugă pe de o parte, lipsa de comunicare internă şi lipsa transparenţei în elaborarea documentelor şi luarea deciziilor reclamată chiar de către membrii acestui consiliu consultativ şi dezacordul public exprimat de către universităţi cu privire la viziunea membrilor CNSPIS referitoare la  domeniile de interes strategic asumate de România la nivel naţional şi european, dar şi de cerinţele pieţei muncii, pe de altă parte, MEN a decis schimbarea componenţei nominale a acestui consiliu.“

De ce este important CNSPIS

Consiliul Naţional de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS) este instituţia căreia, pe lângă atribuţiile expres stabilite prin lege, Ministerul Educaţiei i-a solicitat o propunere a metodologiei de alocare a cifrei de şcolarizare pentru universităţi, în funcţie de domeniile de studiu.

Cifra de şcolarizare se referă la numărul de locuri pe care o instituţie de învăţământ (din mediul preuniversitar sau universitar) îl poate oferi la buget.

În baza cifrei de şcolarizare, universităţile primesc mai mulţi sau mai puţini bani de la stat. Practic, cu cât o universitate are mai mulţi studenţi la buget, cu atât primeşte mai multe fonduri, având în vedere că finanţarea se face per student.

Murgescu: M-au demis pentru că nu am mărit cifra de şcolarizare pentru inginerie

Bogdan Murgescu, fostul şef CNSPIS, spune că a depus o plângere împotriva Ministerului Educaţiei pentru că a fost demis pe nedrept. „ M-au demis pentru că am propus o metodologie de alocare a cifrei de şcolarizare în care priorităţile stabilite pe baza strategiilor oficiale şi a programului de guvernare erau echilibrate cu luarea în considerare a cererii candidaţilor la studii universitare. Ministerul şi o parte dintre rectori mi-au cerut să cresc cifra de şcolarizare pentru domenii pe care ei le considerau prioritare, mai ales din sfera ingineriei, chiar dacă aceasta presupunea reducerea cifrei de şcolarizare pentru alte domenii de studiu, şi, mai grav, risca să nu aibă acoperire în candidaţi eligibili.“

În cadrul Universităţii Politehnica, unde sunt cele mai multe programe de studiu legate de inginerie, anul trecut au fost puse la dispoziţie 4.900 de locuri în total.

  • la Facultatea de Automatică şi Calculatoare: 550 de locuri, concurând 2,25 de candidaţi/loc.
  • la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei: 600 de locuri, concurând 2 candidaţi
  • la Facultatea de Inginerie Medicală: 355 de locuri, concurând 2 candidaţi



 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite