CV-ul la demnitarii români

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decretul de numire a noului guvern şi jurnaliştii au început să găsească bube şi nepotriveli prin CV-urile miniştrilor. De exemplu, la dl Remus Pricopie, ministrul Educaţiei.

De data asta nu e atât de strigător la cer precum studiile la “Standford” declarate de d-na Corina Dumitrescu, meteorica ministreasă din Guvernul (cum să-i zic?...) Ponta 1.0 sau precum masteratul închipuit al d-lui Dan Şova. E doar o micuţă “omisiune”. În CV, dl ministru a scris că a urmat “Advanced Studies in International Educational Policy” la Universitatea George Washington. De fapt, este vorba despre „Advanced Studies for Visiting Scholars...”, aşa cum scrie pe certificatul de absolvire. Universităţile americane (şi multe dintre cele vest-europene, mai nou şi unele universităţi româneşti) organizează tot felul de cursuri scurte, de câteva săptămâni, pentru adulţi (diplomaţi şi vaccinaţi), întru perfecţionarea lor profesională, la capătul cărora li se dă un certificat. A fi Visiting Scholar la Harvard, Stanford, Princeton, George Washington sau altă universitate americană nu e totuna cu a fi student la universitatea cu pricina, iar a urma un asemenea curs scurt nu te îndreptăţeşte să spui “am studii la Harvard, Stanford, Princeton etc.”. Nu. E vorba doar de un curs de perfecţionare, contra cost, organizat de obicei în vacanţa de vară. Dar unii dintre concetăţenii noştri – fie ei demnitari sau nu – preferă să omită acest detaliu relevant şi să scrie în CV aşa, în general, la marea abureală, că “au studiat la universitatea cutare”, că dă mai bine la impresia artistică, poporu’ rămâne cu senzaţia că omu’ “are studii în America, deci e bun”.

Mi-e greu să înţeleg de ce simt unii nevoia să-şi "umfle” CV-ul cu asemenea meschine ciupeli. În definitiv, e foarte bine dacă ai frecventat, la o mare universitate, şi un asemenea curs scurt (care te învaţă multe – ştiu destui oameni care au venit “luminaţi” în profesia lor de la asemenea cursuri). Mi-e greu să înţeleg şi cum de respectivii – mai ales dacă sînt demnitari, deci au obligaţia să-şi facă public CV-ul – nu-şi dau seama că asemenea mărunte “omisiuni” pot fi descoperite şi verificate în doi timpi şi trei mişcări, cu o căutare pe Google şi un mail la universitatea cu pricina. Sau poate îşi dau seama, dar nu le pasă? Sau sunt mai multe la un loc: o oarecare predispoziţie spre minciună şi lăudăroşenie, o tentaţie de a păcăli lumea până “te vezi cu sacii-n car” şi cu funcţia asigurată, o anume nepăsare faţă de asemenea “fleacuri” care în societatea românească nu sunt sancţionate în niciun fel. Căci cine e prins cu minciuni în CV nu păţeşte nimic.

Pe de altă parte, observ că la demnitari şi politicieni e o adevărată modă să se împăuneze cu titluri academice şi universitare, cu masterate şi doctorate. De fapt, n-au nicio nevoie practică de aşa ceva: pot fi parlamentari ori miniştri şi fără studii înalte. (Exemplul cel mai elocvent fiind chiar actualul premier: ar trebui să-şi blesteme ziua când s-a hotărât să-şi dea doctoratul, i-a adus doar un mare scandal de plagiat; dacă nu ţinea neapărat să aibă titlul de doctor, putea fi un premier ceva mai onorabil...). De unde vine, la politicienii români, această preocupare de a apărea în faţa lumii cu tot felul de ornamente academice pe care, de altfel, în activitatea lor de toate zilele, nu dau doi bani? Să fie vreun complex de inferioritate, să fie vreo formă de mândrie prostească a unor inşi care au ajuns repede şi pe nepregătite peste limita lor de incompetenţă şi acum le bâzâie în cap, în momentele lor de auto-sinceritate, vorba strămoşească “dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit”? Într-o ţară în care, an de an, toate guvernele au încălcat legea, alocând Educaţiei mai puţini bani decât prevăd reglementările în vigoare, această afişare de CV-uri “dăştepte” arată cinism şi lipsă de respect faţă de ceea ce înseamnă cu adevărat ştiinţa de carte.