Iar dacă nu vă este clară evoluţia finanţării cercetării în raport cu „altele asemenea” urmăriţi cu noi linia întreruptă:

Art. 8 din Legea 1/2011: […] Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respective. Noi tot predicăm că cercetarea românească e sugrumată constant, graficul de mai sus fiind edificator în acest sens. Dar politicienii români nu sunt capabili să iasă din paradigma că cercetarea trebuie să fie aplicativă, iar dacă nu e, mai merită o lovitură de bici. Evident, sunt bine picuraţi în ureche de cercuri de interese obscure, PRCP, CNR, CNDGINCD venindu-ne rapid în minte în acest sens. Printre aceştia trebuie căutaţi adevăraţii influenceri din cercetarea românească, nu pe mic-mic-anc.ro, sau „ONG-uri Sorosiste”. 

Dacă în articolul de acum o lună (aici) v-am menajat cu cifrele hai să le punem pe masă, pentru cele patru categorii menţionate atunci. Suntem lanterna roşie a UE la: 

(i) alocări bugetare ca procent din PIB: 0,5% din PIB (public + privat), faţă de media UE de 2%; Malta şi Bulgaria alocă mai mult decât România – detalii aici;

(ii) procent din populaţia activă implicată în activităţi de cercetare-dezvoltare: 0,5% faţă de media UE de 2%, următoarea ţară UE din coada clasamentului (Cipru) având 0,79%, iar de Bulgaria (0,95%) şi Ungaria (1,33%) ce să mai vorbim… – detalii aici;

(iii) indicele global de inovare: locul 50, următoarea ţară UE din clasament fiind Croaţia, pe locul 44 – detalii aici

(iv) brevete internaţionale la European Patent Office (raportat la populaţie, suntem surclasaţi doar de Croaţia, dintre statele UE) – detalii aici.

Tot acum o lună dna ministru, Monica Anisie le cerea cercetătorilor din domeniul biomedical să găsească soluţii pentru diagnosticarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19 (aici). Este salutară în acest sens deschiderea competiţiei de proiecte de cercetare cu tematica generală „COVID-19”, dar asta nu face decât să sublinieze o dată în plus neputinţa noastră, precum şi neglijenţa cu care politicienii tratează acest domeniu. De ce zicem neputinţă? Deunăzi citeam că cercetătorii de la Rutgers University, SUA (universitatea unde unul din „Mici” are doctorat în biologie moleculară) a obţinut aprobarea FDA (Food and Drug Administration) pentru primul test destinat depistării SARS-CoV-2 din salivă (aici). Ia ghiciţi care e bugetul anual al Rutgers University? Peste 19 miliarde lei! (aici). Dacă vă uitaţi pe graficul de mai sus şi convertiţi procentele din PIB în lei, veţi realiza că suma reprezintă de 13x bugetul alocat anul acesta MEC pentru cercetare. Vă spuneam şi acum o lună, o repetăm şi acum: „din nimic nu poţi face bici şi să şi plesnească”. Aşa e şi cu cercetarea românească… chiar dacă nu negăm că avem un bici amărât, dar nici vorbă să fie împletit în trei sau cinci, iar să aibă pleasnă nici nu poate fi vorba. 

Cercetarea din România e ca şi curba epidemiei de COVID19 din prezent, adică la un moment de cotitură. Mediocritatea din cercetare poate foarte uşor deturna orice umbră de posibilă reformă, la fel cum relaxarea măsurilor de izolare acum, poate duce la o explozie a cazurilor de îmbolnăviri. Un exemplu de luptă la baionetă a mediocrităţii din cercetare cu aripa reformatoare din sistem este cea pentru controlul CNATDCU, despre care au scris pe larg PressOne aici şi EduPedu aici, iar în celălalt registru bătălia se dă între cercetători, care spun  că nu e momentul de ieşit din casă (o analiză aici), şi cei pentru care evoluţia numărului de cazuri de COVID19 este prezisă de Mama Omida sau horoscop.  

În contextul de mai sus, a se recurge la o rectificare negativă la cercetare echivalează cu a ne trage un glonţ în piciorul şchiop şi împărţii ulterior banii pe baze contrare meritocraţiei. Nu zicem nicidecum că trebuie risipiţi banii publici, prin creşteri substanţiale de buget fără o evaluarea prealabilă a „ciurului spart” cu care cernem în prezent performanţa ştiinţifică în ţară. Dar naibii să o ia de treaba! Nu mai tăiaţi măcar. Unde vreţi să duceţi linia roşie din graficul de mai sus?! Sub podea?

Când va înţelege oare România că doar Principiul Haldane (aici) poate scoate la liman cercetarea românească, cu toate implicaţiile ei în societate?