Virusul SCRS-CiR-2020 afectează întreaga populaţie, dar cercetătorii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Iar politicienii sunt principalii vectori de răspândire ai acestui virus, subfinanţând sistemul de cercetare şi încurajând mediocraţia în detrimentul meritocraţiei şi performanţei. Acum, România trebuie să scoată din pălărie virusologi, epidemiologi, imunologi etc. pentru a face faţă CoViD-19. Dar... ia-i de unde nu-s! România se uită cu jind spre Vest pentru (i) vaccinuri; (ii) kituri de diagnosticare; (iii) aparatură de laborator şi, poate cel mai dureros, pentru (iv) resursă umană înalt calificată în acest domeniu etc. Este definitoriu, pentru noi, exemplul unui producător de emisiuni la un post de radio naţional care ne întreba mai deunăzi dacă nu ştim un „epidemiolog, un specialist in statistică medicală, un virusolog” cu care ar putea vorbi. Am întrebat şi colegii din Asociaţia Ad Astra. Nimic. Doar diasporeni... Ne-a mai spus producătorul radio: „E incredibil ce se întâmplă la noi! Am scris la Institutul de Virusologie (n.r. - al Academiei Române), la oameni care cu asta se ocupă – “E o perioadă aglomerată acum, reveniţi la sfârşitul lunii”.”

Sistemul de cercetare românesc e pe butuci, iar procentul din PIB alocat cercetării în 2020 este mai mic decât cel alocat anul trecut (adică cel mai mic din istoria recentă, mai mic decât în plină criză economică, în 2009), cu promisiuni nescrise de rectificare pozitivă, dar să nu fim naivi, având în vedere contextul actual. Deci, dragi guvernanţi (actuali şi viitori), ce vreţi de la „cerşetătorii” patriei? Citind titluri de genul „Monica Anisie le cere cercetătorilor din domeniul biomedical să găsească soluţii pentru diagnosticarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19” (aici) ne întrebăm oare în al câtelea ceas îşi vor da seama guvernanţii că România are nevoie de cercetare?! Azi avem nevoie de cercetători pentru provocarea momentului, SARS-CoV-2, dar cât de pregătiţi suntem pentru mâine, cu noile provocări pe care le va aduce? 

Când va fi România în măsură să facă ce au făcut cercetătorii chinezi, care la sfârşitul lui ianuarie, a.c., au publicat secvenţa completă a genomului SARS-CoV-2? (aici) Când va fi România în măsură să producă un vaccin de la 0 şi nu vor mai apărea în spaţiul public ştiri de genul „Cercetători români, aproape de un vaccin pentru coronavirus. Legătura cu noile terapii împotriva cancerului”? (aici) Când vom înţelege că cercetarea fundamentală este cea care stă la baza cercetării aplicative şi o vom bugeta cum se cuvine? Când vom investi masiv în resursa umană înalt calificată, care să poată opera aparatele qRT-PCR ce se folosesc acum în detectarea SARS-CoV-2? Când vom lua goblenurile de pe aparate de sute de mii de euro care stau nefolosite în diverse laboratoare ale ţării pentru că nu are cine să le opereze? Când nu vom mai avea anti-vaccinişti în prime-time la TV (apropo, mai ştie cineva de ei?)? Când? Când? Când?

Întorcându-ne la studiul cercetătorilor chinezi care au pus la dispoziţia comunităţii ştiinţifice internaţionale rezultatele lor: el reprezintă o colaborare între 35 de cercetători, a căror muncă este finanţată generos de guvernul chinez prin nu mai puţin de 12 granturi de cercetare. Pentru a avea această capacitate de reacţie şi analiză ştiinţifică riguroasă o ţară are nevoie de grupuri de cercetare robuste, finanţate corespunzător şi sustenabil. 

Dacă verificaţi rubrica „Contorul de timp” de pe pagina principală a blogului nostru (aici) veţi observa că ultima competiţie de proiecte destinate cercetătorilor seniori din România (Proiecte de Cercetare Exploratorie) a avut loc acum aproape 4 (patru) ani. 

Ştiţi cât alocă China cercetării şi dezvoltării, ca procent din PIB? Peste 2%! Adică cam cât media UE, şi de cinci ori mai mult decât România. Ştiţi cât scrie în Strategia Naţională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare 2014-2020 a României (HG 924/2014) că ar trebui să avem pentru anul în curs? Aproape 2% din PIB, din care 1% fonduri publice (detalii aici). Ştiţi cât sunt fondurile publice alocate prin Legea bugetului de stat? Optimist vorbind (adică incluzând nu doar fondurile alocate MEC pentru cercetare, ci şi cele destinate Academiei Române şi altor ministere), undeva pe la 0,2%; adică de cinci ori mai puţin decât scrie în HG 924/2014. 

Să vă punem în perspectivă banii alocaţi cercetării de România: un ONG – Coalition for Epidemic Preparedness Innovations (CEPI) – are deja asigurată finanţare pentru dezvoltarea unui vaccin anti SARS-CoV-2 mai mare decât bugetul MEC destinat cercetării pentru 2020. Ţinta CEPI pentru a-şi atinge obiectivul, spre final de 2021, este de 2 miliarde de dolari, adică bugetul MEC pentru cercetare pe 6 (şase) ani!

Parafrazăm o vorbă din popor: „din nimic nu poţi face bici şi să şi plesnească”. Aşa e şi cu cercetarea românească... chiar dacă nu negăm că avem un bici amărât, dar nici vorbă să fie împletit în trei sau cinci, iar să aibă pleasnă nici nu poate fi vorba. 

Aşa că, dragi guvernanţi, puneţi mâna şi îmbrăcaţi şi încălţaţi Cenuşăreasa bugetului naţional de stat – Cercetarea. Faceţi odată evaluarea sistemului naţional de cercetare (da, inclusiv Institutele Academiei Române) să ştim ce avem şi cum să cheltuim cu randament maxim banul contribuabilului român.