Cum se luptă trei studente nevăzătoare să răzbească la examene la o universitate de stat: „Descurcaţi-vă, dacă aţi vrut la facultate!“

Trei studente nevăzătoare care studiază la Universitatea Bucureşti luptă zilnic pentru a reuşi în pofida unui sistem care nu le oferă aproape nicio şansă sau, cel puţin, nu o alta decât aceea de a merge la cursuri, fiind invitate „să se descurce” la examene, fără posibilitatea, de multe ori, de a avea acces la cursuri audio sau de a susţine oral examene. Deputatul PNL Adriana Săftoiu le spune povestea.

Într-o postare pe Facebook, deputatul PNL povesteste că a stat de vorbă cu trei tinere nevăzătoare care studiază la Universitatea Bucureşti - două studente la Litere şi una la Limbi Străine - şi a aflat dificultăţile aproape de neînvins cu care se confruntă acestea pentru a putea învăţa, în lipsa unor minime facilităţi, de la accesul la cursuri înregistrate la formatul examenelor.

„Speră că le pot ajuta. Doar am o funcţie de demnitate în Stat!”, spune politicianul care denunţă sistemul abuziv din mediul universitar în ceea ce priveşte persoanele cu atare dizabilităţi.  

“Descurcaţi-vă, dacă aţi vrut la facultate!”. Scurt şi dur, acesta e îndemnul pe care îl primesc trei studente nevăzătoare, care au avut curajul să creadă că se poate. Să creadă că trâmbiţata accesbilizare nu e un moft pentru instituţiile statului român.

Mariana, nevăzătoare, anul II, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere. Mădălina, nevăzătoare, “albinoasă”, anul II, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Litere. Maria, romă, nevăzătoare, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi Străine. Am discutat cu toate trei, cu un sentiment acut de ruşine faţă de ceea ce li se întâmplă: dispreţ, discriminare, lipsă de umanitate.

Le e greu să ţină pasul la cursuri, fără minimum de facilităţi care, peste tot în lume, nu sunt o pomană, ci instrumente fireşti. Faptul că sunt oarbe are un amar avantaj: nu-şi pot vedea persecutorii.

Nu li se permite să înregistreze cursurile, ca să poată ulterior să le transcrie folosind tehnologia asistivă. Nu au suport electronic pentru cursuri, ca să le poată folosi pe laptopurile adaptate dizabilităţii lor. Cum nimeresc sala de curs? Nici o încăpere nu e marcată în sistem Braille. Bîjbîie pe holuri, sperând să găsească pe cineva care să nu facă mişto de ele. Sunt fericite când găsesc o secretară dispusă să le citească orarul de la avizier. Sunt fericite când găsesc un profesor dispus să le sprijine cu suport audio pentru cursuri. Examenele sunt dificile, pentru că nu li se acordă acea oră în plus: pentru ele timpul se măsoară diferit atunci când trebuie să înţeleagă cerinţa si să scrie lucrarea. Rar au posibilitatea să susţină oral examenele. Mult mai rar capătă un profesor de sprijin.

Maria a plecat de acasă - dintr-o familie cu 13 copii, cu o mamă care a fost încarcerată pentru aproximativ un an, crescuţi de sora cea mare - pentru că a vrut să înveţe, să aibă o meserie. Familia o acuză că s-a “românizat” alegând să termine liceul şi să meargă la facultate. Cu cei 1700 de ron pe care îi primeşte de la stat îşi plăteşte chiria, cărţile de care are nevoie si continuă să se ducă la cursuri, chiar dacă are momente când îi vine să renunţe la tot.

Mădălina, “albinoasa”, îmi mărturiseşte că a vrut să se facă actriţă. O doamnă profesoară i-a spus, când s-a prezentat la examen: “Tu nu vezi cât de sinistru arăţi?” În liceu, a stat singură în bancă. Nimeni nu şi-a dorit-o alături. Mama ei vrea să adauge câteva detalii, dar Mădălina o întrerupe. “Nici nu contează cum eram tratată, eram mulţumită că profesorii mă făceau să înţeleg materia”. În schimb, problemele cu care se confruntă ca studentă au adus-o într-o situaţie extrem de problematică. S-a înscris şi ea pe lista celor obligaţi să renunţe.

Mariana, nevăzătoare din naştere, tonică şi decisă să confrunte sistemul care le sfidează. Anul trecut a fost împinsă pe scări şi a căzut de la etajul întâi. Nu durerea fizică, ci rănile sufleteşti au ţinut-o în casă o lună. A avut puterea să se întoarcă la facultate. Mi-a prezentat cu încredere şi optimism soluţiile care le-ar ajuta pe ele, nevăzătoare, să facă faţă cerinţelor. Speră că le pot ajuta. Doar am o funcţie de demnitate în Stat! Nu ştie şi nu-i spun că doar azi am primit un aviz negativ de la Guvern pentru o lege care vizează persoanele cu deficienţe de auz. Ce să-i spun Marianei? Că personaje în funcţii de decizie, plătite din bani publici, n-au nici timp, nici chef să se aplece asupra suferinţelor lor, să le ofere ceea ce li se cuvine? Să le spun că ele, “văzătoarele” abuzurilor la care sunt zilnic supuse, trăiesc într-o ţară de orbi…”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook